Ce faci de 1 mai?

Ma duc in vama.

So, daca vrei sa ne intalnim undeva pe drum (Sibiu, Brasov, Bucuresti, lalala) sau chiar in vama, fura-mi id-u de mess :D

I am fine

So, ieri la engleza a fost ok. Dar acum tre sa invat la macroeconomie. Si nu am chef :)

In plus vreau sa scriu de mor. Vreau sa scriu despre cer, copaci, flori, pasari, caci e atata primavara in jur si nimeni nu vede...

Pana o sa am timp de primavarit, primavareste pentru mine!

I left my heart in...God knows where

Am azi examen la engleza. Ma pun sa-nvat cu capu'...ca inima nu-i pe-aci.

Uh, uh! Deseara o sa stabilesc cine joaca in "Te iubesc la feminin", saptamana asta ar trebui teoretic sa facem si poze... pana atunci ma pun sa-nvat. Cheers! :)

Marosvásárhelytrip

(sau ce fac pruncii care se plictisesc de Cluj)

Sambata seara, pe la 1-1.30 eram prin Fire cu Iazvan si restu' lumii. Iazvan era cam caught up de atmosfera ( sa nu zic bere ) si mi-a facut urmatoarea propunere: sa mergem in ziua urmatoare la Turda, la salina, cu stopu'. Eu, ca orice student, zic DA. Duminica ne-am intalnit pe Calea Turzii (stii, locul ala de la iesirea din Cluj unde stau autostopistii) si imi da dragul de el urmatoarea veste: salina se inchide la 13.30 - adica nu aveam cum sa ajungem acolo la timp, asa ca scoatem harta si stabilim repede - Tg. Mures. Domnu' Iazvan incepe sa imi povesteasca, in timp ce desena pe o foaie "Tg. Mures" cum a stat el la stop 2 ceasuri incolo si 2 ceasuri incoace, lalala... eu zambeam si ziceam "ok,ok,ok". Dupa ce pe cealalta parte a foii picteaza maret "CJ", ne punem frumos cu foaia-n mana si cu zambete obosite la stop. Primul binevoitor a fost un Audi cu un baiat smecher. Reproduc discutia:

Iazvan: - Mergi la Tg. Mures?.

Baiatul smecher: - Da.

Iazvan: - Si ne iei si pe noi?

Baiatul smecher: - Da.

Iazvan: - Da nu avem bani.

Baiatu smecher: -Poftim?

Iazvan: -Nu avem bani, ca mergem doar la niste prieteni.

Baiatu smecher: - Sa va las doua sute che mii sa mereti acasa?

Iazvan: - Merci. (zbang ! the door)

Eh, trecem peste umorul cocalaresc care il emana baiatul smecher, si trecem inapoi la tinutul foii. Nici nu trec 2 minute, ca opreste un nene cu o Dacie papuc rosie si ne ia, chiar daca nu aveam bani. Pana la Tg. Mures am aflat ca nenea soferu e profesor la Agronomie, ca o sa se intoarca deseara in Cj (nu, nu ne-am intors cu el), l-am auzit injurat popii, am dat telefoane oamenilor faini de pe acolo si tin sa le multumesc din toata inima celor ce au venit :D

Ajunsi in oras vad la autostopul catre Cluj pe Bobo (la pruncu asta tre sa ii iau interviu pentru blog,curand...ai rabdare) il sun, vorbim una alta,apoi coboram mai sus de gara si stabilisem sa ne vedem cu cei trei baieti pe undeva prin centru. M-am bagat cu Iazvan in Mures Mall, unde am bagat ca nesatulii inghetata si am belit ochii la cartile din Diverta, pana ne-am intalnit cu un fost coleg, Dragos Ovidiu Mihai, care a fost mai mult decat dragut si s-a deranjat din invatat pentru a ne face un tur scurt al UMF-ului si o scurta prezentare a Cetatii (astea in interesul lui Iazvan- el e cu istoria). In Piata Trandafirilor, ne-am intalnit si cu Sergiu (e mentionat si undeva in postarile mai vechi) si cu fratele meu geaman, Cata . Ne-am plimbat in sus, in jos, in sus, in jos, in sus, in jos si la un moment dat ni s-a facut foame, dupa turul mirobolant al UMF-ului unde cuvantul "morti" era in fiecare propozitie. Dupa ce ne-am despartit de Dragos Ovidiu Mihai ( imi place cum ii suna numele intreg), pruncii mei ne-au condus la cel mai tare fast food ever: Porcusorul Pofticios. Unde mancarea era buna si ieftina (doar era in apropierea caminelor studentesti, cum altfel sa fie?). Dupa ce am bagat ca nesatulii, am stat oleaca de ne-am facut siesta, apoi am coborat incetuc catre centru, caci era timpul sa o luam si noi catre Cluj. Mmm, sincer, deja mi-e dor de astia doi :)) (shh :-$). Bun, si ne luam ramas bun, si in timp ce mergeam cu Iazvan catre Promenada Mall (acolo stau autostopistii in Mures), ne oprim la o statie de autobuz, sa ne duca el pan la Mall-ul respectiv- era un drum groaznic de lung. Pana sa vina autobuzu, Iazvan scoate foaia magica cu "CJ" si stam. Nu asteptam mai mult de 3 minute, si opreste un Mertan. Poezia lui Iazvan " Ne duceti si pe noi...lalala..nu avem bani yada yada yada", nenea zice "Da" si intr-o ora jumate am fost in Cluj. Directia- Hard Cafe, unde urmau astia sa cante la chitara acustica ceva cantece. Am cantat de am ramas fara voce. La 2,10 am iesit din Hard, am luat-o agale catre camin, am dormit, iar acum ma pregatesc de scoala. Mor de somn inca.

P.s. Scuze incoerenta- e de la berile de ieri. Ah, si poze!

Frumusete de oras( nem tudom)
Sergiu, me, and ochelarii lui Cata!
The twins :))
Traditia mea: ai ochelari? Da sa imi fac poza! (astia-s ai lui Dragos Ovidiu Mihai)

Where my home is: No limit Bar

Go, Lu, go!

Am citit ultimul post al Luciei si nu pot sa descriu in cuvinte cat de geniala e fata asta :)

Desi ne-am vazut de prea putine ori, parca imi citeste gandurile :))

Poate asta se intampla intre prietenii buni. Si daca asta se intampla intre prietenii buni, inseamna ca Lucia mi-e o prietena buna.

Bun, sa nu o mai ridic atat in slavi ca poate i se urca la cap :))

Ideea e ca eu mai am nevoie de cateva zile pentru a-mi pune gandurile in ordine si o sa reincep sa postez zilnic povesti despre mine, Hasdeu, Cluj... Caci traiesc o perioada magica, chiar daca mi-a fost nu tocmai usor in ultima vreme. Important este, repet, sa imi gasesc forta interioara care sa ma ajute sa merg mai departe.

Iar asta e unul dintre putinile sfaturi pe care la dau tuturor si pe care il urmez si eu. Pana cand ne vom auzi iar, canta, picteaza, urla, citeste, scrie si nu iti fie teama sa te faci remarcat. Caci doar prostii sunt modesti.

Ia exemplu de la mine si de la Lu, si de la toti cei din jurul tau care iau suturile in fund ca pe un pas inainte. Nu conteaza daca iti moare cineva drag, daca ai luat o nota mica, daca nu te intelegi cu parintii, daca ai mai pierdut un prieten, daca ploua, daca nu ai chef de nimic... Lumea intreaga e a ta.

I'm still in pain

Credeam ca sunt o persoana mult mai puternica, dar m-am inselat. Toate tampeniile din ultima vreme si-au pus enorm amprenta pe mine, si momentan sunt in proces de renastere. Sunt sigura ca voi reusi sa ma reabilitez complet. Pana atunci, impart zambete si bucatele de fericire. Am terminat si "Te iubesc la feminin" de scris, de saptamana viitoare incepem repetitiile, am o idee grozava pentru poster...si cu toate acestea... eu nu sunt bine,dar voi fi. Coz I'm a supergirl. And supergirls have the best of friends !

Fac!

"An opportunity presents itself that seems too great to pass up -- but you should still walk away from it. There are hidden risks that are almost sure to trip you up and for now you need to stay on track."

De ce nu mi-am citit de dimineata horoscopul???

Can I live again?

I don’t know who said “only the dead have seen the end of the war”. I have seen the end of the war. The question is: “Can I live again?”.

In urma unui soc – moartea cuiva drag, o despartire - oamenii se schimba. Iar aceasta schimbare este inevitabila. Cine nu se schimba si incearca sa se agate de fragmente din trecut, nu va reusi sa traiasca in continuare. Din pacate, vorbesc in cunostinta de cauza. Chiar de curand am trait una dintre cele mai idioate experiente din viata mea. Din pacate, observ un asa-zis pattern, un model: anual, inainte de Paste, am parte de socul anului. Nu o sa ma pun sa insir aceste socuri, ca nu are nici un rost. Dar devine din ce in ce mai trist sa ai oameni in minus carora sa le dai o imbratisare. Anul trecut imi facusem o lista cu toti oamenii pe care ii cunosteam la vremea respectiva, si pe masura ce ii imbratisam, ii taiam de pe lista. Ce copil... de parca o imbratisare ar oferi atat cat vreau eu sa ofer... Ma rog, sa ma intorc la ideea mea: pentru a supravietui in viata, omul trebuie sa se schimbe in mod constant. Trebuie sa se deschida, sau, dimpotriva, sa fie mai retras. Trebuie sa ajute, sau sa se lase ajutat. Trebuie sa planga sau sa isi puna un zambet pe fata.

Unii dintre noi au nenorocul sa traiasca niste senzatii de care,mai degraba ,ne-am lipsi, mai des decat altii. Dar trebuie sa invatam sa ne schimbam si sa acceptam schimbarile celor din jur. Iar singura persoana de care merita sa te agati si la care nu trebuie sa ii dai drumul esti tu. Pentru ca tu vei fi acolo pentru tine neconditionat. Trebuie doar sa inveti sa asculti acea voce interioara care iti da tot timpul sfaturi bune. Trebuie sa ai incredere in tine. Altfel, cazi. Si nu cazi oriunde, ci in propriul tau abis, de unde nu te mai poate scoate nimeni.

Căţel

Doctorii îl priveau îngroziţi şi se întrebau cum de mai respiră.

El stătea cu ochişorii închişi, făcând eforturi imense ca să rămână în viaţă. Nu putea înţelege cum mâna care îl hrănise i-a putut face atât de mult rău, iar o lacrimă a început să şiroiască în urma celor care curseseră deja. În gură, gustul sărat al sângelui se transforma încet în ceva dulceag şi simţea o briză caldă... Ştia că va muri. Nu o să îl doară, căci a suferit destul până acum.

Totul a început în urmă cu doar două săptămâni, când se plimba liniştit pe stradă, căutând feţe mâhnite pe care să aducă un zâmbet. Îi era foarte uşor să facă oamenii fericiţi, iar ultimul lucru pe care mămica lui i l-a spus înainte ca ea să plece lângă frăţiorii lui într-un loc pe care oamenii îl numeau Rai, a fost acela că, cu cât face mai mulţi oameni fericiţi, cu atât va fi mai aproape de familia lui. Printre oamenii ce treceau în acea zi pe stradă, era şi el... un copilaş de vreo 10 ani, care îşi târâia plictisit picioarele în drumul lui spre casă. Când l-a văzut pe Căţel, a alergat spre el scoţând un ţipăt plin de entuziasm. I-a spus, în timp ce îl strângea în braţe că vor fi prieteni pentru totdeauna şi că îl va iubi, indiferent de ce se va întampla. Căţelul a simţit un val mare de căldură din partea copilului şi a început să îl lingă pe faţă. Nu a fost greu să îşi convingă părinţii să îl păstreze pe Căţel – expresia lui şi felul în care dădea din coadă şi îşi înclina capul într-o parte când un om îi zâmbea, a fost mai mult decât destul.

