Ea

Ea nu trăiește în trecut, ea savurează fiecare moment al prezentului. Ea nu suferă, ea s-a resemnat de curând și este împăcată. Ea nu plânge, ea înghite lacrimile, punându-și un zâmbet forțat pe buze, care, poate o să o ajute. Ea nu tace, ea vorbește neîncetat despre stele și vise și idealuri. Ea nu suspină, ea respiră adânc fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima. Ea nu închide ochii, ea îi ține larg deschiși pentru a nu rata nici o oportunitate.

Dar când ninge și inspiră adânc fulgii de zăpadă....
Ea se întoarce în trecutul dureros, care îi scoate bandajul de pe inimă, și care se sparge înapoi în milioane de bucățele. Începe să plângă cu suspine, cu ochii inchiși și capul plecat, tăcând. Un colț de lumină nu îi ajunge pentru a o face să strălucească. Căci atunci când zăpada o acoperă în alb, ea scoate din ea tot negrul.