Histoire d'amour Capitolul final (1)

Cum se face că o rană atât de veche să se simtă atât de proaspătă? Nici ea nu știe... S-a trezit ca în dimineața de ieri, a băut cafea din cutia de ieri, a fumat aceleași țigări ca și ieri, a ascultat aceeași muzică de ieri. Face ce face de zeci de ieri încoace. Poate că are nevoie de ceva nou, de o schimbare, de un nou impuls. Poate că are nevoie de un cineva să o scoată din monotonie. Sau poate are nevoie să rămână la fel ca ieri. Căci ieri e mai bun decât ziua dinainte de ieri. Ziua blestemată ce nu merită să primească nici un nume.
Dar,totuși, a schimbat destul de multe în ultima vreme. A schimbat atât de multe aspecte fizice la ea, încât este de nerecunoscut. Părul negru nu mai curge vâlvoi peste umerii albi, ci se chinuie să îi atingă. Sânii nu mai sunt la fel de generoși cum erau, sunt cu mai mult de o cupă mai mici. Talia ei perfectă este acum o stinghie plină de așchii, iar cearcănele de sub ochii mari umbresc obrajii palizi. A slăbit kilograme bune, și asta se vede pe paltonul care atârnă pe ea ca pe umeraș. Nu mănâncă decât covrigi și fumează. Fumează mult. Și tușește mereu. Nu mai e ea, fata fermecătoare, plină de șarm.
Psihic este distrusă. Gânduri sumbre îi predomină gândirea și miile de amintiri ce le are cu el, o fac să surâdă pentru o secundă, după care boabe de rouă apar în colțurile ochilor obosiți și plânge ca ieri, cu aceeași durere, cu aceleași suspine și regrete. Îi pare rău că planul nu a ieșit cum trebuia să iasă, că s-a îndrăgostit când nu trebuia să o facă, că a fost ucis înainte să îl omoare ea. Ar fi preferat să îl sufoce cu ironie și să îl înece cu amor decât să dispară în felul groaznic în care a făcut-o. L-ar fi ucis fără să îl doară. Nu ar fi simțit nimic decât pentru o fracțiune de secundă...

Ca și ieri, caietul ei este deschis la aceeași pagină.

„Știu că îl doare. Știu, căci și eu simt la fel. Poate că o să fac cumva să fie la fel, poate o să stric totul. Poate o să se întoarcă la ea, sau poate o să rămână la mine. Poate o să ne întoarcem la noi,sau poate o să ajungă să fie distant. Am vorbit aseară cu el, sau mai bine spus, mi-a vorbit. Mi-a scris un mesaj lung. Și nu am avut curajul să îi răspund. Mi-a scris următoarele : Nu sunt omul căruia să îi duci lipsa. Nu sunt cel căruia să îi porți grija. Trebuie, în primul rând să ai grijă de tine. Te pup. Sincer, mesajul m-a bulversat mai mult decât să mă lumineze. E atât de greu să înțelegi că dacă un om ține la tine, merge până la Dumnezeu și înapoi pentru ca să mai vadă ochii persoanei dragi încă o dată? Grijă de mine am doar ca să ai tu ce și pe cine să iubești. Dar, deh, poate iubire e un cuvânt prea mare. Căci de când Ioana s-a reîntors în țară... Blestemată ființă!
Nu îmi pasă și totuși îmi pasă enorm de mult. Mă zbat ca un pește între două lumi... Să lupt pentru ce suntem, pentru ce putem fi, sau să renunț la idealuri și povești adolescentine? Poate că nu sunt adolescentine, totuși. Poate la vârsta pubertății suntem doar cât de deschiși trebuie să fim când vine vorba de prea-măritul amor. În final, și mai târziu avem fluturași în stomac. Doar că băieții sunt prea bădărani și fetele prea târfe ca să mai recunoască un fior atât de primitiv. Să le ia naiba de eșecuri ce schimbă oamenii. Știu, am mai spus-o și o repet. Ce ma face mai puternică, nu mă face neapărat mai bună. Dar eu prefer să fiu slabă, cu o mască puternică și un suflet naiv, de copil
Te... iubesc? Te... urăsc?Cred că răspunsul e undeva între. Sau e un raport perfect proporționat iubire-ură. Căci iubesc dățile în care sunt cu tine și urăsc clipele în care taci. Căci iubesc tu-ul și urăsc el-ul. La naiba să mă ia. Vin la tine. Sau mai bine nu...? Am impresia că mă chemi insistent și de aud în spatele minții, strigându-mi numele. Poate trebuie să te ignor. Poate... Poate... Poate... Eh, moneda! E cap. Pajura zicea să stau acasă, așa că vin la tine. Sper doar să te găsesc dormind. ”

Și s-a dus la el. Și tabloul ce i s-a afișat ar fi spulberat sufletul oricărui om, oricât de viking ar fi. Și a văzut ceva ce nu poate fi scos din minte. Imaginea apocaliptică se derulează în fața ochilor ei de fiecare dată când clipește și ochii înroșiți abia mai au lacrimi să deplângă o poveste care a început atât de frumos, a avut o continuare superbă și care s-a sfârșit atât de brusc. Scrisul, dușman al imaginației...

Data de paisprezece noiembrie nu era decât o zi de luni normală pentru Andrei. Normalul e prea greu de definit, dar să zicem doar că urma să se întâlnească iar cu Ioana, la o cafea, să termine încă un proiect-două, căci avea nevoie de bani, să se uite la televizor și să se întâlnească cu prietenii lui vechi. Astăzi însă avea și altceva de făcut. A primit înștiințare că un vechi prieten, Adi, care era închis de mai bine de 2 ani, vrea să îl primească în vizită. Fusese mutat de curând în penitenciarul din oraș și avea dreptul la o vizită pe săptămână, iar cum l-a ales pe Andrei să îi fie vizitator, nu putea să refuze. În schimb, nu îl văzuse de multă vreme, și îi era dor de el.
La ora unu, era în sala unde urmau să se întâlnească. Adi era de nerecunoscut – era mult mai bine făcut decât îl ținea Andrei minte, însă ochii albaștri și zâmbetul larg erau aceiași. S-au îmbrățișat, s-au sărutat, după care s-au așezat la masă și au început să povestească. Aveau timp o oră, timp savurat din plin de cei doi prieteni. Au început să vorbească despre generalități, despre ultimele vești, despre prietenii comuni.
- Și, ia zi, cum mai e cu Ioana? l-a întrebat Adi, zâmbind cu subînțeles.
- Eh, cum să fie...? S-a reîntors acasă și vrea să reluăm povestea de unde am lăsat-o, dar eu am cam trecut peste... În schimb, am pe altcineva în cap acum.
- Stai, stai... O așa-numită Lolita?
- De unde dracu știi tu de ea?
Adi a început să râdă zgomotos, după care a devenit serios dintr-o dată și s-a aplecat peste masă șușotindu-i prietenului său.
- E fosta gagică a lui Devi, și tu îl știi pe Devi.
- Îl știam. Folosește trecutul. Eu îl știam înainte de ea și ea mă știe de după el. Nu are habar că îl știu, sau, ca să fiu mai clar, din triunghiul ăsta conjugal, laturile sunt punctate, pot să zic șterse chiar.
- Nu, nu... Mă înțelegi greșit. Din partea mea poți să fii și cu sor-mea. Poți să ți-o pui și cu mamaia, eu am o singură rugăminte la tine. Încearcă să dai de el. E liber. Și am nevoie de zăpadă. E musai, dacă mă înțelegi, și nu am la cine altcineva să apelez.
- Și cum mama dracului vrei să dau de el? Nu pot să o întreb dacă îl cunoaște, e prea evident... E prea ... nu... Nici nu îmi vine să mă risc..
- Frate, te rog, te implor... Te... Îți... Măi! Mai am o lună și ies. Și vreau să mă asigur că o să fiu reprimit în lumea bună cu fast! Vreau să știu... Pot să contez pe fratele meu de cruce?
Cu greu, Andrei a acceptat să reia legătura cu pierdutul lor prieten, știind că pune în joc pielea mai multor oameni. Au mai continuat să vorbească despre amintiri, despre vremuri apuse, despre viitoare planuri și timpul a zburat pe lângă ei. Vizita s-a încheiat cu o îmbrățișare și un „Știam că pot să mă bazez pe tine” din partea lui Adi.

Ea

Ea nu trăiește în trecut, ea savurează fiecare moment al prezentului. Ea nu suferă, ea s-a resemnat de curând și este împăcată. Ea nu plânge, ea înghite lacrimile, punându-și un zâmbet forțat pe buze, care, poate o să o ajute. Ea nu tace, ea vorbește neîncetat despre stele și vise și idealuri. Ea nu suspină, ea respiră adânc fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima. Ea nu închide ochii, ea îi ține larg deschiși pentru a nu rata nici o oportunitate.

Dar când ninge și inspiră adânc fulgii de zăpadă....
Ea se întoarce în trecutul dureros, care îi scoate bandajul de pe inimă, și care se sparge înapoi în milioane de bucățele. Începe să plângă cu suspine, cu ochii inchiși și capul plecat, tăcând. Un colț de lumină nu îi ajunge pentru a o face să strălucească. Căci atunci când zăpada o acoperă în alb, ea scoate din ea tot negrul.

Word.

Un minut într-un colț de nor este de ajuns pentru a-i simți lipsa timp de o viață. Un fum dintr-o țigară este de ajuns să te facă să vrei mai mult. O privire în direcția greșită este de ajuns să te facă să suferi o viață întreagă.
Am zis-o și o repet. Nu îmi este bine. Nu mai am putere să lupt pentru povești platonice. Nu mai am aer să inspir energia din jur. Doare. Doare. Doare. Și ce doare, te rănește. Rana se vindecă uneori, dar ajunge și să se infecteze. A mea... mă distruge încet înăuntru. Încet și sigur. Ca un fumător pasiv de sentimente duse în extrem.

Simți? Dar... vrei să simți?

Curaj? Am destul. Iubire? Mai mult decât trebuie. Avânt? Din plin. Și pot să fac ceva cu toate acestea? Nu... Căci nu pot să sparg zidurile ridicate cu ură și indiferență.

Propunerea mea? Să apleci puțin privirea asupra florii ce ai plantat-o și să o mai uzi din când în când. Ori, o să se ofilească. Și dacă pe tine nu te doare, găndește-te la ea. Cum visează la apă. Cum țipă, însetată, măcar la o picătură de bunăvoință. Căci a crescut datorită ție. Și e tot datoria ta să nu o lași să moară.

If only...

...for your good.

Plutesc în orizont, neputând să mă decid dacă să o iau spre cer, sau să ma scufund în mare. O vorbă zice că în dragoste și în război, totul este posibil și legal, iar o altă vorbă îndeamnă la abandonarea scopului, pentru ca celălalt să fie fericit.

Caut în vise, caut în zâmbete, caut în nori și caut în stele un răspuns. Cică răspunsul e la mine. Dar eu înaintez cu greu, căci am în față o vijelie ce face ca pasul ce urmează să fie greu... Și mai greu... Și mai greu.

Stau pe loc. Asta în cel mai bun caz. Căci am început deja să involuez încet. Da, trebuie să mă mișc cumva din loc... Dar aripile-mi sunt înțepenite. E mai frustrant să ai aripile gata crescute și să nu fii în stare să avansezi,decât să nu le ai deloc. Hai să aducem ieriul înapoi.

Nu se va scufunda nici un vas. Nu va pieri nici un zâmbet. Nu se va îneca nici un camarad.

Orice război e mai ușor în doi, căci tu îmi vei căra trupul invalid în spate,când eu te voi ghida în întunericul din spatele irișilor albi. Dar... momentan zac cu trupul zbrobit în speranța că, orbecăind, îmi vei găsi cadavrul, spre a-l ajuta să înainteze. Strig, ca să mă auzi, căci știu că ochii nu văd decât un licăr de speranță. Țip, însă încet, încet, vocea îmi piere... Eu, totuși, încă țip.

3xHD

Nu îți e clar? Vrei detalii?

O sa ne vedem curând. Pentru că o să vin la tine. :)

Bagaje

De o vreme încoace m-am obișnuit să îmi fac bagajul și să plec de acasă spre undeva.

Nu plec, a nu se înțelege greșit. Îmi fac bagajele și plec.

Și e un sentiment care apasă greu, căci procesul în sine nu se termină într-un ''pa'', ci se termină în colțurile ochilor.

Enervant, frustrant, dureros, repetitiv sentiment.

Hai să imortalizăm într-un tablou, într-o poză, într-o amintire, într-un surâs, într-un sărut pe gât, tot ce iubim. Cum să iubim? Ah, nu e greu deloc. Iei puțină încredere și o presari peste un suflet rătăcit, privindu-l cum crește. Dacă ai ales sufletul potrivit, și ai știut cum să îl crești, o să rămână alături de tine o vreme bună. Și dacă dracul își bagă coada, trebuie să i-o tai. Ideea de a lupta alături de cineva este o idee fictivă. De ce să lași totul păgubaș când ai putea să construiești un imperiu în jurul vostru?

Nu visez la basme imposibile, visez doar la ce o să am. Visez la o micuță poveste care înflorește cu zâmbete și îmbrățișări, care crește și rodește constructiv, într-o perioadă mai mult sau mai puțin lungă (detalii aici). Probabil că o să rămân pe veci cu gustul amar și așteptând un prinț călare pe un motor să vină să mă ia la o plimbare. Ah, nu ne-am plimbat destul... Rămân datoare.

P.S. Dacă indiferenţa doare, să vă doară, că pe mine m-a durut destul.

Romanță într-un act

Or fi hieroglifele egiptene inscripții misterioase pentru mulți... Dar pentru mine înseamnă povești ce se termină...cu bine, cu rău, dar care se termină. În definitiv, este cum zicea Cris..."Totul este bine când se termină"

Probabil că fiecare a trecut prin experiențe și sentimente ce erau mai greu, sau chiar imposibil de descris, fluturi în stomac, piele de găină, etc. Dar ce faci când ești perfect conștient de ceea ce simți și de ceea ce vrei de la o persoană? Îi spui? Lași să vină tot de la sine? Renunți?

În ultima săptămână am oscilat enorm de mult. Am trecut iar de la agonie la extaz, iar trecerile astea își lasă amprenta mult prea mult pe mine. Ceea ce te face mai puternic, nu te face neapărat un om bun. Și mi-e greu să aleg între putere și bunătate. Nu le pot avea pe amândouă, căci puterea îmi spune să îl uit, să îl las, să nu mai îmi pese. Bunătatea spune să iert, să continuu să fiu acolo.

Prea mulți am în minte. Și doar unul contează. Și pentru el... să fiu bună sau să fiu puternică...? Sunt sigură că pentru el aș putea să fiu amândouă.

Momentan sunt în stare să fac sacrificii enorme pentru această puternică rază de lumină. Și probabil cel mai mare sacrificiu ce aș putea să îl fac este să fiu eu. Poate că o să am tot iar. Sau poate nu o să mai am nimic.

Poate am ajuns în momentul în care iau microfonul în mână și îmi cânt plămânii afară. Să ofer un ultim spectacol și să aștept să fiu aplaudată sau izgonită de pe scenă. În tot acest non-sens, se află un eu care face referință la tine. Care te vrea pentru motivele enumerate între rânduri. Care poate să îți ofere ce ai cerut printre priviri.

Cortina mi s-a închis și redeschis de prea multe ori în ultima vreme. Și publicul a apucat să mă vadă în plin spirit... dar și total nepregătită. Și nu știu...asta mă face un actor bun,pentru că m-am afișat complet goală în fața publicului sau un actor slab, pentru că nu am avut masca pregătită?

Wings

''Tonight I could be with you, or waiting in the wings ''

You have absolutely NO idea how much you helped me. You don't know what it means to have someone who opens your eyes at a daily basis. You don't know what it means to worship someone like I do. You don't know that a 'thanks' is not enough. God, I wish I could open up more than I do now,just for you to fully understand what a great deal you are to me.

You could have made it or broke it. And you fully made it.

Helping one in need is one thing, while saving one's life is a way bigger deal.

Lovely. I am as happy, as cheerful, as passionate, as excited as one could be.

You did your job. Thank you :)

Mooh-ye

Zvonuri absente și vise spulberate. Trăim cum cum ne place atâta vreme cât ne place cum trăim.

Am spus-o şi o repet. Sunt într-o moarte latentă. Sunt stricată. Sunt în prag de prăbuşire definitivă - iar oamenii nu mă cred când le zic asta, şi mă întreb de ce nu mă cred. Îmi ascund durerea prea bine sub masca ce o port sau oamenii sunt prea laşi pentru a-mi oferi o mână de ajutor? Caut în stânga, în dreapta, în faţă, şi mai am curajul să ma întorc şi în spate pentru a căuta o liană care să mă ajute să mă ridic cel puţin în punctul în care am fost odată. Aici.

Nu vreau să mă întorc la zei falşi şi la zâmbete chinuite de vreme. Nu vreau să mai port scânteia falsă din ochi. Nu vreau să mai suspin întruna. Nu vreau să mai lupt singură. Se pare că dacă mă pornesc singură în bătălia eu versus mine, tot timpul o să piardă una din noi. Pierde eul....sau minele... Şi am rezolvat de la nimic în jos.

Sper doar să înţelegi mesajul meu şi să îmi întinzi creanga de care am nevoie pentru a ieşi din această mare tulbure, ce mă înghite puţin câte puţin. Sincer, simt că dacă nu o să primesc curând fărâma de ajutor de care am nevoie, o să mă scufund de tot.

Cum am ajuns aici? Datorită unui om care m-a batjocurit o mare bucată de vreme. Aşadar, am nevoie tot de un om care să mă ridice. Nu spun că va fi uşor, spun doar că va merita.

"El mi-a zis că publicând ideile mele nebune mă dezbrac de tot şi rămân goală în faţa unui public flămând care îmi va sfăşia trupul. Iar fără trup, unde să îmi adapostesc sufletul?"

În concluzie, nu o să îmi mai postez scrierile decât după ce mă voi repara. Sau... nu e mai sănătos să mor de tot şi să reînviu decât să mă repar....?

Cocon

Am fost omida care, odată cu primele gâdilături în stomac, s-a împachetat într-un cocon, pentru a deveni mai târziu un fluture. Am privit razele ce intrau ușor prin crăpăturile coconului... Și număram timpul. Am patru crăpături în drăcia asta ce mă înconjoară. Simt că mi-au crescut aripi și vreau să ies, să zbor. Vreau să simt soarele dogorindu-mi aripile colorate. Nu vreau să rămân închisă aici...

Și parcă, totuși, aș vrea.

Nu înțelege greșit mesajul. Nu citi timpul. Ascultă instinctul, care e cel mai primitv lucru pe care oamenii îl dețin. Fiori de plăcere, urlete disperate, colți, sânge....

Nu mă înțelege greșit. Prefer să nu înțelegi nimic decât să interpretezi greșit cuvintele. Dar eu... Scriu. Cânt. Visez. Iar, în curând, voi zbura.

Întunericul de aici mă face să mă simt în siguranță. Nu îmi e frică de întuneric. Mi-e frică doar de clipa în care voi deschide ochii în fața soarelui. Căci, orbită de lumina puternică, aș putea cădea în gol.

Gata... Am terminat-o cu viitorul. Încerc să simt prezentul.

The beginning

I am screamming at the moon

I am shouting at the starts

I am going 'round your body

While my heart is full of scars.

I'm wearing you inside and out.

If...I...

Daca te-am invatat sa iubesti,

Arata-mi putin din mila ta si mai indreapta-ti o scanteie din privire catre mine.

Daca te-am invatat sa lupti,

Apleaca un colt din spada ta si protejeaza-ma impotriva raului ce ma face sa plang.

Daca te-am invatat sa simti

Zambeste-mi si mie o clipa,dintr-un an, ca sa nu ma simt singura, cum sunt.

Daca te-am facut sa zambesti,

Fa-ma si pe mine sa surad, ca si cum nu ar fi cel mai mare efort ce trebuie sa il faci.

Daca m-ai uitat...

Ei bine, daca pentru o clipa ai negat existenta mea, uitata am sa raman pe veci.

To the old you.

My regrets are too few to mention, but too painful to forget.

Love,

I gave you wings when you didn't know how to fly. I taught you to swim when you didn't know how to. I thought to to walk, when you were leaping. I don't want a 'Thanks', I just want you to be happy.

I loved you, so I let you go. I will always be here to give you a good laughter, to give you a shoulder to cry on, to give you whatever you need, whenever you need.

My show must go on. But, remember, you are still on the first place for me. I love to have you around and I hate to see you hurt in any way.

But remember what I always told you :It is a risk to love. What if it doesn't work out? Oh, but what if it does?

I miss that cute little us that was always laughing at trouble and problems.

And I have one more thing I have to tell you : I am sorry for leaving you all by yourself... This is my deepest regret and my biggest mistake I ever made... Letting you alone...

But it is ok now, I am here. And to make it up to you, I will always be here. Always.

Big o

It happened to me too. That kind of dream that wakes you up in tears. That feeling that you miss somebody so much that it hurts. Dreams, dreams, dreams... How come instead of helping me fly, you bury me?

Weird things happened to me lately. I went on, I went back off, I laughed, I cried, I loved, I hated.

It feels like a mid-life crisis, but I'm too young for that.

I don't know which way should I go. I don't know how to face the tests that appear every 5 seconds. I don't know how to smile. I don't know...

When will the big comeback be?

Now....

Now I am sitting on THE chair, helping not to cry of happiness. THE pink is smiling, THE red is protecting me and I am fully confident that it will end up ok, whenever it will end.

Long way ahead. Breathe in, breathe in..and keep it all in. When everything will come out, I will be released of everything.

Breathe in

Hours

xxx

How about you go fuck yourself and

Feel yourself with the luck I've never had?

How about me moving on and you

Going on listening to that same old song...?

I wish I was better but I can't take my hands off

A dream or a fairytale... who would've know that

A dream is a dream and stays a dream forever...

I wish I was me... Now most of me more than ever

Non-culori

Mi-ai oferit o parte din rosul tau

Infierbatandu-ma mai tare ca un soare

Am pus albastrul meu sa te iubeasca

Iar acum...albastrul meu moare

Inchid ochii si ma intreb cum pot

Sa cer macar putin roz inapoi

...Sau am pierdut rosul tau de tot?

Mai sunt sanse sa coloram in doi?

Verdele ne-a amuzat o vreme

Un alt rosu ne-a adapostit

Galbenul a venit prea devreme

Si albastrul meu e spalacit

Ma intreb iar...unde imi e negrul?

Sa-mi mai reglez putin albastrul iubit...

Dar momentan ramane doar blestemul

Ce imi vaneaza culoarea la nesfarsit.

Nu mai vreau o rochie alb-galbuie

Nu mai vreau o strada gri inchis

Nu mai pot sa iau rosul - caci nu e

Nici o cale sa ma trezesc din acest vis.

Strang din alb...scrasneste si ma doare

Albastrul moare incet zi dupa zi

Cum o sa ies din paleta asta care

S-a amestecat in fundul inimii?

Priveste griul. Se face tot mai negru

Si rosul tau e tot mai visiniu

Ce culoare ma poate pune pe picioare?

Maro? Oranj?...Sau poate...argintiu?

Intr-un final un rau le va spala pe toate

Si paleta se va curata

Pana atunci, inca sper ca...poate...

Rosul tau va fi iar culoarea mea.

http://www.youtube.com/watch?v=M-sx6LjO4cw

S.O.S. (same old smoke)

I've been dreaming too much lately.

I've been dreaming too much that I can find or get back something that I lost. But the thing is... Once you lost something and somebody else found it before you did, it's not yours anymore.

Heartbroken? Yep.

Give any fuck? Nop.

I stopped fighting now. But it seems like I did it a million years ago. My life was for rent, I didn't learn to buy in time, so it's no surprise that I have nothing left.

Now I struggle to stay alive. And I cannot wait for that moment when I will start rising again. Beware of that.

I'm a good actress... So... it's ok.

All my dreams went up in smoke, and I have no more power to think of new ones, but it doesn't matter. Everything is ok when it ends. I'm over and done. So I'm ok. I got lost on the way, but I'm a supergirl. And supergirls just fly.

I never thought I could be high on pain. But I am.

H.

I've been wandering in a haunted house. It was full of spider web. It still is.

I chocked, coughed, got dirty, but I finally start to see my way through.

It's ok... It will always be.

My main dilemma is that I can see more than a shimmering light and I really don't know which one I shall follow. I should make up my mind before it gets dark.

I needed a change, and I got it. It wasn't necessarily a good one, but I guess I should have mentioned I need a good change, in order to get it. That's it. Life is quite precious for those who live and make it this way.

There's no point in understanding why or what this life is.

Live the moment. It may suck, but you'll have to swallow without choking, and this needs practice. But it is ok as long as you keep on looking for some light. Still, you should remember : there's always a ray enlightening your way,and it may not be in front of you. Look back too, or you may miss it.

I like it...

I like my relationships to be long-term. Why?

Well, first of all, even though I am one of those who act by impulse, when it comes to what I feel, I really like to invest everything I feel in one person. Call me weak, call me sensitive, call me whatever you want. The thing is... I like to make my one feel like "the one". Why? Because I had a chance to feel like "a one" and it was quite a pleasant feeling. It's that small feeling - that even though you may mean nothing to the world, you are everything for a person. I had that like a million years ago, and I want to give that back every time I possibly can.

Secondly, it is quite fulfilling to feel that you are special to someone. The small things like a walk in the sunshine, a coffee in the morning, a cigarette in the park, a little spanking here and there... Those small things that make...or, better said, made me smile.

Happiness is real only when shared, and whenever I smile I share a lil bit of my soul.... So, do the math

Thirdly, I love learning things about people. How can you make your significant other feel good if you don't know how to do it? I mean... You can have sex with someone for a first time and it can be awful, but with a bit of practice, it can become really good. And there are the secrets, the jokes, the events, the things that make two grow up together.

Plus, me being insane.

Sorry for disappointing mostly of you... But I'd rather go into another 4-years-long relationship, die, then resurrect and give everything for one, than giving small pieces to many of you. This won't make you or me whole.

Oh, you're "The Scientist"

Long or short?

Ante scriptum : As lately I've enriched my friend circle, I am going to write this in English.

So, you are about 20. Should you have only one night stands, short-lived relationships, or long-term, peaceful ones?

Yes, it's the age when you should experience, but, still... isn't comfy when you think that there's a someone who's always there to, at least, listen to you whenever you need some piece of advice?

No, you don't want to get married or any crap like that, but does a long relationship lead to marriage?

Yes, you need to gain some experience, but isn't it better to gain it with one person? After all, it is useless to say how different all of us are.

So, what would you prefer? A long-term relationship or a short-lived one?

I'm going to tell you my opinion in the next post.

Thanks,

SNW :)

Re. Ela re.

Under each Heaven, there's a Hell.

I hit my head so hard lately, I can barely think. It is hard for me to realise that I'm an adult now. Maybe because I'm not.

I'm supposed to learn from my mistakes but I never do. They say that the history always repeats itself, but how can mine repeat so often?

I had wings. I don't have any, anymore.

I had love. No more love for me.

I had poems. They all burnt in Hell.

I had self-esteem. Now that's gone too.

I'm not mad at anyone, except myself. I'm mad at me because I can never do a thing right, because I carry too much for some and too less for others, because I need some more than they need me, because I have a heart that's way too sensitive, because I push away the ones I love in order not to hurt them, because I can't find a proper friend, because I forgot to be myself in the past few months.

I miss being happy. I miss you. I miss the Hell which had a Heaven above. I miss missing home. I miss life.

And... I guess that it was painful for you too, but, believe me, my grief was ten times bigger.

I'm a Jesus now. sacrificing myself for the other's mistakes.

And I'm not a personal one. I'm an universal one.

So, all of your sins will be forgiven after I'll give my last breath. You're clean now. I'm off.

2.0

I cannot recognize this person anymore.

She used to be the seed of an apple full of life. She used to laugh at her problems. She used to be strong when life was fucked up. She was a bomb of energy, singing songs about loving and being loved. She never cried - the tears were an unknown concept to her.

Now she's dead. She died today.

She's me.

Letter to you.

21.08.2011.

on the ferry that was slowly sailing by the island of Rhodes

My dearest friends,

There's nothing but a window that separates us. It should've been easier for us, but the goodbyes are always hard to handle. I'm doing my best not to think of this as a farewell, but rather as some time off, in order to meet again. The main request I have for you is to stay strong. This means you'll have to be as united as possible... don't get upset for every piece of shit. Enjoy the time you have left to be together.

I loved spending some little time with you, each and every second of it. I already feel the loneliness filling up the piece of my heart that belongs to all of you, but I'm doing my best to take it away and put your love instead. Love each other and don't forget to show this. It's easy.

I love you all and I hope we'll see again soon. "Sometimes it lasts in love, but sometimes it hurts instead." This time, it will last.

With a broken heart,

Cristina.

Marea

*post fara diacritice, din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles

Spuneai ca spui lucrurilor pe nume. Acum mi-ai intors spatele, brusc, fara nici un preaviz.

Spun apei ca e sarata, si-mi face semn sa beau. Beau sangele atator fiinte sacrificate in abisul albastru. Te doresc si este imposibil sa te am. Urli prin semne si auzi prin atingeri suave de albastru.

Ieri totul era albastru in jurul meu. Astazi m-am intors la negru.

O fi depresie. O fi prostie. O fi dorul ce il port si care ma seaca pe zi ce trece mai tare, si mai tare...

Am cerut marii ajutor si mi-a zis ca o sa mi-l ofere doar daca ii ofer sacrificiul suprem. Banuiesc ca merita sa ma sacrific ca sa fii tu fericit...

Histoire d'amour- Capitolul 4 (2)

El o privea din bratele lui si ii zambea gandindu-se ca este mai mult decat isi putea dori oricine vreodata.

Sirena

"C'est qu't'as pas l'droit à l'erreur quand t'écris un texte d'amour."

Pe lângă surâs și ăe lângă lacrimile vărsate, este un izvor de fericire, ce mai seacă din când în când. În jurul taliei subțiri și a părului șaten ce se scaldă în brize sărate, se scaldă un om ce se luptă cu valurile pentru a aduce puțină fericire lui și ție.

Sărută omul ce se scaldă în ape adânci doar de dragul tău. Întinde o mână celui ce nu știe să înnoate, dar care riscă doar ca să fie în apă, alături de tine. Ajută ochii plânși să se închidă ca să se odihnească câteva clipe.

Zâmbește celui ce îți arată drumul bun și care îți oferă explicații simple în probleme complicate. Oferă o lacrimă celui ce e alături de tine,căci de când el îți e aproape, nimic nu s-a schimbat, dar totul e diferit.

Nu îți cere iubire, cere doar să continui să îi oferi ceea ce i-ai oferit până acum.

Nightwing

După cum unii știu și alții nu prea, am trupă!

Suntem la început, anul acesta ne-am pus încet-încet pe picioare... Și undeva în octombrie-noiembrie o să începem probabil cântările.

Numele e inspirat din numele meu, și anume Nightwing.

Am deschis și o pagină de Facebook pentru puțină promovare, pentru a ține curioșii updated cu evoluția și așa mai departe. Vă invit să ne placeți, cu toate că suntem noi. Promitem că o să ne ridicăm la înalțimea așteptărilor!!

Timp

Ochi ca de smarald.

Buze ce trag puternic din țigară.

Fum pierit în nori.

Vorbele ce urmează o să doară.

Azi pierim noi doi.

Și șoaptele spuse nu mai au valoare.

Ieri eram copii.

Dar ieri a trecut și astăzi doar doare.

Prunci dați în leagăn.

Bucuria se citește-n ochii lor.

Adulți fără vise.

Unde-i copilul ce-mi place să-l ador?

Mâine vine iar.

Dar mâine voi fuma doar singură țigara

Azi în fața mea...

A plecat trenul, dar a rămas gara.

Scuip sânge verde.

Mi s-a acrit de atâtă durere.

Închid ochii, căci...

Ochii mei prea-plânși nu mai au putere.

Zâmbet, unde ești?

Unde s-a dus ieri cu fericirea mea?

Lacrimi...voi muriți!!!

Am țigara și o ceașcă de cafea.

Chiștoc

Povestea începe când ai o țigară și un foc.

Ținând țigara între buze, o aprinzi. La început un nor de fum gros, așa-zisul urlet, se ridică spre cer. Și-a dat duhul. Continuă să ardă alimentată de oxigen și din este ce în ce mai fierbinte cu ajutorul unor inspirații adânci. Și arde, și arde... Și lasă scrum... Scrum... Și urlă cu fum... Cu fum...

Într-un final, după o scurtă perioadă măsurată în minute, timp în care a oferit puțină fericire fumătorului, se arde de tot. Ce contează că ea a ars și a fumegat atâta vreme, cât timp fumătorul a primit o mică doză de serotonină?

Rămâne un chiștoc înconjurat de scrum ce urmează să fie aruncat în gunoi.

Privind situația prin fum, nu așa e și cu prieteniile?

Histoire d'amour- Capitolul 4 (1)

Am postat aici primele 3 capitole pentru a fi citite cu usurinta. Capitolul 4 incepe cam asa...

A trecut mai mult decat credeau oricare dintre cei doi ca o sa treaca. O perioada mai mult decat fericita pentru el... O perioada mai mult decat se putea ea astepta. O lume interzisa celorlalti, o lume proprie, un Univers separat unde soarele apune doar ca ei sa vada un apus, luna lumineaza doar pentru a le face pielea sa straluceasca, rasaritul ii pandeste si Soarele rosiatic devine din ce in ce mai alb doar pentru a se contempla unul pe celalalt. O mare si lunga perioada in care s-au iubit cat altii intr-o viata si si-au dat seama ca sufletele pereche nu exista doar in povesti, ci si in viata reala. Sufletele pereche nu se ascund dupa perdeaua de la dus din baie, ci traiesc acolo. Sufletele pereche cad impreuna si se ridica incet unul tragandu-l pe celalalt sus...si mai sus...Unde ii duce iubirea? In acelasi loc mirific, de fiecare data... de fiecare data.

Au trecut doua luni cu sute de suisuri si milioane de coborasuri. Sute de zambete si lacrimi de fericire. Lolita si Andrei erau mai fericiti decat erau toti oamenii din lume. Era mai putin de o saptamana pana la ziua lui de nastere, iar ea gasise cadoul perfect.

In data de 8, cu o zi inainte de ziua lui, ea il astepta in apartamentul lui. Seara, el a gasit-o la fel cum o gasea deja de la o vreme incoace. Imaginea perfecta, rasfatul lui zilnic: ea, cu o tigara pe jumatate fumata in mana. Ochii rimelati, picioarele goale, parul curgand rauri pe umerii strajuiti de bretelele maieului, zambetul ce il intampina la fel si diferit de fiecare data, ochii adanci si iubirea ce se simtea intens in aer.

-Salut! Te asteptam.

El a salutat-o cu un sarut patimas...cu acelasi foc ca de fiecare data.

-Esti obosit? Vrei sa mananci? Am avut o tentativa sa gatesc...nu stiu cat de bine mi-a iesit, dar te las pe tine sa imi dai nota. Am pregatit pui la cuptor...sau cel putin am incercat.

El o privea din bratele lui si ii zambea gandindu-se ca este mai mult decat isi putea dori oricine vreodata.

Rece

Hei, tu... Inimă de gheață!

Doare să iubești?

Hei, tu... Om fără față!

De ce nu te îndrăgostești?

Lolita și Andrei... Un cuplu ce au rămas suspendați în aer din lipsa timpului autoarei, dar las' că povestea lor o să reînvie. Cât de curând..

Magicul tu

Îmi plac diverse lucruri la tine.

Îmi place sclipirea din ochii tăi, felul în care respiri când dormi, zâmbetul plin de drag ce mi-l oferi în schimbul zâmbetului meu.

Știu că nu o să mutăm munții din loc, nu acesta este scopul nostru.

Știu că nu o să ne promitem credință eternă în fața unui preot, căci credința nu așa se jură.

Știu că nu o să ne oprim din a râde unul de celălalt, căci nu ne place să fim prea serios.

Știu că poate nu o să dureze o veșnicie, căci timpul zboară mult prea repede ca să-l putem măsura în veșnicii.

Sărutări calde ce încălzesc pereții reci. Roșeața din obraji ce trădează o ușoară urmă de jenă.

Cântări în baruri, prin parcuri, prin păduri.

Lasând faptele să vorbească, comunicăm mult mai direct sentimentele.

De ce ne-am plimba prin parc sub soarele dogorind, când, străjuiți de soarele ce răsare, străbatem un întreg bulevard ținându-ne de mână?

Narcis

Cauti in zadar un locsor in care sa te pierzi pret de cateva secunde, cateva minute...

Scuipi tot raul.

Apoi, gasesti un colt de rai. O camera care cuprinde sentimente, trairi, intamplari asemanatoare tie. Si vezi ca nu esti singurul care are pe umeri o corvoada de stres.

E cuvinte. Sunt o stare.

Inotam cu pasarile si zburam cu pestii.

Reteta fericirii e una simpla.

Condimentarea ei, insa, e un procedeu mai greu.

Cand e prea dulce, cand e prea sarata.

Poate ca intr-o zi o sa gasesti dozele perfecte de sare si piper.

Fa ca acea zi sa fie cat mai aproape.

Si o sa fii fericit... ca mine.

Șșșșșt

Ia-mă de braț și trage-mă în sus. Ridică-mă din golul în care am căzut de prea multă vreme. Nu îți face griji, nu o să orbesc de la puternica lumină de afară, căci o visam mereu.

Cristale topite de zahăr... Mâini reci. Buze fragile. Picioare crăpate de frig. Piele albită. Îmi e dor de soare și de petele de culoare ce i le dă pielii mele.

Scoate-mă din anonimat!

Am căzut aici în timp ce alergam după lumină... Capcană astupată cu frunze.

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cei ce fugeau după lumină alături de mine m-au împins aici. Da... Așa e... Aș putea să ies și să-i arunc în golul gândurilor lor negre... Dar... îi las așa... Să vadă răii... Că un biet copil are inima mai bună decât au avut-o ei...

Ursus

Regele berii care dă de baut la supuși

Așadar, a fost odată ca niciodată o fabrică de bere dintr-o țară îndepărtată. Dimineața supușii se trezeau îmbătați de mirosul de hamei de la acea fabrică. Ursul mormăia în mod continuu producând bere și bere și bere și bere, deci, implicit, fericire.

La un moment dat, a vrut să intre în hibernare și să închidă porțile fabricii de bere. Supușii, revoltați că vor pierde dramul de fericire, au sărit cu furci și cu topoare, să înțepe coastele adormite ale ursului pe jumătate adormit. Și au reușit. Ursul, pentru a se revanșa, a decis să mai producă, în exclusivitate pentru supușii lui loiali, încă un tip de bere... URSUS nefiltrată. Desigur, a avut nevoie de părerile supușilor înainte de a decide care dintre cele trei tipuri de bere nefiltrată să o producă... Așadar, am fost invitați cu mare fast la degustare...

Cum a decurs degustarea? Eu zic că superb. Desigur, ora cam timpurie, totuși, era 11.30 dimineața, a fost un dezavantaj pentru unii care au ieșit rânjind de parcă ar fi primit aur, nu bere, dar a fost bine.

Înainte de degustare, am primit un scurt instructaj de la doamna X (nu știu cine i-a reținut numele, eu una nu, știu că am înțeles că lucrează la ursus de câtă vreme am văzut eu lumina zilei), care ne-a explicat cum să mirosim, cum să gustăm, cum să așa, cum să așa...

Am avut de ales între trei mostre: A, B și C. Nu o să mă apuc să descriu în detaliu cum a fost fiecare în parte, căci glandele salivare ale cititorilor ar putea inunda tastatura și nu am chef să plătesc tastaturi, dar, pe scurt... A-ul nu mi-a plăcut. A avut un gust prea comun. Dar danteluța de pe pahar era sexy... B-ul, preferata mea... A alunecat tocmai bine până unde a trebuit. C-ul... a fost ca o combinație între A și B, în ideea ca era cam amară, dar aluneca bine... (does it make any sense?).

Marea surpriză a fost bufetul suedez de după, din care ne-am înfruptat mai mult sau mai puțin cu delicatese, aici mă refer la mâncare, nu la berărițele ce ne-au servit berea și întâmpinat, tipe drăguțe, cu fustițe scurte, cum îi șade bine la o berăriță. Am primit și câte un 6-pack de bere care s-a cam terminat, dar experiența în sine a fost una foarte frumoasă, pe care aș mai repeta-o oricând.

Eu îți mulțumesc, Ursus, pentru ocazia ce mi-ai oferit-o și ne revedem cât de curând!

Ca un P.S.: Se pare că la acest eveniment au participat oameni mai mult decât interesanți, printre care și Vlad(care a rămas cam crispat când i-am zis un "Salut") și Mihai de la ilariant, și diverși bloggeri, printre care : Robin Molnar, Lorand Minyo, Bogdan Beșliu , Teo și Gabriel Aldea. Din păcate, am constatat că deși sunt clujeancă și am blogul ăsta, îmi sunt cam străini bloggerii de succes din Cluj. Asta o să dezbat eu mai pe lung, mai pe lat și mai pe larg în altă postare....

P.P.S. : urmează poze în curând

I'm sick and tired...

...of always being sick and tired

Cu cât tupeu se repetă istoria... Anul trecut pe aproximativ vremea asta eram cum sunt aproximativ acum. Și ce doare cel mai tare este că doare la fel de tare. O lovitură nu vine niciodată singură, știu... Dar nu e corect să ți se dărâme lumea în cap de două ori în aceeași seară.

Hug me 'till you drug me, honey, kiss me 'till I'm in a coma...

Pendulum - Coma

Mai frumoasă

"Căci toţi se nasc spre a muri şi mor spre a se naşte"

Frumuseţea este, de obicei, un subiect tabu. Subiectiv, analizăm persoanele din jurul nostru şi le atribuim eticheta de frumos sau urât.

Important este să ştim cum să vedem oamenii ca fiind frumoşi, căci omul, prin natură este frumos.

Femeie, eşti frumoasă. Pentru că poţi să fii frumoasă. Femeie, eşti baza oricărei familii.

Ieri seară am cântat această mirifică piesă la karaoke. A ieşit bine, după cum zic ascultătorii.

Laura Stoica - Mai frumoasa

Asculta mai multe audio diverse

Tu..ma vezi...

Homesick

Cică iarba nu e nicăieri mai verde decât acasă. Perfect de acord.

M-aş îneca în Marea Moartă. Să mor cu un gust sărat în gură. Să mor de la gustul sărat.

M-aş duce pe Muntele Olimp să ma jertfesc zeilor. Căci sângele meu este nectar.

M-aş duce să escaladez Everestul, ca să pun lumii capac. Sunt mai presus decât toţi.

Eh, o fi iarba de acasă verde, dar pentru mine orice iarbă este verde. Termenul de "acasă" e unul atât de vag încât nu pot să mi-l explic. Asta pentru că eu cred că acel loc reprezintă, de fapt, oamenii.

Nu contează că e-n China ori în Cuba, atâta vreme cât ai un umăr pe care să plângi, o gură care să îţi vorbească şi o ureche care să te asculte. Omul caută înţelegere. De aceea ne întoarcem, mai de voie, mai de nevoie, la oamenii din trecut care ne-au oferit o anume siguranţă la un moment dat. Şi e trist când în loc să fii primit cu braţele deschise ţi se întoarce spatele. Cică tot ceea ce faci se întoarce. Eh, uite că se întorc una câte una. Prefer mai răruţ, că-i mai drăguţ, decât o avalanşă sufocantă de fantome întoarse după afecţiunea ce au pierdut-o.

Drept să spun, braţele-mi sunt mereu deschise pentru toate nălucile. Dar inima... Discutabilă treabă.

Şerpi

L-am alăptat cu sânge şi venin I-am dat drumul puţin câte puţin Laşi o umbră-n urma ta Copii voioşi cu ochii rupţi din soare Simţi pe faţă palma care Loveşte cu ură şi apoi dispare Creşti încet, cobră măreaţă Versuri dulci tu mă învaţă Prind curaj şi-ţi spun ce simt Copii trişti cu lacrimi şterse de mare Cresc în spate aripioare Ce poartă sufletul ce moare Greu, cu greu îmi dezlipesc Limba de fierul îngheţat Ochii deschişi ce nu mai clipesc Şi trupul veşnic însetat Brusc lumina cuprinde încăperea Şi ai terminat pe veci cu durerea Trupul zvârcolind scoate văpăi [...]

Într-o ureche

Ai fost privită de prea mulţi ca fiind ciudată. Ai fost izbită de prea mulţi pereţi de cei ce puteau doar să treacă pe lângă tine fără să dea din coate. Ai fost aplaudată la scenă deschisă în batjocură, căci ei râdeau de tine. Ai fost mâncată din interior de către sentimente. Ai fost devorată de remuşcări.

Eh, cine a zis că viaţa-i uşoară?

Ah, da... Eu.

Îndrăznesc să trăiesc. Am început să trăiesc. Să trăiesc frumosul şi binele. Ce oferi, vine înapoi. Aşa că toate sentimentele ce izvorăsc dintr-o inimă sângerândă, nu se varsă într-un abis fără sfârşit, chiar dacă aşa pare, ci se varsă într-un mic lac, ce va creşte într-o mare, care va creşte într-un ocean. Şi setea va fi într-un final stinsă.

Un zâmbet, un sărut, o îmbrăţişare.

Duşmanii

...sau cum prietenii înfig pumnalul în spatele tău când te aştepţi mai puţin.

Ai cunoscut o persoană nouă. Ieşiţi împreună, vorbiţi, totul este în regulă.

De la un timp, mai mult sau mai puţin voluntar, începi să investeşti sentimente în relaţia respectivă.

Eh, şi brusc, totul se rupe. E interesant când primeşti palme din stânga, din dreapta, din faţă sau spate şi nu ai cum să te aperi căci injuriile nu au bază reală. Dar ce mai contează argumentele tale când alţii i-au oferit argumente mai bune decât oricare altele... ?

Loveşte şi fugi. Nu sta să lupţi.

Mă întreb de ce. Probabil ţi-e frică de o bătălie pe care ai putea să o pierzi?

Eh, părerea mea sinceră este că o bătălie e câştigată când ambele părţi au ajuns la un acord comun. Dar frica te împiedică să mă asculţi şi oricum părerea mea nu mai contează...

Nu e prima dată când sunt lovită astfel. Şi culmea, de fiecare dată este exact la fel. Şi e trist că oamenii nu pleacă urechea la ce aş avea EU de zis.

Zici că nu ţi-am fost prietenă?... Ei bine, atunci nu cred că mi-aş fi bătut deloc capul cu tine.

Eh, îmi las frustrările în pace. Mai sunt 6,5 miliarde de oameni ce merită atenţia la care tu ai renunţat.

Curcubeu

Obisnuiam sa scriu despre doua curcubee - fenomen rar intalnit, care si dispare repede.

Prefer sa ma rezum la un singur curcubeu ce imi lumineaza cerul zilnic. Culorile lui imi lumineaza atat chipul, cat si gandirea intr-un mod mai vivid decat alte curcubee.

Na, mai aprinde-ti o tigara si mai capata putina culoare.

Mai ia o gura de cafea sa fii mai putin stralucitor, pastreaza-ti lumina pentru cei ce conteaza.

Prietenii vin si pleaca. Si aici gasesc o contradictie majora, caci prietenii ar trebui sa vina si sa stea. Asadar, ce e cu adevarat un prieten? Sau de ce sa plece?

Daca ar pleca pentru a reveni... Ah, daca asta ar fi motivul pentru care pleaca... Dar unii pleaca de tot. Si iau cu ei o mare de sentimente. Ramane, de cele mai multe ori, doar regretul. Insa ar trebui sa ramana amintirile frumoase... Unde e iertarea, atat de promovata in ultima vreme? Unde e bunatatea despre care se vorbeste atat? unde sunt zanele cu baghetele lor magice sa schimbe lumea intr-un loc mai bun? Unde sunt caii albi care sa aduca printi fetelor ce ii cauta de atata vreme?

Cred ca raspunsurile la aceste intrebari salasluieste in fiecare din noi. Trebuie sa cautam iin mod constant si sa nu ne oprim din cautare niciodata.

Zero. Măsura zero.

Se priveşte goală în oglindă şi un zâmbet larg îi cuprinde faţa ce odinioară era altfel.

Nu contează cearcănele adânci, pielea lipsită de elasticitate, părul slab, unghiile ce i se rup prea uşor... Contează că a ajuns unde şi-a dorit. Tenul îi este îmbătrânit, sâni nu mai are, fund nici atât.

A reuşit în două luni să ajungă de la 60 de kilograme la 45. A REUŞIT!

Ochii ieşiţi parcă din orbite varsă lacrimi de fericire. În sfârşit se simte frumoasă. În sfarşit se simte bine în pielea ei.

Ce mai contează sănătatea când arăţi atât de bine? Ce mai contează rudele ce se roagă de tine să mănânci când eşti fericită în pielea ta? Ce mai contează...?

Viaţa îi atârnă pe un fir de pânză de păianjen, dar ea este fericită.

Într-un final, însă, a deschis cu adevărat ochii şi în faţa ei nu găseşte oglinda, ci un tavan alb.

Pe faţă are o mască de oxigen şi are un ac înfipt în mâna dreaptă. Mama ei plânge.

Eşti frumoasă...

Iepuri

Ţopăim în spaţiul imens din jurul nostru, crezând că este infinit. Cheltuim fără socoteală bani, timp, dar mai presus de toate, sentimente. Împărţim injurii şi le reamintim celorlalţi, în mod constant, că sunt mai răi, mai proşti, mai urâţi, mai invidioşi decât noi.

Schimbarea, de data asta, nu îşi are rostul.

Căci va fi mult prea uşor de văzut că e una temporară şi nu va face decât rău.

Ah, iubesc să cânt...

Unkle - Rabbit In Your Headlights

Asculta mai multe audio diverse

It is time for a change. It is time for the words to pop out.

Dialog

(08.03.2010)

Stateam in pat

Spalandu-mi fata cu lacrimi.

Nu mai putem visa.

Ni s-au terminat visele…

Nu e adevarat,dragule.

Prinde visele in zbor in somnul tau.

Nu mai putem fii frumosi

Fericirea consta in lucruri artificiale.

Nu! Priveste-mi zambetul!

Priveste inima mea care tresalta cand te vad!

Nu mai putem fii buni.

Bunatatea inseamna bunastare si bogatie.

Nu! Eu sunt buna!

M-am daruit intru totul unei persoane: tie.

Nu mai putem respira.

Aerul contine toxine care ne ingreuneaza plamanii.

Nu e asa! Respira!

Vino intr-un parc si respira aerul expirat de mine!

Nu te mai iubesc.

Nu mai am nici un sentiment fata de tine.

Eu te iubesc.

Si te voi iubi mereu…Intotdeauna.

incep o noua piesa de teatru,unde actorii raman,in mare parte,neschimbati,in afara de doua suflete care isi vor juca propriile roluri...trebuie sa fim tari si,ca in orice alta religie, sa nu ne schimbam opiniile...sa continuam sa credem in ceea si in cea in care am crezut pana acum. Cortina s-a ridicat. Piesa incepe.

Ajna

O bomboana de pisica, Ajna, isi cauta stapani. Este cuminte, a fost crescuta bine, si peste super dulce. Ar veni pe mana mea daca nu as sta la camin....

De preferabil, stapanii sa fie din Cluj. Contactati-ma pe mess, aici, la comentarii, pe fb, oriunde posibil :)

P.S. : E urgent

Hai sa fim fericiti

Viata... Mare cuvant.

E din ce in ce mai grea, pe masura ce timpul asterne zi dupa zi pe umerii omului.

Masuram viata cu timpul. Eu zic ca e mai sanatos sa o masuram cu fapte, fie bune, fie rele.

Nimeni nu e perfect si e trist cand vezi cum unii lupta pentru perfectiune si la prima infrangere dau inapoi.

Asa ai fost tu in ochii mei... Un copil ambitios ce se straduia prea mult sa fie perfect, si din aceasta cauza ai uitat sa fii fericita. Nu zic ca viata nu este o lupta, ba dimpotriva, dar pana si marile razboaie mai iau cate o pauza.

Parerea mea sincera despre tine ai auzit-o. Hai sa nu zic ca te-am iubit, ma rezum la a-ti zice ca am tinut la tine. Si m-a durut mai mult decat poti vreodata sa iti imaginezi ca ai lasat totul balta pentru un ideal ce, zic eu, e mult prea greu de atins.

Hai sa fim fericiti si sa uitam de tot raul ce ne-a atins sufletul vreodata. Hai sa facem ca raul sa fie inspre bine.

Este greu, dar asta este viata.

Si singura mea dorinta, ultimul meu gand pentru tine, chit ca il consideri rau, chit ca il consideri bun, este ca ai invatat ceva din frantura asta de timp ce l-am petrecut impreuna. Imi cer scuze pentru neplacerile create, dar ar trebui sa inveti ceva din ele.

A mai cazut o stea de pe cerul meu. Nu o sa fie ultima, si in mod clar nu este prima.

Si tot ce am facut, am facut pentru mine, pentru tine, pentru noi.

Daca zic ca nu mai tin la tine, mint.

Tot binele din lume.

Suspin(e)

Mai bine regret ceva ce am facut, decat sa regret ceva ce nu am facut.

Am prea multe postari care nu sunt publicate.

Caci EA mi-a zis ca publicandu-le ma dezbrac de tot si raman goala in fata unui public flamand care imi va sfasia trupul. Iar fara trup unde sa imi adapostesc sufletul?

Sfarsit

*post fara diacritice, din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles

Nu cred ca a fost greu de inteles ca sunt o statueta de piatra ce tine strans la piept un copilas. Am impietrit aici sub privirea cruda a Medusei, doar pentru a-l tine pe el departe de tot raul din lume. Am suferit eu destul, nu mai trebuie sa sufere si el. Privirea ei atintuita asupra copilului mi-a impietrit inima, care si asa era plina de durere.

Si acum, cand totul a ajuns la sfarsit, as plange, dar statuile de piatra nu au lacrimi.

Privind rodul spart in fata mea, stiind ca am apelat la aceasta masura in zadar, ma distruge complet.

Cu cata ura poate un om sa distruga o imagine atat de delicata? ...

Am ajuns de unde am pornit.

Am sacrificat totul ca sa te protejez si te-am si distrus astfel.

Păi...

Păstrează-mă la valori negative... să rămân înghețată și să nu mai simt nimic.

Și mai lasă-mă să din când în când să iau aer câte un pic.

Aruncă-te în fața furiei și a urii și lasă-mă să ma zbat

Ca o bestie flămândă cu sentimente ce au înghețat.

Scuip flăcări și ghețarii îi topesc cu toată ura.

Doar tu poți cu un sloi de gheață să îmi răcorești gura.

Dar ai ales un alt drum plin de noroi, plin de mocirlă, plin de gri

Și ai lăsat în urmă un joc clădit de doi copii.

Țip mării că-i urâtă și slută și pute și că vreau azi să dispară.

Țip soarelui că-i foc, că-i prea cald și că arde și nu vreau să ma mai doară.

Îți țip în față c-am iubit, am luptat, am luptat și a fost în zadar.

Îmi urăsc inima că a creat un sentiment mult prea murdar.

Refren

O să fiu zeiţa focului dacă o să fii marea
Ce scaldă ochii trişti şi zâmbete pierdute-n soare
De vară-n privirea pierdută şi buze ca sarea
În bucate. Un zeu al apelor ce-n veci nu moare.

O zi/O postare

... cum nu am mai avut de prea multa vreme.

Ieri am pornit cu draga mea Mary spre scoala sa vedem ceva rezultate ce se afisasera. Doar ca inainte sa coboram dealu' Hasdeului, scumpa mea colega a tinut mortis sa mergem sa verificam daca masina ei e ok, daca mai porneste, etc. Asa ca am luat-o la deal, pe Pastorului sa vedem ca scumpa Dacie era ingropata in zapada. Ne apucam de curatat masina, dupa care sa vedem de mai porneste. Urca Mary la volan, da o cheie, doua, trei...nu porneste. Hai ca daca tot eram in panta, ma pun sa o imping(me is HULK). Si ma chinui, si imping, si...degeaba. La un moment dat, apare un voinic de vreo 60 de ani, care a insistat sa se uite sub capota. Trecem de faptul ca la varsta lui nu mai stia cum se deschide capota unei Dacii si ca s-a uitat la motor de parca el ar fi inventat-o (oricum, la cat de tinerel era, nu ar fi fost exclus), si impingem iar. Intr-un final, masina o ia la vale si Mary reuseste sa o porneasca. Urc si eu in bijuteria rubinie si Mary propune sa mergem pana la FSEGA cu brum-brum. Cam sceptica, accept.

O luam frumos catre scoala, si cum regulile de circulatie trebuiesc respectate, oprim la rosu, la semaforul din fata Casei de Cultura a Studentilor(aka centrul Clujului). Si draga Dacie isi da duhul. Newsflash: nu eram decat pe a treia banda. Toate bune si frumoase, cobor sa o imping... dar naiba poate sa impinga masina cand pe langa noi treceau dobitocii cu cel putin 50km/h claxonand(ca nu era destul de clar ca am ramas blocate acolo). Mai de voie, mai de nevoie, ma duc in statia de taxi-uri sa cer ajutor. Si, ca sa vezi, taximetristul era genul de om care, vorba lui Vicky, il cauta moartea pe-acasa. S-a tras oleaca pe fese...ca e in timpul lucrului, ca are clienti, dar la rugamintile(sau mai bine zis plangarelile) mele, a zis ca ne ajuta. Cat era semaforul rosu, fug iar in mijlocul drumului la masina. Nenea, desteptul, da sa treaca atunci cand semaforul deja se inverzise(i-o fi fost greata?). Pana sa ajunga la noi era sa dea vreo doua masini peste el(ce ziceam eu ca il cauta moartea...?), dar intr-un final, reuseste sa ajunga la capatul curcubeului. Ma pun iar sa imping, cu ajutorul lui, si nu reusim sa parcurgem mare distanta(vreo 2 metri), ca nenea cedeaza. Asadar, ramanem iar singure cu masina in mijlocul drumului. Ma chinui, imping si observ cu coada ochiului trei baietasi ce stateau pe trepte la CCS si radeau si cu fundul de noi. Ma disper, si le urlu urmatoarele: "Ce p%@A mea stati acolo si va uitati la noi si radeti? Haideti si ajutati-ne!". Si se pare ca nervii sau faptul ca le-am oferit o portie sanatoasa de ras, au dat roade, in ideea ca au venit si ne-au ajutat sa scoatem masina din mijlocul drumului si sa o parcam in parcarea taxiurilor. Dupa ce a dat ceva telefoane, Mary a reusit sa o porneasca si sa o urce inapoi la patutul ei.

Eh, cine mai impinge Dacii rosii in mijlocul Clujului?

Şi dacă-mi dai papucii...

...dă-mi-i p-ăia gri.

Chiar de sună a clişeu... Ori îmi dai ignor, ori nu îmi mai dai.

Cel mai enervant lucru este când cineva îţi împunge coastele în mod constant cu tâmpenii ce nu-şi mai au rostul. Acu' vorbesc şi eu şi ca păţitu' şi ca păţitoru'... să zic aşa.

De obicei când un lucru e terminat, e terminat. Retuşările ulterioare, pe lângă că nu îşi au rostul, mai şi înrăutăţesc situaţia. Ştiu că uneori e greu să ignori o persoană, mai ales când îţi suflă în mod constant în ceafă, dar asta nu înseamnă că e imposibil.

Un lucru bine ştiut e că după o primă despărţire nimic nu va mai fi la fel, mai ales dacă e imens tam-tam la mijloc. Iar când mai intervine şi încăpăţânarea e şi mai tare.

Aşadar, pe foarte scurt, daca mi-ai dat delete odată, delete să rămână.

Rodul

A fost odată ca niciodată o poveste de dragoste. Cei doi se iubeau mai mult decât pot spune cuvintele din orice limbă. Iar iubirea lor a înflorit într-o fetiţă fără nume. O fetiţă cu năsucul cârn, cu ochi albaştri şi părul blond, cârlionţat. Fetiţa era curioasă din fire şi îi plăcea să inspecteze tot. Stătea cu capul în palme şi privea bobocii de trandafiri înflorind, căci ştia că mamei ei îi plac cei nu prea boboci, nici prea trandafiri, ci florile ce erau undeva între. De fiecare dată când trandafirii ajungeau în stadiul perfect, fetiţa avea un coflinct interior puternic. Să îl rupă şi să îl ducă zâmbind mamei care sigur era prin casă, dereticând ceva pe la bucătărie, ori să o cheme pe mama afară să îl vadă? I-a dus trandafiri, dar şi-au pierdut culoarea şi s-au făcut ca pământul, apoi şi-au plecat căpşorul şi au început să plângă până cand mama i-a aruncat. A mai chemat-o la tufa cu trandafiri, dar mama nu îi privea cum îi privea ea. Ei îi plăcea să îi privească ore în şir, pe când mama zicea că e frumos, şi atât. Dar ea ştia că mamei îi venea să prindă fiecare trandafir în palme şi să îl dezmierde cu buzele, doar că, fiind om mare, nu avea timpul necesar.

Vroia şi ea să fie om mare. Îi plăcea să îşi bage degetele în cutia imensă cu mărgele a mamei. Şiraguri infinite veneau din cutiuţa maronie când trăgea de o singură mărgeluţă. Adeseori se întreba cum e posibil ca în cutia maro să încapă atâtea mărgeluţe... De fiecare dată era cu una, două, trei în plus.

Iar tatăl ei... cel mai bun tată din lume. Din păcate nu îl vedea cât de mult şi-ar fi dorit ea, căci el ajungea acasă doar când mărgeaua cea mai strălucitoare nu mai lumina pe fundalul albastru, însă de fiecare dată avea câte ceva pentru ea. Ţine bine minte că odată i-a adus o ciocolată atât de mare, încât nu apucase să mănânce nici jumătate şi obrăjorii îmbujoraţi erau toşi mânjiţi cu mâncarea cea dulce. Sau îi plăceau zilele în care se cocoţa în leagănul înalt din curte şi venea tata şi o ajuta să se legene. Atunci ajungea cel mai sus. Cel mai aproape de mărgeaua cea mare şi strălucitoare.

Nu se putea decide ce îi plăcea mai mult: mărgeaua cea mare, sau mărgeluţele împrăştiate pe cer noaptea. Însă ştia sigur un lucru... Că nu îi plăceau zilele în care vata de zahăr acoperea mărgeluţele de orice fel. Nu îi place vata de zahăr că i se lipesc mănuţele după ce o mănâncă şi odată i s-a lipit mâna dreaptă de obraz şi a durut când le-a dezlipit.

[...va urma, la cerere]

Cumpăr timp

Dacă cineva, oricine, are de vânzare timp...la secundă. minut, oră, zi, săptămână, lună sau an, să mă contacteze.

Eu vreau să rămân proastă să nu mă mai doară

Anul trecut, pe vremea asta...

Îmi place că deja am o aşa-numită istorie, imortalizată aici. Şi e fermecător de-a dreptul că pot să retrăiesc clipele frumoase sau să văd că am trecut cu bine peste ce era mai greu. În ziua asta de 23 ianuarie 2011, sunt bine. Aş fi perfect dacă nu ar vrea mintea mea să îmi iasă din cap sub formă de măsele. Doare ca naiba. Şi pe lângă asta, mai sunt şi răcită, dar pentru răceala asta chiar nu îmi pare rău.

Ar trebui să mă apuc de contabilitate, că am examen marţi, dar cine are chef...?

Ieri am avut prima repetiţie în formula actuală a trupei. Numele este al meu : Nightwing. Şi nu, nu ne luăm după ăia de la Nightwish, că eu este Nightwing din 90 încoace.

Ieri am ieşit cu oamenii mei dragi în Stuf (iar...) şi a fost o seară relativ liniştită.

Nu am chef de basme astăzi. Nu am chef de scris... Că dacă mă apuc să scriu despre curcubee şi unicorni zice lumea că m-am tâmpit... Şi la starea pe care o am doar la iepuraşi pufoşi îmi sare capu'.

Ah, pentru cei ce vor să ştie...am ajuns la 13. Mă gândesc să mă mai bag până la 20, dar e discutabilă treaba, mai ales că 13 e un număr magic. Cei ce sunt curioşi, să întrebe.

Drafts

"...sau ganduri scrise de-a lungul timpului, prin baruri, salvate in fisierul ((drafts)) de pe telefon, transcrise pe blog intr-o casa nu prea straina, fara diacritice."

Plumb - Cut

Asculta mai multe audio diverse

* Imi oferi soare cand sunt nori si imi oferi nori cand e soare. Ma tii strans cat sa ma protejezi, dar lejer cat sa pot respira. Imi dai aripi destul de usoare sa pot zbura, dar cu schelet de plumb ca sa nu ma prea indepartez de tine. Imi dai vise, idealuri si idei. Imi oferi maretie , ma faci sa ma simt perfecta... Imi demonstrezi ca iubirea nu este doar un mit, ci o realitate care se traieste intens. Imi arati ca toamna se reflecta in ochii mei pentru eternitate si ca eman o caldura cum doar ielele pot sa o faca. M-ai dus in bezna si mi-ai aratat ca pana si acolo exista o raza de lumina. Ai scris despre mine lucruri ce nu le-a scris nimeni niciodata. Eu...eu ti-am zis astazi ca te iubesc?

*Este o retea imensa de tunele subterane peste tot. Intri aici, iesi dincolo... Cu putin noroc dai peste oameni faini... Dar cum norocul meu poate cu greu fi numit noroc si cum oamenii ce-s faini nu mai exista in viata mea, ratacesc prin tunelele subterane fara o tinta precisa. Stau la gura unui nou tunel. Mi-e frica sa intru... Nesiguranta ma impiedica sa mai fac vreun pas. Dreapta mea, pasul meu drept, este stanga ta... asa ca pasesc plina de neincredere cu dreapta mea, in speranta ca de data asta va fi unul drept. Am ramas prieteni sau ne-am racit? Sa imi iau ramas bun, sau sa iti fac cu mana plina de incredere ca te voi regasi la capatul tunelului in care urmeaza sa intru?

*In fiecare zi, duc o batalie din ce in ce mai grea.

Conflictul meu interior se intensifica pe zi ce trece si ma astept ca fiecare moment ce urmeaza sa treaca, sa fie ultimul din lupta asta fara sfarsit. Si totusi, clipele trec una cate una, fara sa zaresc la orizont nici un fel de sfarsit... Nu vad norii rosii, nu vad ingerasii albi, nu vad zambete sincere, nu vad nimic.

Intrebarea ramane...si sper ca nu este una atemporala: Cand va sosi acea clipa cand zambetul imi va cuceri fata, inima, sufletul si spiritul?

De ce este nevoie pentru a ajunge la o farama de fericire? Nu vreau un lucru suprem, stiintifico-fantastic sau de poveste. Vreau doar o clipa de fericire.

*Nu este trist. Este realist.

Nu mai e vorba de mine, ci de tot. Cine zice ca nu se poate sa stai singur la o masa cu bere intr-o mana si tigara in cealalta si sa te simti bine? O fi insistenta, o fi un strop de sentiment, o fi o portita deschisa... Nu ma intereseaza ce este, atata vreme cat este. Nu mai cat, caci desi se spune ca cel ce cauta gaseste, in cazul meu, cel putin, nu este adevarat. Nu mai pun intrebari deoarece nu mai caut raspunsuri. Nu mai caut raspunsuri deoarece nu mai imi pun intrebari. Totusi, mai ramane o singura intrebare: Ce vreau? Nimic. Caci daca nu voi mai vrea nimic, voi avea totul.

*Singurul lucru ce ramane constant intr-o mare tulbure este albastrul. Acelasi albastru senin, care imi zambeste mereu, mereu, mereu...

Am albastrul in ochi, Niciodata nu o sa uit albastrul care imi da aripi, care ma trezeste din betie si care ma face sa plang de fericire. Aceeasi culoare, contrastanta cu rosul meu, dar care imi vine atat de bine...

Ma faci frumoasa, albastrule. Ma faci fericita cand norii din viata mea sunt prea grosi si imi oferi umbra inainte ca soarele sa ma arda. Te port in ochi, in inima, in suflet. Te iubesc.

*M-ai lasat in mijlocul brichetelor goale si a sticlelor goale de bere. Ah, lait-motive...

Totusi, la un moment dat, va veni cineva sa ia sticlele goale de pe mese. Va veni cineva sa goleasca scrumiera plina de chistoace. Va veni cineva sa ia sufletul trist si singur de la masa la o intrebare,la o poveste, la un dans.

Ah, a venit!

N.B. Nu pot sa cred cata suferinta se ascunde intre randurile astea. Am scapat de ea. Nu am ingropat-o, caci mereu exista posibilitatea de a fi dezgropata... I-am dat foc si am privit fumul inaltandu-se spre cer. Apoi ploaia i-a spalat cenusa. De tot. De tot.

No one

"Cu cât aşteptările tale sunt mai mici, cu atât vei fi mai fericit."

Nu mă aşteptam să doară atât de tare indiferenţa. Adică, ştiam că doare, doar că am uitat CÂT de tare doare. În fine, trecând peste asta, viaţa mea merge bine. Puţin spus bine, când tot ce îţi doreai devine din ce în ce mai aproape de scopul stabilit.

Sau, dacă stau să mă gândesc bine, înainte de decembrie mi-am propus că nu o să am aşteptări mari, că o sa ajung să fiu dezamăgită.

Aşa că momentan resimt îndoieli.

Scopurile ce mi le propusesem sunt cele dinainte să îmi propun să nu mai am expectanţe mari sau cele de după? Ca să nu mă prea încurc în ştiinţă, CRED că sunt cele...sau or fi celelalte?

În fine, important este că sunt fericită şi, deşi nu aş fi crezut, am în stomac o armată imensă de fluturi, sau molii, sau gâşte ce nu îmi dau pace.

Nu e bine şi sper să nu îmi dau cu stângu în dreptu... Dar, de e un lucru ce l-am învăţat de la răposatu' este că e bine să zici în faţă ce ai în cap. Deoarece... Deoarece... Deşi uneori, sau mai bine zis, de cele mai multe ori, adevărul doare, e mai bine să îl scuipi afară decât să îl ţii înăuntru, că acolo numa' putrezeşte.

Mai puţin metaforic spus, pe toate planurile îmi merge cel puţin bine, în afară de unul ce nu merită menţionat, pentru că pur şi simplu nu merită.

P.S. Dacă indiferenţa doare, să vă doară, că pe mine m-a durut destul.

Dream...

Dream... Send me a sign

Turn back the clock

Gimme some time

I need to break out

And make a new name

Let's open our eyes

To a brand new day....

It's a brand new day.

A trecut un an de când...

Este groaznic omul când bea şi mai are şase ore până să predea vreo 7 proiecte...right?

Dar omul a băut. Omul s-a simţit bine. Omul îl vrea pe al doilea om lângă el. Iar mă prostesc de cap vorbind prea mult...dar asta este eu. Un om prostit de cap. Şi ce e greşit cu asta? În unele cazuri totul, în altele nimic.

Pentru tine ce este... Totul sau nimic?

Apropo, futută este soarta sau ironia...

În urmă cu un an scriam despre iubire, hai să zicem, în general.

Bine e să ai o evidenţă a ceea ce ai făcut ieri, alaltăieri, luna trecută, anul trecut.

Groaznică soarta... teribil de groaznică.

Hai, trezeşte-te şi îmbrăţişează-mă...

Ah, când mă trezesc eu, simţi şi mă strângi şi mai tare în braţe.

Iar este sesiune,

Iar am făcut o plimbare.

Iar am nevoie de tine. Bine că exişti.

Iar urmează sesiune.

Iar scriu că ce e rău nu moare repede.

Iar îmi ajung 4 ore de somn, chiar mai puţine...

Iar am fost în oraş. Anul trecut Fire, astăzi Janis Stuf...groaznică soartă...

Iar zic că numărul meu norocos este 3.

Iar menţionez că o iubesc pe Oana. Şi ştiu ce a fost anul trecut de a fost singura ce m-a făcut să zâmbesc.

Ador sentimentele. Ador iubirea. Ador să iubesc.

Iar este prea devreme.

Iar trebuie să mă trezesc.

Iar... Dar...

Dar... Totul este atât de la fel şi totuşi atât de diferit.

Iubesc. TOT.

Iubesc tot...

Ryan Star - Brand New Day

Asculta mai multe audio diverse

23 de secunde

Am purtat o discuţie cel puţin interesantă în urmă cu vreo oră cu o prietenă de pe aici din cămin ce mi-a adus aminte de accidentul de maşină ce l-am avut când aveam 13 ani. Pe foarte scurt, m-a lovit un taximetrist cu maşina. Scenă gen Hollywood când te ia din plin pe capotă şi te aruncă pe cealaltă parte a drumului. Din fericire, nu am rămas cu sechele (foarte) mari, decât o grijă suplimentară când traversez şi o superbă cicatrice pe spate, dar astea-s lucruri irelevante, comparativ cu clipele ce le-am trăit în cele 23 de secunde, de la impactul propriu-zis până când am ajuns să mă ridic din noroiul în care am fost aruncată. Da, este adevărat că viaţa îţi trece prin faţa ochilor. Ţin minte clar că am început să îmi pun o mie de întrebări la care nu găseam răspuns, dintre care cele mai obsesive erau "De ce eu?", "De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie?" şi "Visez?". Apoi fluxul imens de adrenalină mă purta la clipele frumoase ce le aveam trăite până la vârsta ce o aveam şi ţin minte că îmi repetam obsesiv că vreau să îmi mai văd prietenii, rudele, familia... După ce am deschis ochii, vedeam becurile de pe stradă ce se aprindeau pâlpâind (era seară) şi mă întrebam de erau chiar becurile de pe stradă sau de sunt alte beculeţe. În fine, am ajuns într-un final la spital, apoi pe la poliţie să dau declaraţii, iar în noaptea accidentului am stat acasă, dar a doua zi am fost internată la spital pentru analize. E enervant, sau cel puţin eu găsesc enervant că atunci când eşti pus într-o situaţie aiurea toţi cunoscuţii vin cu fructe, sucuri, zâmbete, complimente, întrebări, etc. Eu zic că bine ar fi ca lumea din jurul tău să se poarte în acest fel mereu, nu doar când eşti pus într-o situaţie de genul. Şi chiar de este foarte pueril, de obicei când am discuţii aprinse (să nu le zic uber-certuri) cu tata, de regulă, îmi doresc să ies în stradă şi să paţesc o tâmpenie cât mai gravă, ca să îl mai îmbunez puţin. În fine, am ajuns la 20 de ani, deci nu am păţit nimic extraordinar de grav, deşi probabil lovitura la cap de bordură m-a făcut să gândesc cum gândesc acum (zic).

Era şi este o situaţie cel puţin tristă, vorbind de accidente de maşini şi cea mai mare temere a mea, de doi ani, când sunt şoferiţă, este ca nu cumva să iau viaţa nimănui.

În final, totul e bine când se termină cu bine... dar de unde să ştii când se termină...?

Knock...knock...

Pentru că vroiai să o citeşti...

În urmă cu o oră eram undeva la poarta unui Rai ce era uşor întredeschisă. Vedeam cerul mai albastru decât albastru, iarba mai verde decât verde, norii mai albi decât albi. Ieşea de acolo o rază albă, caldă, ce îmi scăldau ochii într-o mare de iubire şi fericire, de sentimente colorate, de zâmbet... Acum, sunt afundată într-un abis negru,plin de smoală ce mă trage în jos cu repeziciune şi aştept să fiu salvată căci situaţia e mult peste puterile mele... M-am afundat până la genunchi, până la brâu, până la piept, până la gât. Cu o ultimă putere[...to be edited later]

Fir de aţă

Vă rog... insist chiar... Săriţi pe mine din toate direcţiile şi sfâşiaţi-mi trupul până la oase. Muşcaţi cu sete din mâna ce v-a hrănit de nenumărate ori şi aruncaţi cu pietre în cea ce v-ar fi protejat cu preţul vieţii ei. Omorâţi spiritul matern ce v-a ocrotit când vă alăpta de la propriul ei sân de fiecare dată când eraţi înfometaţi – lăsaţi foamea să îl ucidă. Rupeţi-mi hainele şi trântiţi-mă-n noroi... Tot nu o să fiu la fel de murdară ca voi.

Rugăciunea trebuia să mă salveze,dar îngenunchiată,cu mâinile rugânde şi capul plecat, nu am reuşit decât să fiu mai aproape de gunoaiele voastre. Mai aproape de noroiul cu care aţi aruncat în mine, lăsându-mă mânjită. [...]

***************************************************************************************

Iniţial au trecut minute de când nu te văzusem ultima oară. Apoi ore, apoi zile, iar acum au ajuns să fie luni. Curând, timpul nemilos o să transforme şi lunile în ani şi noi vom creşte mai mari şi mai mari şi ... uh, când ne vom revedea, promite-mi că va fi ca atunci când râdeam împreună de scrumul de pe jos ce descria diferite forme. Vedeam norii ca lăcaşuri de îngeri şi fumul nostru se înălţa sus, către nori, cu mesaje pentru heruvimii ce ne priveau de sus şi se bucurau de fericirea noastră. Mi-e dor de tine. Dar nici nu ştiu cum e mai bine... să rămân cu imaginea ce o am despre tine în minte sau să îţi privesc trupul mort care nu schiţează niciun zâmbet, doar de dragul de a-ţi revedea faţa...?

S(o)apte

*post fara diacritice din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles

Can we,please, skip monday?

Oare cand a fost ziua cand....

Monday, 2010 September 20 (22:25:24)

---

[23:09] spiritnightwing: apoi am stat pe la el
[23:09] spiritnightwing : am citit
[23:09] spiritnightwing : are carti bune
[23:09] spiritnightwing : si
[23:09] spiritnightwing : am iesit la o praji
[23:09] spiritnightwing : ...si o fo ok
[23:11] spiritnightwing : eu ies ca nu mai pot, clocotesc de nervi si nu are rost sa ii vars pe oameni nevinovati. nb

Gandaci roz, brichete albastre, banane infierbantate, inimi albastre, luna, scoici, lumanari, lumanar, lumanari si vesnicul par rosu.

Cum sa nu iti placa de ea dimineata cand soarele ii bate chipul cu raze calde?...
Cum sa nu omori timpul impreuna cu ea cand timpul moare in ochii ei?

Da, am trecut la fete. Da, le iubesc. Si pe tine...?
Mai este un picut, asa pana la tine.
Un picut, asa...

Amor

Nu vrei să îmi tai aripile şi să faci să crească la loc altele, mai mari?

Nu vrei să îmi scufunzi barca şi să îmi dai în schimb o corabie?

Nu vrei să îmi ştergi zâmbetul şi să îmi pui pe faţă un râs cristalin?

Da, o să rămân o vreme pe pământ şi nu o să mă mai pot înălţa către nori, dar după clipe, zile, luni, ani întregi petrecuţi pe uscat, aripile noi mă vor propulsa mai sus, mai sus...

Da, o să mă ajung pe fundul mării şi sirenele or să mă facă una de-a lor, dar după clipe, zile, luni, ani întregi petrecuţi departe de lumina soarelui, o să navighez cu mai mult drag, mai departe, mai departe...

Da, o să rămân cu faţa ştearsă şi nu o să mai exprim nimic pentru o vreme, dar după clipe, zile, luni, ani întregi petrecuţi sub mască, o să ofer lumii râsete şi o să fiu mai fericită, mai fericită...

Ai uitat cum e să zbori? Ai uitat cum e să simţi soarele mângâindu-ţi genele dimineaţa? Ai uitat cum e să râzi?

Aşteaptă câteva clipe, zile, luni, ani întregi... Aşteaptă...

Dedicaţie

Un an de când.... (click)

Da, mult e un an. Sau mai frumos spus, un an e mult.

Oamenii se schimbă.

Şi îmi place.

Căci...

Am în suflet o incertitudine care nu mă lasă să dorm

şi noaptea devine din ce în ce mai lungă.

Iar ziua...lungă şi ea.

Spui multe, iar eu înţeleg de trei ori mai multe.

Iar ne certăm şi blestemăm cerul. Împăcarea când mai vine?

Bă, iubeşti?

Ah...

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

Eh,groaznic de mică lumea...şi mai groaznic e că istoria se repetă...

Iar mor, dar când să mai înviu?...

Am zis că o să renunţ la subtilităţi şi că o să ma joc doar cu cărţile pe faţă, dar cine poate să mai joace aşa în ziua de azi când iubim zile, sărbători, şi nu mai iubim oameni?

Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc.