* Imi oferi soare cand sunt nori si imi oferi nori cand e soare. Ma tii strans cat sa ma protejezi, dar lejer cat sa pot respira. Imi dai aripi destul de usoare sa pot zbura, dar cu schelet de plumb ca sa nu ma prea indepartez de tine. Imi dai vise, idealuri si idei. Imi oferi maretie , ma faci sa ma simt perfecta... Imi demonstrezi ca iubirea nu este doar un mit, ci o realitate care se traieste intens. Imi arati ca toamna se reflecta in ochii mei pentru eternitate si ca eman o caldura cum doar ielele pot sa o faca. M-ai dus in bezna si mi-ai aratat ca pana si acolo exista o raza de lumina. Ai scris despre mine lucruri ce nu le-a scris nimeni niciodata. Eu...eu ti-am zis astazi ca te iubesc?
*Este o retea imensa de tunele subterane peste tot. Intri aici, iesi dincolo... Cu putin noroc dai peste oameni faini... Dar cum norocul meu poate cu greu fi numit noroc si cum oamenii ce-s faini nu mai exista in viata mea, ratacesc prin tunelele subterane fara o tinta precisa. Stau la gura unui nou tunel. Mi-e frica sa intru... Nesiguranta ma impiedica sa mai fac vreun pas. Dreapta mea, pasul meu drept, este stanga ta... asa ca pasesc plina de neincredere cu dreapta mea, in speranta ca de data asta va fi unul drept. Am ramas prieteni sau ne-am racit? Sa imi iau ramas bun, sau sa iti fac cu mana plina de incredere ca te voi regasi la capatul tunelului in care urmeaza sa intru?
*In fiecare zi, duc o batalie din ce in ce mai grea.
Conflictul meu interior se intensifica pe zi ce trece si ma astept ca fiecare moment ce urmeaza sa treaca, sa fie ultimul din lupta asta fara sfarsit. Si totusi, clipele trec una cate una, fara sa zaresc la orizont nici un fel de sfarsit... Nu vad norii rosii, nu vad ingerasii albi, nu vad zambete sincere, nu vad nimic.
Intrebarea ramane...si sper ca nu este una atemporala: Cand va sosi acea clipa cand zambetul imi va cuceri fata, inima, sufletul si spiritul?
De ce este nevoie pentru a ajunge la o farama de fericire? Nu vreau un lucru suprem, stiintifico-fantastic sau de poveste. Vreau doar o clipa de fericire.
*Nu este trist. Este realist.
Nu mai e vorba de mine, ci de tot. Cine zice ca nu se poate sa stai singur la o masa cu bere intr-o mana si tigara in cealalta si sa te simti bine? O fi insistenta, o fi un strop de sentiment, o fi o portita deschisa... Nu ma intereseaza ce este, atata vreme cat este. Nu mai cat, caci desi se spune ca cel ce cauta gaseste, in cazul meu, cel putin, nu este adevarat. Nu mai pun intrebari deoarece nu mai caut raspunsuri. Nu mai caut raspunsuri deoarece nu mai imi pun intrebari. Totusi, mai ramane o singura intrebare: Ce vreau? Nimic. Caci daca nu voi mai vrea nimic, voi avea totul.
*Singurul lucru ce ramane constant intr-o mare tulbure este albastrul. Acelasi albastru senin, care imi zambeste mereu, mereu, mereu...
Am albastrul in ochi, Niciodata nu o sa uit albastrul care imi da aripi, care ma trezeste din betie si care ma face sa plang de fericire. Aceeasi culoare, contrastanta cu rosul meu, dar care imi vine atat de bine...
Ma faci frumoasa, albastrule. Ma faci fericita cand norii din viata mea sunt prea grosi si imi oferi umbra inainte ca soarele sa ma arda. Te port in ochi, in inima, in suflet. Te iubesc.
*M-ai lasat in mijlocul brichetelor goale si a sticlelor goale de bere. Ah, lait-motive...
Totusi, la un moment dat, va veni cineva sa ia sticlele goale de pe mese. Va veni cineva sa goleasca scrumiera plina de chistoace. Va veni cineva sa ia sufletul trist si singur de la masa la o intrebare,la o poveste, la un dans.
Ah, a venit!
N.B. Nu pot sa cred cata suferinta se ascunde intre randurile astea. Am scapat de ea. Nu am ingropat-o, caci mereu exista posibilitatea de a fi dezgropata... I-am dat foc si am privit fumul inaltandu-se spre cer. Apoi ploaia i-a spalat cenusa. De tot. De tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu