Plutesc în orizont, neputând să mă decid dacă să o iau spre cer, sau să ma scufund în mare. O vorbă zice că în dragoste și în război, totul este posibil și legal, iar o altă vorbă îndeamnă la abandonarea scopului, pentru ca celălalt să fie fericit.
Caut în vise, caut în zâmbete, caut în nori și caut în stele un răspuns. Cică răspunsul e la mine. Dar eu înaintez cu greu, căci am în față o vijelie ce face ca pasul ce urmează să fie greu... Și mai greu... Și mai greu.
Stau pe loc. Asta în cel mai bun caz. Căci am început deja să involuez încet. Da, trebuie să mă mișc cumva din loc... Dar aripile-mi sunt înțepenite. E mai frustrant să ai aripile gata crescute și să nu fii în stare să avansezi,decât să nu le ai deloc. Hai să aducem ieriul înapoi.
Nu se va scufunda nici un vas. Nu va pieri nici un zâmbet. Nu se va îneca nici un camarad.
Orice război e mai ușor în doi, căci tu îmi vei căra trupul invalid în spate,când eu te voi ghida în întunericul din spatele irișilor albi. Dar... momentan zac cu trupul zbrobit în speranța că, orbecăind, îmi vei găsi cadavrul, spre a-l ajuta să înainteze. Strig, ca să mă auzi, căci știu că ochii nu văd decât un licăr de speranță. Țip, însă încet, încet, vocea îmi piere... Eu, totuși, încă țip.
ala spune: ti-am zis ca trebuie sa lupti cu tine. da e mai usor in doi dar ... doi nu poti sa fi doar batand din palme;) :*
RăspundețiȘtergereja, i know... thanks
RăspundețiȘtergere