Prima săptămână a fost mirifică – primea din partea băieţelului toată atenţia, mama şi tata se lăudau cu el, mânca numai bunătăţi, primea exact ce oferea el din toată inima : iubire. Însă dupa fix 8 zile după ce a fost cules de pe stradă, copilul a venit acasă supărat. Căţelul a încercat să îl facă să se simtă mai bine, dar nu a reuşit şi a primit din partea copilului o palma peste bot care a durut mai rău ca orice il duruse până acum – şi era un căţeluş destul de mare, avea 9 luni. Încerca să înţeleagă unde a greşit, dar nu îşi putea da seama... Copilul se comporta din ce în ce mai urât cu el, dar totul a luat o întorsătură groaznică, în a paisprezecea zi.

Căţelul dormea liniştit pe un covoraş, în faţa patului. Stătea fără nici o treabă, visând la venirea băieţelului de la şcoala, pentru a se juca, cum o făceau în fiecare zi. Ştia că el va ajunge acasă când ceasul cel mare va arăta o linuţă, un scaun şi două dreptunghiuri. Şi a venit. Căţelul l-a întâmpinat, cum o făcea de fiecare dată, căutând să pună zâmbete pe faţa băiatului. Dar băiatul nu a zâmbit când l-a văzut, nu a mai fost fericit, ci avea lacrimi în ochi. S-a apropiat de căţel, a ridicat mâna şi a început sa îl lovească cu o ură imensă. Căţelul a început să schelălaie şi a fugit după pat, plângând. Nici nu a apucat să se ascundă bine, că băieţelul a sărit, l-a înhăţat de ceafă şi a început să îl lovească cu ceva dur, de lemn, până l-a nimerit în cap, când căţelul şi-a pierdut conştiinţa. Tot ce Căţelul îşi aduce aminte sunt cuvintele copilului...” Din cauza unei jigodii, ca tine, prietenul meu a murit! Din cauza unei jigodii! Jigodie! Jigodie! JIGODIE!”. Loviturile primite ulterior, date cu o ură nesătulă într-un câine pe jumătate mort, nu le-a mai simţit, căci corpul îi era întru totul amorţit.

Căţelul şi-a recăpătat puţin conştiinţa la spital, unde vedea luminiţe albe şi vedea oameni fără gură vorbindu-i frumos şi mângâindu-l pe capul care îl durea. De fapt, tot corpul îl durea. Nu putea să localizeze nicăieri durerea. Îl durea spatele şi încerca să îşi mişte picioruşele, dar nu reuşea. Simţea oameni agitându-se în jurul lui şi nu înţelegea de ce. Cu un ultim efort, a deschis ochii şi a văzut băieţelul, care plângea în braţele mamei lui. Plângea într-un fel groaznic, atât de tare, încât şi Căţelul îi simţea durerea. A încercat să scoată un ultim scâncet ca să îi pună copilului un zâmbet pe faţă şi a început să se simtă din ce în ce mai bine. Toată durerea din corp rămânea undeva jos, în timp ce el devenea din ce în ce mai uşor. Sufletul i se umplea de toată fericirea culeasă din zâmbetele ce le-a făcut să apară pe feţele atâtor oameni, în timpul scurt ce i-a fost dat lui pentru a face lumea să se simtă bine. În a urmatoarea clipă, era lângă mama lui, întrebând-o : “Mamă, ce înseamnă jigodie?”. Iar mama lui i-a zâmbit, răspunzându-i : “Ceva ce tu niciodată nu ai fost. “

Snuff again

Since yesterday I am stuck with this song.

