Ținând țigara între buze, o aprinzi. La început un nor de fum gros, așa-zisul urlet, se ridică spre cer. Și-a dat duhul. Continuă să ardă alimentată de oxigen și din este ce în ce mai fierbinte cu ajutorul unor inspirații adânci. Și arde, și arde... Și lasă scrum... Scrum... Și urlă cu fum... Cu fum...
Într-un final, după o scurtă perioadă măsurată în minute, timp în care a oferit puțină fericire fumătorului, se arde de tot. Ce contează că ea a ars și a fumegat atâta vreme, cât timp fumătorul a primit o mică doză de serotonină?
Rămâne un chiștoc înconjurat de scrum ce urmează să fie aruncat în gunoi.
Privind situația prin fum, nu așa e și cu prieteniile?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu