31.01.2012

aLONEly

E o ceata ce acopera usor ochii,facand ca totul sa fie mai neclar,mai frumos, mai roz. Face ca inima sa bata in gat si ca zambetul sa apara instant pe fata cand vezi omul care e responsabil de toata aceasta splendoare de sentiment.
Visam cu ochii deschisi la un el sau la o ea, apare in viata asta scurta si ii dam cu piciorul,sau este dat cu piciorul.
Sunt in stare sa invat o limba noua daca nu ai inteles pana acum ca mi'esti drag... Poate asa o sa intelegi. O sa invat sa simt in alt fel daca nu ai inteles pana acum ca eu SIMT. O sa invat sa zambesc in alt fel daca pana acum nu ai inteles ca doar datorita tie zambesc. O sa dau 101% daca nu ai inteles pana acum ca tie ti-as da 100%.
Sper sa... Sper... Sa mai sper...?

26.01.2012

Hai

Intr-un final piere si zambetul din coltul gurii si singurul zambet ce mai poate fi afisat este cel desenat cu ruj rosu pe o fata alba. Uiti din cand in cand, iti mai amintesti atunci cand vezi doua perechi de buze sarutandu-se si amaraciunea ce te cuprinde schiteaza un zambet fals,pictat de dor. Lasi privirea in jos cu speranta ca mortii din trecut fie vor reinvia, fie vor ramane uitati pe veci. Aici nu mai ramane loc de interpretari. Acum nu mai e clipa din prezent. Acelasi nu mai e la fel.

19.01.2012

Cui

Cui să îi umplu nopțile cu povești?

Cui să îi sărut mâinile în timp ce doarme?

Cui să îi mângâi obrazul trist?

Cui să îi zâmbesc pentru a-i alina tristețea din ochi?

Lasă, iubești, nu iubești, vremea inimii trece. Nu ar trece și groaznica durere dintr-un suflet uitat într-un colț de lume?

La mijloc de început, după puncte și semne de întrebare, cu propoziția lăsată în aer de lacrimi, am în gând doar un "te iubesc" ce nu înseamnă nimic pentru tine.

Lasă... Că deși speranța moare ultima, și ea moare.

Oricum, poți avea siguranța că ai compensat toate zâmbetele ce mi le-ai dat cu oceane planetare de lacrimi. Nu îți port ranchiură. Nu te urăsc. Nu mai simt nimic. Și totuși... doare.

10.01.2012

Inel

Un simbol trilematic... Inelul. Căci leagă două persoane.

Când eram mică, auzeam la nesârșit povestea cu steaua ce s-a rupt în două și ale cărei jumătați trebuie să se regăsească pe Pământ. De curând am fost întrebată unde mi-a căzut jumătatea de stea. Am răspuns clar și concis "O fi picând într-o mare și s-a stins".

O poveste de dragoste nu trebuie neapărat să se consume într-un inel. Nu s-ar mai numi poveste. Doare la început, treci peste, începi o altă poveste, și tot așa... Un alt fel de inel. Și deși unii spun că viața este doar o coardă, eu prefer să o văd ca un lanț, cu inele inegale. La un moment dat dai de inelul din capăt, în care poți să prinzi agățătoarea. Până atunci, mai pune câteva inele acestui destin înlănțuit.

Curios fapt... Cică alergăm după idioți când alții, care ar merita atenția noastră ne aleargă din spate... Asta nu ne face pe noi idioți?

07.01.2012

Război

"You have suffered enough. And warred with yourself. It's time that you won."

Îmi e greu să înțeleg cum unii pot fi atât de grei de cap. Măi, țin la tine. O știi. Te găsesc și în locurile în care nu te caut. Cum mama dracului poți să te întorci cu spatele la ceva ce ți-ai dorit?

Am pus norii în fața soarelui să nu te ardă și ți-au întunecat de tot privirea.

Ia-mă de mână și hai să nu ne mai distrugem reciproc. Hai să zburăm dracului unde e bine și frumos și hai să o facem împreună. Eu nu vreau să mă repet. Și o să fie ultima oară când te mai trag de mânecă. Nu promit că o să aștept la nesfârșit, căci nu sunt zeița timpului. Spun doar că o să sper până la îngeri și inapoi.

Citez de la tine "ca plec din cluj ... aia nu inseamna ca se rupe tot ... daca plec" Propun Picătura

05.01.2012

Sexless

Bag mâna în foc - ai făcut tâmpenii la viața ta.

Știu sigur că ai plăcut la nebunie pe cineva, ai tăcut și trenul a plecat cu un minut înainte ca tu să ajungi în gară.

Ei bine... Eu iubesc o iluzie. Rămân la idei platonice, întorcând spatele gării, cu căștile în urechi. Și... ce ciudat... Stând cu spatele la gară, stau cu fața la tine.

Naiba să le ia. E ciudat... Vrei apă. Ninge. Și nu îți dai seama că fulgii sunt doar stropi înghețați. Și mori însetat.