It says kind of everything about me. It describes perfectly the way I feel. And the video... well... it left me speechless. "You couldn't hate enough to love, is that supposed to be enough?"

I dunno... since I am here all my ideas died. Maybe because most of my thoughts were hidden in the feelings I have for these guys in here and missing them helped me write. I do not know. All I know for sure is that I am happy with them. Yet, I miss Cluj...who the fuck wouldn't?

I am stuck with Snuff.

Snuff

ding!

The pursuit of happiness is a most ridiculous phrase; if you pursue happiness you'll never find it.

I have just had my "Eureka!" moment. That's why I'm not happy. Because I am haunting the happiness. Ok , happiness, I'm not looking for you any more. So...COME! :)

Help me

Schimband mediul, mi se schimba totul in cap. Imi rasar idei noi si imi ofilesc ideile vechi. Ca sa scriu, trebuie sa sufar. Si simt ca in mine nu mai am nici un fel de sentimente. Nici iubire, nici ura. Si nu imi place sa nu simt. Nu imi place sa nu gust fericirea marunta. Sper ca aceasta vacanta ma va ajuta sa simt iar. Stiu ca toti oamenii mor, dar nu toti oamenii traiesc, iar eu vreau sa traiesc. Si in mod extraordinar de ciudat, nu simt. Nu ma mai mira, totusi, nimic. Incarcatura emotionala din ultima luna isi spune cuvantul. Asa ca nu ma crede cand iti spun ca te iubesc, ca te urasc, ca ma plictisesc, ca mi-e lene, ca te plac, ca sunt entuziasmata. Nu mai simt. NU mai simt nimic.

Si din pacate, nu e nimic sf. O sa trec la a scrie doar povestioare, in speranta ca acestea ma vor ajuta sa simt iar. Iar tu, stimate cititor, da-mi o mana de ajutor. Ignora-ma sau acorda-mi importanta maxima, comenteaza-mi ca ma iubesti sau scrie-mi ca sunt groaznica. Vreau sa simt umilinta, iubire, repulsie, sau chiar sa ma simt dorita.

Nu vreau sa crezi , stimate cititor, ca cersesc -desi probabil o fac, nu imi dau seama.

Dar am nevoie de ajutor. E singurul lucru de care sunt sigura.

The Stuf

The Stuf, the Stuf, the Stuf is on fire...
We don't need no water, let the motherfucker burn..
BURN, motherfucker! BURN!

Acest cover dupa piesa celor de la Bloodhound Gang va fi noul imn al noului club ce se va reconstrui in locul fostului Janis Stuf, Janis Scrum. Proprietarul Janis Stuf s-a facut foc si para dupa ce clubul a luat foc in urma cu o saptamana... Oricum era un loc unde iti frigeau buzunarele, plin de fumuri, dar era dragut in felul lui, caci acolo am petrecut destule nopti fierbinti. Oricum...a batut recordul ca fiind primul local din Romania unde ai putut vedea un foc de tabara. Studentii din Hasdeu vor bea indiferent daca deschizi sau arzi un local: de fericire sau tristete.
Dat fiind ca va fi reconstruit, [ sincer, ARD de nerabdare sa il revad intreg] i se vor aplica unele modificari, adica : ultimul etaj, ce se numea " La ceaune" se va numi "La scrumiera", vor avea promotii la Burn, vor servi gratar in aer liber (atata doar - sa iti aduci patura). Oricum, cea mai amuzanta chestie care am auzit-o a fost chiar de la un angajat ce privea cu tristete cum ardea motherfucker-ul, si anume: " 'Ai de pula me'! Am ramas somer!"