Zero. Măsura zero.

Se priveşte goală în oglindă şi un zâmbet larg îi cuprinde faţa ce odinioară era altfel.

Nu contează cearcănele adânci, pielea lipsită de elasticitate, părul slab, unghiile ce i se rup prea uşor... Contează că a ajuns unde şi-a dorit. Tenul îi este îmbătrânit, sâni nu mai are, fund nici atât.

A reuşit în două luni să ajungă de la 60 de kilograme la 45. A REUŞIT!

Ochii ieşiţi parcă din orbite varsă lacrimi de fericire. În sfârşit se simte frumoasă. În sfarşit se simte bine în pielea ei.

Ce mai contează sănătatea când arăţi atât de bine? Ce mai contează rudele ce se roagă de tine să mănânci când eşti fericită în pielea ta? Ce mai contează...?

Viaţa îi atârnă pe un fir de pânză de păianjen, dar ea este fericită.

Într-un final, însă, a deschis cu adevărat ochii şi în faţa ei nu găseşte oglinda, ci un tavan alb.

Pe faţă are o mască de oxigen şi are un ac înfipt în mâna dreaptă. Mama ei plânge.

Eşti frumoasă...