Nu cred ca a fost greu de inteles ca sunt o statueta de piatra ce tine strans la piept un copilas. Am impietrit aici sub privirea cruda a Medusei, doar pentru a-l tine pe el departe de tot raul din lume. Am suferit eu destul, nu mai trebuie sa sufere si el. Privirea ei atintuita asupra copilului mi-a impietrit inima, care si asa era plina de durere.
Si acum, cand totul a ajuns la sfarsit, as plange, dar statuile de piatra nu au lacrimi.
Privind rodul spart in fata mea, stiind ca am apelat la aceasta masura in zadar, ma distruge complet.
Cu cata ura poate un om sa distruga o imagine atat de delicata? ...
Am ajuns de unde am pornit.
Am sacrificat totul ca sa te protejez si te-am si distrus astfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu