Nu e un final, e un nou început

E la modă pe net să iei anul 2010 la rost şi să îl întorci pe toate părţile.

Eu o să fiu mai scurtă, deoarece 2010 a fost un an ce a trecut groaznic de repede.

A fost un an cu multe bune şi mult mai multe rele, dar a trecut. Ce am făcut în 2010? Am istoria postărilor aci, în dreapta.

Nu vreau să îmi fac planuri pentru 2011, că m-am învăţat cum stă treaba cu planurile - nu prea îmi ies. Totuşi, ar fi frumos... sau mai bine zis, o să fie frumos când:

*o să pun piesa în scenă

*o să cânt cu băieţii mei

*o să termin Histore d'amour

*o să îmi fac tatuajul ce îl am în cap de prea multă vreme

*o să îmi mai ciuruiesc urechile şi nasul

*o să mai fac un om fericit

*o să fiu un om mai rău(am fost om bun, şi nu a fost ok)

*o să îmi găsesc un job(drept e că tre să încep să îl caut )

*o să începem cu Free Souls(detalii...ulterior)

* ****

Aşadar, un an nou cât mai fain şi să ne vedem cu bine şi cu rele şi la anu!

Cu mult drag,

Cris aka SpiritNightWing :)

In the garden...

Vreau să ştiu ce vreţi. Vreau să ştiu ce să scriu, despre ce să scriu.

Aşa că aştept sugestii. URGENT :)

Poze (1)

Mai multe detalii si poze...curand!

20.12.2010

ora 02:41 , hotel Premierre Classe, Paris :

Stau şi mă întreb care a fost prima mea dragoste? Oamenii, teatrul, canto-ul, pianul sau tu? Nu, nu mai stau închisă între patru pereţi străjuiţi de o uşă şi nu mai plâng, ca în alte dăţi. Nu. nu mai stau să sufăr îmbrăţişând lucruri reci care nu îmi oferă nimic altceva decât un suport material pe care să vărs nu râuri, ci fluvii de lacrimi. Nu, nu îmi mai vorbesc mi, căci nu mai este nevoie să mă îmbărbătez singură că totul o să fie bine. Nu, nu mai eşti persoana pe care o contactez de fiecare dată când am ceva de spus...şi am avut, şi încă am atât de multe idei ce zburdă prin capul meu. Nu, nu mai eşti persoana căreia să ii cer ajutor când sunt la ananghie, dar am nevoie de atât de mult ajutor... Nu, nu mai eşti băiatul pe care l-am crescut şi pe care l-am ajutat să devină un om mare şi falnic, ca bradul din poveste.

Dar asta nu înseamnă că nu mai sufăr. Asta nu înseamnă că nu mai ţin deloc la tine. Nu înseamnă că nu mi-e dor să te aud din când în când. Nu înseamnă că nu mai am nevoie de ceea ce îmi ofereai doar tu...nu.

Înseamnă că am trecut peste tot. Înseamnă că m-am vindecat singură de o maladie ce părea incurabilă- că sunt pregătită de o nouă luptă...gata să o câştig sau să o pierd. Am pierdut o dată, dar asta nu înseamnă neapărat că a doua oară o să îmi fie mai uşor să pierd. Înseamnă doar că o să fiu mai pregătită.

Iubesc azi? Pas. Sunt iubită? Mult prea mult spus. Dezamăgesc? La maxim. Sunt dezamăgită? Da. Totuşi...iubesc? Mult spus... Dar zâmbetul din colţul buzei mă dă de gol. Sunt îndrăgostită? Poate... Poate...

Dansul

Eram undeva în Rai şi ţineam în mână unul dintre lucrurile ce mă fac fericită - microfonul. Cântam cu pasiune, cu patimă, din inimă. Plămânii împingeau cu o forţă nemaipomenită aerul, ce trecea prin corzile vocale inflamate, dar care făceau eforturi să modeleze cât mai cristalin sunetul care, urmând a fi amplificat de microfon, trebuia să sune bine.

Ultimele note au ieşit din gâtul meu însoţite de o armată puternică de decibeli şi într-o secundă s-a făcut linişte. Momentul meu de glorie s-a încheiat în ropotele de aplauze ale spectatorilor ce erau peste tot în jurul meu. Un sunet ca de clopoţel a anunţat că e timpul să las jos micuţa sursă de bucurie. Dar nu vroiam să renunţ la batonul de metal ce transpirase în mâinile mele. Nu vroiam să las bucăţica mică de fericire jos, din mână. Însă el m-a prins uşor de încheietura mâinii drepte - nu o să uit niciodată felul în care m-a prins...apoi m-a tras încet către el, cuprinzându-mă cu dreapta lui şi strângându-mă puternic la piept. S-a apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit încet : "Cântă-mi!". Apoi [...]

Solo!!!

Credința mea este mai mult decât discutabilă, dar asta nu înseamnă că nu am dreptul să îmi placă unele simboluri ale Crăciunului. Printre care, colindele.

Long story short, plec și o să revin în ziua de Crăciun, până atunci, vă las cu o colindă dragă mie.

Unde mă-sa e iubirea?

Stăteam liniştită la birou, privind tona de medicamente ce trebuie să le iau ca să ma fac bine(sau mai rău, după caz) şi mi-am adus aminte de o melodie drăguţă- Where is the love de la The Black Eyed Peas. Îi dau play şi începe mintea mea să intre în vorbă cu mine. Şi m-a întrebat efectiv...unde e dragostea?(da, între timp luasem medicamentele alea)

Adică, în urmă cu nu atât de mult timp, mai vedeam cel puţin pe stradă cupluri drăguţe ţinându-se de mână şi zâmbindu-şi jucăuş cu subînţeles, ea cu o căciulă gri şi el cu un fular negru spălăcit-în ideea să se asorteze. Unde sunt băieţii cu un trandafir ori o floare culeasă de pe marginea străzii ce aleargă grăbiţi spre locul de întâlnire ca să nu întârzie? Unde sunt fetele gătite frumos şi cu genunchii tremurând?

Oare a murit romantismul, răbdarea sau sentimentele?

Sau oi fi eu cea oarbă, care de când am rămas singură şi,probabil, frustrată, nu mai vreau să văd iubirea?

Opt. Ori iubești, ori nu mai iubești.

La o anume oră,prea târzie pentru unii și prea devreme pentru alții,un om stă și mănâncă pâine cu salam și cu ardei. Câtămai festinul pentru unii...ce inspirație proastă pentru alții. Oricum, este a 22-a noapte petrecută în inima Clujului, loc vicios și mizer, stilat și select totodată. A 22-a și ultima. Din acest an calendaristic. Și universitar.

Ai avut ocazia să vezi un pitic roșu creț zbenguindu-se fără ritm pe o muzică fără sunet? Dacă da, felicitări - m-ai văzut pe mine în ultima mea noapte în Cluj. Ultima noapte în care mă întorc ostenită la cămin, deschid frigiderul pe trei sferturi gol și prind orice să mănânc. Ultima noapte în care am dansat lângă tine cu toată patima și iubirea pentru tine și pentru voi.

Da, mai nou iubesc. Iubesc tot ce se lasă iubit. Oameni, natură, Hașdeul, serialul la care mă uit înainte să adorm.

Iubesc un zâmbet, oamenii noi din viața mea, oamenii din trecut ce mi-au rămas fideli, umbra mare ce se abate asupra norocului meu.

Este trist...căci e și acesta un sfârșit. Dar totodată este un nou început.

Concluzia e una simplă... Cobor din mașină și văd că în ultima mea noapte din Cluj singurele lucruri ce au rămas interdependente sunt zăpada ce scârție și bocancii ce o apasă, ca să geamă.

Oameni faini, vă iubesc. Oameni noi, vă ascult. Oameni vechi, tot aici sunt...pentru VOI.

...sau nu?

"Nici boala nu mai știe dac-a terminat cu el

Putea să fie înger, dar a scos și sufletul din el

Prieten drag, Morfina mea...du-mă spre castel"

Oameni frumoși, în primul rând ținsă vă mulțumesc că ați intrat în viața mea. Oameni răi, mulțam fain că m-ați învățat de ce să mă feresc. Sunt recunoscătoare tuturor. Tuturor. Și încă cui? Tuturor...

"Ochii tăi cei blânzi mă fac să scuip

Mă-ta a zburat de mult din cuib!!!"

...sau nu?

Oameni. Locuri. Poze

Lacătul ce ține Fire-ul închis!!!

P.P.

După ce cu greu ai reușit să mă scoți din casă și să mă târăști în barul infect în care ieși de obicei, mă trântești la o masă, îmi pui o bere în față și o țigară în mână și te aștepți să fiu cel mai fericit om din lume. Bagă piesa ta favorită, îți ridici dosul de pe scaunul din fața mea, îmi întinzi mână și începi să te zbengui penibil ca un berbec în calduri urlând animalic versurile care nu le prea știi, dar ce mai contează?... Doar e piesa ta preferată. Eu îți zâmbesc sec bălăngănindu-mă de pe un picior pe celălalt de parcă aș avea probleme cu urechea internă și mă gândesc câtă vreme o să mă mai ții în zonă. Nici nu ajunge bine piesa la mijloc, că zărești în celalalt colț de crâșmă împuțită o turmă de [...]

253 - aniversare

În ultima vreme am cunoscut doar oameni faini. Puțin spus faini. Aseară chiar am ieșit cu oamenii faini la karaoke și am cântat până m-a părăsit vocea. Important e că ne-am distrat, că am vorbit și mai mult sau mai puțin ne-am apropiat.

Un an... Un an plin de supărări, fericiri, etc. Un an în care am avut curajul să mă dezvălui așa cum sunt. Cum mă simt la un an? Sincer, fericită. Nu o să mai lungesc povestea și nu o sa zic cine mă face fericită, deoarece nu vreau.

A trecut fix un an de când am scris prima postare pe blog:

06.12.2009

Forte proaspete, minte obosita.

E greu sa exprimi stari in cuvinte. E cu atat mai greu cu cat stii ca un gand ce il poate bucura pe unul, il poate rani pe un altul. Toti din jurul meu sunt demoni. Nu e nimeni inger. Toti sunt malefici. Mai mult sau mai putin malefici, dar malefici raman. Sunt stele decazute, caci au pacatuit nesatisfacandu-si trebuintele in totalitate. Omul e nascut pentru a fi egoist. Si nimeni nu e in totalitate egoist pentru ca toti iubesc. Nu zic ca nu e bine sa iubiti, zic doar ca sunteti cu totii niste demoni.

De ce?
Pentru ca iubiti, iar iubind raniti. Egoismul vostru iese la suprafata doar atunci cand capatati o totala incredere in persoana pe care o iubiti. Iar aceasta incredere nu face bine, deoarece uitati sa faceti lucrurile marunte de care un partener de viata are nevoie pentru a fii fericit. Eu zic sa nu aveti incredere in nimeni si sa va comportati cu toti ca si cand ar fii niste papusi cu sfori fragile, de panza de paianjen. Poate asa o sa fiti mai fericiti.

Pentru ca nu va iubiti pe voi, iar neiubindu-va nu ii iubiti pe ceilalti.

Pentru ca nu sunteti egoisti intr-un sens bun al cuvantului iar egoismul vostru raneste mai mult decat orice arma ar putea-o face vreodata.

Pentru ca ziua ce o aveti in fata o distrugeti cu materialism in loc sa zambiti soarelui.

Eh, suntem oameni si avem defecte, iar degeaba urlu eu pe un amarat de blog sa facem o lume mai buna. Pentru ca, la fel cum zicea MJ...." I'm starting with the man in the mirror"

La mulți ani, poartădeschisăspreieri.blogspot.com !!!

All in one

O sută de gânduri am în cap, aşa că le iau pe rând.

1. I am going for the Oscar this year!!!

Hehe, sâmbătă, 11.12.2010 va fi premiera oficială a blockbuster-ului "Agitaţia minţii", de Călin Bocian, film în care am avut excelenta oportunitate să joc. Numele meu este al doilea pe afiş.

Acuma, să nu le mai exagerez într-atât, sâmbătă de la ora 19, la Fabrica de Pensule, în sala studio. Sper să ne vedem acolo într-un număr cât mai mare. Lucrarea de licenţă a lui Călin a fost,pe lângă că destul de obositor(vară, soare, freza mea rezistă) de făcut, dar eu zic că e important că am reușit să o terminăm cu bine.

2. Mâine sărbatorim

... și nu doar pe Moșu Niculaș și pe cei cu nume de Nicolae, Nicu, Nicoleta, etc, ci sărbatoresc un an de blogăreală. Habar nu am cum sau ce să fac, așa că orice sugestie este binevenită. I mean...come on...este totuși UN AN!

3.Iar mă bolesc.

Tuse, oleacă de răceală plus dureri de rinichi. Ce poate fi mai frumos? Absolut nimic. Ah, probabil am uitat să menționez că banii s-au cam terminat(eh, tipic studențesc, deci nu asta e problema mea cea mai mare). O să mă fac bine. Zic acum, la fel ca de fiecare data... Ce e rău nu moare repede. Și eu sunt o scorpie și o zgâtie de om(zic alții, eu sunt de acord). Dar am o mare și imensă rugăminte... Cine are habar de leacuri băbești pentru orice boală(ah, uitai să menționez ipohondria) îl rog insistent să mă ajute.

4.Statusul pe FB

Nu știu de ce naibii toți mă iau cu întrebarea aia ce îmi place la nebunie:"Cum stai cu dragostea?". Oameni buni, ca să nu mă mai repet : STAU! Nici măcar prietenii nu știu de ce...

Cam atât, că e de ajuns. Prea multă informație strică...zic!

Apoi, curățați frumușel ghetuțele că vine Moșu astă seară :)

Partenerii media

...sau cei ce te ajută cel mai mult.

Concursul SuperBlog2010 s-a încheiat. Iar atât organizatorii, cât și participanții(deci, implicit, și eu) țin să mulțumească partenerilor media ce au fost super drăguți și au ajutat cu mediatizarea acestui concurs. Deci, mai precis, mulțumiri:

* TVR-Zon@IT

* Connect

* Photo Magazine

* RadioLynx.ro

* www.121.ro

* www.ArenaIT.net

* www.MoneyWatch.ro

Încă o sumedenie de mulțumiri! :)

Menţionez că acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

V

Nu știu cum reușesc, dar o fac cu succes de fiecare dată. Mă refer la a-mi da cu piciorul în fericire de zboară departe de tot. Nu vreau să îmi plâng de milă, căci pot mai mult decât atât. Dar iar mă năpădesc întrebările (in)existențiale. Bine ar fi să îmi dau două palme și să îmi revin, dar ținând cont de faptul că nu pot să mă lovesc singură și nici nu se prinde nimic de mine oricât aș încerca...fuck it.

Serios că îmi vine să îmi bag picioarele în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar ar fi mult prea trist să îmi frec așa viața.

Deci o iau invers, încercând să privesc partea bună a lucrurilor. M-am scârbit de alcoale și țigări. Cred că asta este partea cea și cea mai bună. Poate mă trezesc și eu oleacă la realitate, oricât de scârboasă o fi lumea asta în care ne prefacem că trăim.

Zic că nu îmi place repetivitatea, așa că ar trebui să mă opresc din a face același lucru de n ori. Sau, ca să sune mai bine, trebuie să învăț din greșelile făcute în trecut(până la urmă și ieri face parte din trecut).

Așadar, cu toate că orgoliul meu s-a dus pe pulă, eu încă țin fruntea sus. Și nu deoarece sunt o înfumurată or shit, ci pentru ca my life sucks. And I swallow.

Vine Moșu!

Mândrii de la SuperBlog 2010 întreabă ce cadou de la ASUS aș da celei mai dragi persoane din toată și toată și toată viața mea(clar că exagerez cu iubirea asta).

Întâi de toate, i-aș lua ceva prietenei mele, Dee. De ce ei? De tot!

Apoi, ce i-aș lua?

Când am scris articolul despre ASUS NX90, laptopul m-a cam lăsat afiș. Și oricum notebook-ul ei este cam pe moarte, așa că asta ar fi alegerea mea. Nu mă apuc iar să îl ridic în slăvi, că doar eu ajung să mă oftic că nu am destui bani să îl cumpăr. Însă ideea de a sta cu ea uitându-ne la filme la micuțu ăsta mă cam foarte încântă. Scenariul clasic cu focul arzând în șemineu, pahare de vin cald, pături pe spate și filmul "The Nightmare Before Christmas", sună mai mult decât bine.

Așadar, o cutie frumos împachetată sub bradul ei, cu un ASUS NX90, să îi aduci, Moșule! Și scrie pe o foaie că e din partea mea :)

Menţionez că acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

LE/CD

Bulversant titlu, eh? E simplu, trebuie să aleg între : televizoare LCD sau televizoare LED.

Cum ale mele cunoștințe erau(sau probabil încă mai sunt) la un nivel mai puțin decât mediu, l-am întrebat pe prietenul meu Google care sunt micile mari diferențe. După mai bine de juma de oră de lectură am ajuns la concluzia că vorba aia românească "Dai un ban, da' merită" se aplică și aici.

Adica, chit ca LED-urile sunt oleacă mai scumpe decât LCD-urile, sunt mult mai prietenoase, atât pentru ochi, cât și pentru mediu. Acuma nu vreau sa zic că sunt total împotriva LCD-urilor, dar mă cam disperă ideea să văd negrul ca fiind un gri închis.

Apoi LED-urile sunt mai subțirele, mai ușoare și folosesc mai puțină energie decât LCD-urile. Când vine vorba de spațiu, omul monden cam duce lipsă. La fel când vine vorba de facturi. Chiar dacă LCD-urile sunt mai ieftinele, consumă mai mult și cam tot acolo ajungi.

Un minus mare îl au LCD-urile când vine vorba despre mediul înconjurător, întrucât la fabricarea lor se utilizează mercur. Și mercurul nu e bun pentru mediu, prietenii știu de ce.

Așadar, dacă eu aș avea o căruță de bani, sau doar nevoie de un tv bun, aș merge pe LED. Prefer să am conștiința împăcată când vine vorba atât de sănătatea mea, cât și de cea a mediului.

Menţionez că acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Heavy night(s), last night(s)

E amuzant când mă trezesc sâmbăta ori duminica pe la 12, pornesc și eu messu ca tot omu și văd vreo 15 statusuri gen "What did I do last night?" "Omg...heavy night" "I'll never drink again", etc.

Interesant că de obicei cam aia am și eu în cap. Iar a trecut weekend-ul și singurul lucru la care am lucrat a fost distrugerea ficatului. Chiar mă întreb cât mai stă cu mine, că bietul e cam asaltat de toate alcoalele posibile și imposibile. Mulți îmi recomandă o pauză, că o să îmi fie rău mai târziu și încep să oscilez... Să mai iau și eu pauze sau să continuu în ritmul ăsta, puțin spus, nebun...?

Motive să nu mă opresc

*e fun!

*corpul meu, cu chiu, cu vai, mai poate

*socializez mai ușor

*am ajuns să iubesc felul în care mă simt a doua zi

*cânt mai bine când am ceva la bord

etc.

Motive să ho

*unii, alții

*cheltuieli

*timp

etc.

Mna, tu bei? Eu...să mai beau?

In loving memory, for Fire :)

Pendulum - Blood Sugar

Asculta mai multe audio diverse

...what now?

Bănuiesc că singurul lucru ce mi-a mai rămas este scrisul. Bag fix picioarele în lumea de afară. M-am foarte săturat să fiu dezamăgită în mod constant de oameni. Gata. Nu mai exist decât înăuntrul meu. În lumea mea. În capul meu.

Dacă iese ceva productiv, o să postez aici, blogul ce o să rămână singura tangență cu oamenii.

Deci, după cum se poate foarte ușor observa, am cam futut o mică depresie. Așa că oameni vechi și oameni noi, așteptați-vă să dau tot ce am mai bun.

Eh, și ce dacă a nins? E prima oară anul ăsta. Și nici măcar zăpada asta nu e cum ar trebui să fie. Totul e pe dos, și, deasupra tuturor, eu sunt pe dos.

Asta este... My life sucked, I swallowed.

Where's the fire? What's the hurry about?

Oamenii obosesc.

Îmi vine greu să cred că ai rămas doar o amintire din primul meu an de studenție. Eu, probabil și alții, cred că ai dispărut mult prea devreme din peisaj. Cum erai? Cum încă puteai să fii?

Mirific, de vis, genial.

Cine altcineva să mai ajute sute de oameni să zâmbească? Cine altcineva poate să îngroapă atâtea secrete între pereții afumați? Cine altcineva poate să facă oamenii fericiți?

Eh, ai fost iubit de mulți. De foarte mulți. Și tu la rândul tău ai oferit o iubire imensă, mai multă decât pot cuvintele să descrie.

Îmi e un dor de tine de mor. Cel mai chinuitor sentiment...dorul...

Ne e dor de tine.

Povești

A trecut mai mult decât trebuia de când nu am mai scris ceva mai relevant despre mine. Ce mai face SNW? De toate si nimic...

Întâi de toate, Cris petrece. Mult. Prea mult. Adică iau cluburile pe rând în speranța că oi găsi și eu un loc la fel de relaxant ca răposatul Fire. Ce iese? Un imens terci. Nu-i bai. Aseară am fost în faimosul Janis Stuf(cred că mă mut acolo), și am prins seară de karaoke. Mna, să mă auzi tu pe mine pe Aguilera - Beautiful... Drept este că eu voce nu tare mai foarte am astă dimineață, da nu-i bai... Doar o viață avem- s-o (să zicem) cântăm și s-o bem. Că de citatul original nu mă tare pot lega.

Cântatul mă prinde. Dacă anul trecut m-am axat mai mult pe teatru, am zis că anul ăsta îi dau pă pizdă cu lala-itul. Am și o ocazie faină să cânt cu un vampiraș, Vlad, ce zdrăngăne chitara de i se rup corzile (într-un fel bun). Btw, căutăm basist. Aviz amatorilor!

Apoi,școala merge bine(io zic că încă stă acol peste drum de Iulius, dar na...). Nu am treabă, dar mi-oi face, că ar cam fi cazul...

De scris am timp prea puțin. Și de obicei când scriu sunt cam lovită de aburii lui nenea păhărel. Adică m-am amuzat bine când am recitit poezia de mai jos. Abia îmi țineam capul drept pe umeri și am și scris o poiezie. Mna, Emineasca număru doi. Histoire d'Amour este din păcate în stand by, dar promit un comeback în forță - asta doar după ce termin cu Vlad cântecul ce i l-a cântat Andrei Lolitei ( ...remember?). Măcar atât să avem noi cu drepturi de autor and shit.

Cu amorul, stau. Și cam atât. Nu intru în detalii că plictisesc audiența.

Anyway...nu mă mai întind, că am de făcut un car de treburi, de la supică de pui pentru pretenarii bolnavi, până la a mă duce să cumpăr o tamburină(special effects.)

Cris vă urează o zi cât mai bună și omini buni, fiți cuminți sau nu, dar aveți grijă de voi !!! :)

Pot

Pot sa visez
Pot sa dansez
Pot sa uit ca lumea e rea
Si asa... si asa...

Pot sa zbor
Pot sa mor
Pot sa-mi imaginez
Ca o iubesc doar pe ea..
Doar pe ea...

Pot sa vorbesc
Pot sa iubesc
Pot sa aleg pe cineva...
Sa aleg pe cineva...

Karim Rashid

Unul dintre cele mai faine laptop-uri ce l-am văzut când ajutam o colegă să îşi caute unul, a fost ASUS Karim Rashid . Fata îşi căuta laptop roz, cu o configuraţie bunicică, cât să îi ajungă pentru facultate, şi i l-am găsit pe ăsta mic şi roz.

Primul lucru ce m-a impresionat a fost design-ul care e,puţin spus, unic. Eu una ca să îmi mai personalizez laptopul, i-am tras un skin pe el, însă Karim Rashid nu are nevoie de aşa ceva. Îmi place că este foarte elegant. Vine în două culori, maro ca şi cafeaua şi roz ţipător. Eu una prefer pe cel maro, este oleacă mai... ca mine.

Carcasa din aluminiu, sub formă de valuri, se joacă cu lumina şi umbrele într-un mod plăcut ochiului, ce mai... este un laptop care fură privirile.

Performanţele sunt mulţumitoare, este mic, subţire, ergonomic...pe scurt, deşi mă repet, este elegant.

De fapt nici nu mă aşteptam la mai puţin din partea vestitului designer Karim Rashid.

Şi pe lângă faptul că e foarte fain, ergonomic, mulţumitor din punctul de vedere al performanţei, are şi un preţ accesibil, pe azery.ro costând 1.793,00 ron.

Mă întreb care o să fie următoarea invenţie de la ASUS, ei chiar fac chestii din ce în ce mai faine.

Deci, doamnă...doreşti un laptop?

Menţionez că acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Roşu

O pată mică se extinde pe albul pur, imaculat, şi îl cucereşte încet, dar sigur.

Albului îi este teamă, dar, albule, nu-ţi fie!

Vei avea de câştigat culoarea mea, culoarea lui, culoarea ce ne leagă.

Vei purta culoarea sângelui, culoarea zâmbetului lui, culoarea pasiunii.

Vei avea gust de căpşuni, cireşe, mere şi zmeură.

Vei mirosi dulce, a vară, a fericire, a iubire.

O, roşule, nu avea milă!

Aprinde tot albul şi fă-l să poarte o haină mai frumoasă, mai pură.

Dă-i foc şi dă-i speranţe şi, mai presus de toate, dă-i viaţă.

Pune-i o podoabă mai frumoasă decât un zâmbet, mai dulce decât un sărut, mai uşoară decât liniştea.

Roşule... Oh, roşule...

În genunchi

Stai cu mâinile împreunate. Şi te gândeşti la ce a fost. La clipele frumoase şi pasiunea dintre voi. O iubire pătimaşă, colorată cu zâmbete şi flori de nu-mă-uita. Clipe de romantism, certuri ce s-au încheiat cu uşi trântite, îmbrăţişări rupte de lume, momente de fericire pură.

Poate că astea au fost prea multe şi v-aţi prea obişnuit cu ele.

Nu e un eseu, nu e o scrisoare. Este o luptă. Aceeaşi luptă ca de fiecare dată. Rezultatul nu îl ştie nimeni, şi rămâi în suspans ca un pario pătimaş.

Eh, poate să fie egal, şi cum unora le este egal, mie nu îmi este.

Ai iubit, dar până şi asta ai pierdut.

Iar ne despărţim pentru a mia oară. Întrebarea este: ne vom mai împăca vreodată?

Nouă

Îmi eşti slugă?

Îmi eşti sclav?

Simţi miros de bani

Şi iar îmi închid ochii.

Strig. Şi iar e-n vag...

Din nou mă vezi plângând.

Porţi închise

Iar ai spart ferestra

Nu ştii să-mi baţi la uşă?

Iar intri prin efracţie...

Abisul verde în care

mă scufund

Mă duce cu gândul

La tauri gâfâind

şi zâne muribunde.

Iar îmi eşti slugă.

Iar îmi eşti sclav.

La coccinelle

Vară. Mirosul proaspăt de iarbă tăiată se îmbină perfect cu mirosul tău. Soarele se joacă cu umbra nasului tău şi îţi sărută buzele roşiatice şi îţi mângâie ochii închişi. Am un gust amărui de cafea în gură. Şi o buburuză urcă cu îndrăzneală pe parul tău. Contrastul dintre o insectă roşie îmbulinată şi părul tău este unul fantastic...o imagine numai bună de pozat. Insecta urcă cu încredere şi îti gâdilă fruntea. Te încrunţi,însă nu te mişti. Buburuza continuă să facă paşi mărunţi spre ochii tăi...apoi îţi mângâie obrazul cu picioarele ei firave.

Când să ajungă la buze, o alung. Nu are nimeni dreptul să fie roşu pe buzele tale. Nici măcar eu. Nimeni.

Pietre

Pe lângă faptul că m-ai lăsat goală, desculţă şi plină de vânătăi la marginea lumii, te mai şi întorci să arunci cu pietre în mine, zicându-mi că ceea ce iubesc eu este doar un vis ce e imposibil de ajuns, că e un nor ce ma plouă în mod constant.

Eh,şi? Crezi că o să mă las doborâtă de tot răul tău?

Mă agăţ de raza de lumină ce încă luceşte slab, pâlpâind, gata să moară. Atâta vreme cât încă există, fie ea cât de mică, mă ridic şchiopătând, acoperindu-mă cu propriile mele braţe şi merg încet spre ea. Poate să ma plouă, poate să mă bată vântul, poate să mi se pună norul în faţa razei mele de lumină, căci eu ştiu că ea încă e acolo.

Conştiinţa mea mi-a spus:"If my life sucks, I will swallow.". Degeaba încerci să mă îneci, eu tot o să îmi asum toată răspunderea pentru faptele mele.

Da, am bătături în tălpi şi îmi e foarte frig. Şi ce?

Vânătăile or să se vindece, sângele o să se înghece şi sângerarea o să se oprească la un moment dat.

Nu iubind salvezi lumea, căci în primul rând trebuie să ierţi.

Real,chiar că fără egal

O mişcare inteligentă făcută de Real este lansarea,sub brand propriu, a unei noi game de produse electrocasnice mici, sub numele ei, Alaska.

Nu am avut încă ocazia să pun mâna pe unul dintre aceste produse, dar studiind site-ul, am văzut că pe lângă faptul că această gamă are produse indispensabile în bucătărie şi pentru îngrijire personală, preţurile sunt şi foarte mici, comparativ cu alte mărci.

Iar mă leg de studenţie, şi nu vreau ca asta să devină un clişeu, dar adineauri vorbeam cu fetele din cameră că ne-ar prinde bine un cuptor cu microunde şi un prăjitor de pâine. Se pare că din Real le vom cumpăra, căci sunt produse noi ce le găseşti la preţuri de second-hand.

Ca să mă întorc la oile noastre, mă gândesc că lansarea unei game de produse sub propriul brand Real o să fie foarte uşor de promovat. Iar cum Real este oricum un nume sonor,cel puţin în România, mi-e greu să cred ca nu vor avea succes cu Alaska.

Primul lucru ce l-am căutat printre produsele Alaska a fost o placă de întins părul. Din păcate, nu am găsit, dar poate vor concepe una. În rest, produsele sunt cele fără de care ţi-e cam greu să trăieşti într-o lume mondenă aşa că din partea mea toate felicitările şi le urez tot succesul din lume cu gama Alaska.

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Inside Toshiba

Cu cât o anume companie are mai mulţi fani, cu atât mai bine pentru ea.

Eu una mă declar uber-fan Toshiba. Şi de mă pun să enumăr motivele, nu mă opresc până poimâine seara.

De pe site-ul oktal.ro un Toshiba ce îmi face cu ochiul este Toshiba Satellite A660-167.

În primul rând pentru că este un frate mai mare al puiului meu,care e tot un Toshiba.

Apoi când i-am văzut specificaţiile tehnice...am rămas fără cuvinte. Procesorul Intel Core i7 740QM de 1,73GHz, ramii DDR3 ce sunt în număr de 6144MB şi ce pot să dospească până la 8192 MB, HDD-ul de 640 de Giga, unitate optica Blu-Ray RW, apoi display-ul, autonomia acumulatorului, design-ul specific Toshiba..., etc. , m-au impresionat. Sincer.

Experienţa mea de 2 ani deja pe un Toshiba, tot Satellite, m-a făcut să mă îndrăgostesc de această marcă. Iar A660-167 o să fie următorul meu laptop. E prea tare...

Deja mă şi văd photoshp-ând şi scriind pe el poveştile şi poeziile mele.

Deci, aşadar şi în concluzie, acest laptop este unul dă vis :)

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Update

Pe scurt:

* fac teatru

* fac muzică

* fac şcoală

* fac Histoire d'Amour

* fac o alta poveste (care e sf si suna awesooome)

* fac curatenie non stop (cica fişioarili îs ordonate, dar nu şi io)

* fac risipă de timp

* fac de toate, numa ce trebe nu.

Hai să zburăm...

"Cum crezi că o să evolueze transportul aerian în următorul secol?"

O mie de răspunsuri îmi invadează mintea, majoritatea probabil induse de toate filmele sf ce le-am văzut. O să încerc să fiu cât mai originală, aşa că o să iau în calcul mai mulţi factori.

1. Siguranţa

Acest aspect este cel mai important dintre toate. Căci degeaba zburăm cu viteze supersonice dacă la prima cădere murim. Aşa că probabil avionul viitorului o să fie făcut din ceva mai dur decât duraluminiul, dar destul de uşor încât să se ridice de la sol în primul rând. Mizez pe pânza de păianjen - e un fapt bine cunoscut că este cel mai rezistent material natural. Aşa că dragi oameni de ştiinţă, puneţi-vă pe treabă şi inventaţi ceva nou sau copiaţi natura.

2. Viteza

Un lucru vital în ziua de azi - darămite în urmatorii ani. Deşi e cam foarte imposibil să zburăm cu viteze apropiate de cea a luminii (corpul uman nu suportă mai mult de 4-5G de forţă, şi ăştia-s piloţii ăi mai experimentaţi), eu cred că o viteză rezonabilă o au şi avioanele de azi. Adica am spart viteza sunetului, pentru mine e de ajuns.

3.Design

Moda este schimbătoare, dar la design-ul unui avion nu cred că e de importanţă majoră felul cum arată, decât aerodimanica. Cred că o să se renunţe la aripi-asta însă înseamnă motoare uber puternice şi combustibil cu găleata la fiecare secundă. Totuşi, dacă învăţăm să controlăm gravitaţia aripile ar cam fi de prisos. Zic.

4.Poluarea

Murim sufocaţi azi, dar mâine? Nu ştiu ce soi de combustibil om folosi. Că de rămân la ideea de motoare puternice înseamnă că murim sufocaţi în juma de oră. Aşa că rămân la ideea unui avion ecologic. Soare, apă, vânt...

Într-o sumară concluzie, trebuie să investim mult mai mult în natură- de la materialul din care va fi facut avionul viitorului până la combustibilul folosit de acesta.

...sau nu ar fi mai uşor să ne crească aripi?

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Nemărginit

Rămân fără timp.

Clepsidra a fost întoarsă de prea multe ori

şi ultima oara Creatorul a scăpat-o.

Mica ciobitură

s-a extins până când unul din braţele ei

s-a spart de tot...definitiv.

Nisipul curge

în continuare, răspândindu-se pe pământ,

pe apă, prin aer...

Totul se termină.

Iar totul o să renască. Viaţa merge mai

departe. Cu.

Sau fără.

Vocalize

Sunt aburi... sau fum...

Cenuşă...sau scrum.

Silenţium! Tăcere!

Suferinţă...durere...

E-un ţipăt...un zbierat...

Negru...sau colorat...

E-o voce şi-un pian...

Albastru...verde...cyan.

Ah! Şi ce păcat - să murim în ziua în care ne-am creat. Noi, cuplul imperfect.

Jurăminte

Om nebun...

tu îţi cauţi liniştea.

Jură-mi că o vei găsi în râul ce bolboroseşte poveşti pietrelor...

Om singur...

tu îţi cauţi perechea.

Jură-mi că îţi vei îmbrăţişa umbra până o să o laşi fără suflare...

Om meschin...

tu îţi cauţi victime.

Jură-mi că o să întinzi un ban cerşetorului de la colţul străzii...

Om egoist,

tu îţi cauţi sinele.

Jură-mi că îmi vei da mie un colţ din pâinea ta...

Om blond cu ochi albaştri,

şi tu cauţi...

Jură-mi că mă vei găsi pe mine.

A(sta) M(-a) D(at pe spate...)

Preaiubitul concurs mi-a dat un task la care iar o cam...mda...(you know the word).

Dar hai sa incerc. Din cate mi-am dat eu seama, tehnologia fuge prea repede si mie imi e greu sa ma tin dupa ea. Dar cel putin incerc.

Asadar, AMD a scos pe piata procesorul cu 6 nuclee, pe numele lui Phenom II X6. Pe langa faptul ca are un nume foarte impozant, raportul calitate-pret ii baga pe altii sub masa. Jos de tot.

Inainte de toate, trebuie sa recunosc ca imi place logo-ul de mor.

Deci cum as putea eu sa promovez aceasta mica bijuterie? Simplu. Bannere pe net, in magazinele it de prin orase (unul din bannerele dintr-un magazin de genul m-a determinat sa imi cumpar laptopul ce il am momentan, asa ca smecheria tine). Toate felurile de reclama posibile, de la flyer-e pana la billboard-uri.

Aici problema intervine cand e vorba de consumatori, ca nu oricine isi doreste un anume procesor, majoritatea isi cumpara laptop-ul/desktop-ul gata asamblat, si mult mai putini isi aleg ei singuri componentele. Deci, site-urile pe care se poate face reclama ar fi FOARTE indicat sa aiba o anume natura it: forum-uri de gameri, magazine online, etc. Sau AMD ar putea sa faca contracte cu marile firme producatoare de laptop-uri si sa ofere procesoarele la un anumit discount...

Eh, cam atat ca nu-s prea insiparata cand vine vorba de tehnologie atat de avansata(chit ca neah..).

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

ARES. ASUS ARES.

Nu sunt eu cea mai mare gameriţă de pe lumea asta, dar când dau de un joc ce îmi place, rămân lipită de monitor zile întregi, genul de om cu care vorbeşti şi îţi răspunde mecanic cu un "ăhă!".

ASUS a reînviat mitologia greacă, reinventându-l pe ARES.

Zeul războiului te bagă într-o luptă cu voinţa de a te desprinde de calculator. La propriu!!!

Placa video ARES, sau mai bine zis oricare dintre cele 1000 disponibile, te bagă cu TOTUL în lumea magică a jocurilor.

Superblog m-a întrebat ce aş face dacă aş avea măcar pentru o zi pe mâna mea o placă video ARES. Sincer, aş fugi cu ea cât mai departe de omenire, undeva în mijlocul junglei, unde aş folosi ceva gen de energie solară, eoliană, etc. ca să am o sursă de curent pentru pc şi as sta toată ziua şi aş juca. Sincer, adică oricum nu aş avea nimic altceva mai bun de făcut în junglă...nu?

Menţionez că acest articol este scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Histoire d'amour- Capitolul X (1) [ultimul capitol]

Pentru ca aceasta postare este a 223-a, numar special in inima si sufletul meu. Va iubesc.

@SNW

A trecut mai mult decat credeau oricare dintre cei doi ca o sa treaca. O perioada mai mult decat fericita pentru el... O perioada mai mult decat se putea ea astepta. O lume interzisa celorlalti, o lume proprie, un Univers separat unde soarele apune doar ca ei sa vada un apus, luna lumineaza doar pentru a le face pielea sa straluceasca, rasaritul ii pandeste si Soarele rosiatic devine din ce in ce mai alb doar pentru a se contempla unul pe celalalt. O mare si lunga perioada in care s-au iubit cat altii intr-o viata si si-au dat seama ca sufletele pereche nu exista doar in povesti, ci si in viata reala. Sufletele pereche nu se ascund dupa perdeaua de la dus din baie, ci traiesc acolo. Sufletele pereche cad impreuna si se ridica incet unul tragandu-l pe celalalt sus...si mai sus...Unde ii duce iubirea? In acelasi loc mirific, de fiecare data... de fiecare data.

Au trecut doua luni cu sute de suisuri si milioane de coborasuri. Sute de zambete si lacrimi de fericire. Lolita si Andrei erau mai fericiti decat erau toti oamenii din lume. Era mai putin de o saptamana pana la ziua lui de nastere, iar ea gasise cadoul perfect.

In data de 8, cu o zi inainte de ziua lui, ea il astepta in apartamentul lui. Seara, el a gasit-o la fel cum o gasea deja de la o vreme incoace. Imaginea perfecta, rasfatul lui zilnic: ea, cu o tigara pe jumatate fumata in mana. Ochii rimelati, picioarele goale, parul curgand rauri pe umerii strajuiti de bretelele maieului, zambetul ce il intampina la fel si diferit de fiecare data, ochii adanci si iubirea ce se simtea intens in aer.

-Salut! Te asteptam.

El a salutat-o cu un sarut patimas...cu acelasi foc ca de fiecare data.

-Esti obosit? Vrei sa mananci? Am avut o tentativa sa gatesc...nu stiu cat de bine mi-a iesit, dar te las pe tine sa imi dai nota. Am pregatit pui la cuptor...sau cel putin am incercat.

El o privea din bratele lui si ii zambea gandindu-se ca este mai mult decat isi putea dori oricine vreodata.

222

Nu e plictiseala... E o stare de bine ce ma copleseste. Oameni fericiti peste tot. Cum sa nu ma bucure bucuria lor, cand un suflet singur sta si bea o bere si isi fumeaza linistit tigara?
Un moment de liniste pentru cei ce se iubesc, pentru cei ce iubesc si nu sunt iubiti...dar inca au puterea sa iubeasca... Iubesc... Te iubesc... Si tu nu stii.
Oare cat va mai trece pana cand vei fi sigur, pana cand ai putea sa iti dai viata doar pentru ca crezi in ceea ce simt?

E o lume mare si cateodata atat de mica... Mare ca nu ajung la tine... Mica deoarece toti oamenii se stiu intre ei... Totusi, EU cum sa ajung la TINE?
Poate ca te'am avut si te'am pierdut, poate ca te stiu, dar nu te cunosc, poate ca nu te stiu si nu te cunosc... Poate... Poate... Poate ca lacrimile mele au fost varsate cu un scop... Poate ca nu ... Poate ca e un drum gresit... Poate ca nu...
Poate... Poate... Poate...

Azerty

Cred că cea mai bună metodă pentru o relansare este să te bazezi pe studenţi. Eu sunt una şi ştiu cum stă treaba.

Pentru relansarea site-ului http://www.azerty.ro/ ... hmm... să mă gândesc... Cred că ar fi o chestie faină să se facă seri cu cântare în campusurile studenţeşti, în marile mall-uri şi în facultăţi.

Adică eu una (şi vreo 90% din prietenarii mei), dacă aş vedea un afiş pe la facultate, camin ori prin oraş că în data de x, în locul y, va veni să cânte z, sunt vreo 99% şanse să mă duc. Mă gândesc la experienţele mele trecute...de fiecare dată când era câte o chestie unde am putut să văd gratis pe unul cântând, pe altul făcând teatru în aer liber sau pe altul spărgându-şi capul, eram în primul rând. Totuşi, felul ăsta de promovare acoperă doar o mică parte din piaţă.

Pentru pruncii de la şcoala m-aş baza pe...şcoli. Însă cam aceleaşi acţiuni ar prinde şi la ei. În sala festivă, un concert, o piesă de teatru, etc.

Iar pentru adulţii care au bani şi nu au timp... cred că internetul sau poşta sunt cele mai folositoare.

Bannere mari plus un prezentator care să repete obsesiv că evenimentul este pentru relansarea acestui site...eu zic că e de ajuns...

Acuma eu nu ştiu care e bugetul pentru relansare a celor de la azerty, însă oricând poţi găsi o trupă mai no-name care să vrea să se afirme sau o trupa mai cunoscută care ar cânta voluntar, o trupă de teatru care să vrea să se facă cunoscută, ş.a.m.d.

În plus, cam ducem lipsă de activităţi de genul în ultima vreme (sau doar mi se pare mie...), dar dacă trupa mea de teatru ar fi contactată pentru o chestie de genul, copiii mei nu ar zice nu. Şi trupe cunosc destule... Aşa că...

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Drumul ne formează, dar destinaţia ne defineşte

Ce înţeleg eu prin fraza din titlu? E simplu.... :

Învăţătoarea îl întreabă pe Ionuţ:

- Tu ce vrei să devii când o să fii mare?

- Pilot.

Pentru ca Ionuţ să ajungă pilot, trebuie să înveţe mult. După mulţi ani de şcoală, Ionuţ ajunge pilot.

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Histoire d'amour [the sequel]

Ştiu cum o să se termine istorioara mea de dragoste!!!

Aşa că după ce o să termin cu SuperBlog, o să relansez concursul meu, în ideea că o să termin şi povestea de scris cât mai curând. Mai citiţi la secţiunea "concurs" de sub poză detalii şi blabla, dar o să fac eu tamtam când o să fie tamtamul :)

I had that feeling...

Eu am anunţat poporu' că mă întorc. Şi m-am întors.

Aseară am fost in Hard. Şi am cântat până când am rămas fără voce.

Şi când l-am întrebat pe Marius, unul dintre cântători, dacă i-a fost dor de mine, a zis că da (Domnişoara persică epilată, aşa-i că mori încet?).

După câteva beri am şi primit invitaţie să urc pe scenă să cânt cu baieţii, dar m-am timorat în ultimul hal. Nu-i bai. Next time. Marţi, pe Piezişă.

Ah, încă ceva sweet. Am pozat uşa de la budă (...a băieţilor...), şi uite că acolo am găsit o explicaţie revelatoare la criza financiară prin care trecem:

P.S. : Sunt îndrăgostită şi lumea este GROAZNIC de mică

Pă? Pă!

În ultima vreme am fost cam abătută.

Şi din fericirea fericirilor, acum sunt bine.

*A series of unfortunate events*

- oameni ce m-au suportat şi ajutat mai mult decât le puteam cere

- o spaimă nefondată ce putea să îmi distrugă viaţa

- un căţeluş care, după ce l-am eliberat, a început să dea iar din coadă în jurul meu

- muzica mea

- ţigările şi cafeaua

- monstrul din viaţa mea

- lipsa unui om pe care să îl iubesc aşa cum vreau

- nedreptăţile

...

Clujule, îmi pare rău că am început acest an universitar cu vreo două mii de paşi stângi.

Mă revanşez, începând de maine. Vin şi îţi dau pă pizdă. La propriu.

Să x sau să y?

Să fiu fericită că ţi-am redat libertatea...

sau să fiu tristă că nu te mai am aproape?

Să mă bucur că am trecut la ceva nou...

sau să fiu tânjesc după ceva vechi?

Să încerc să îţi ofer o alternativă...

sau să te las să iei singur decizia?

Să îţi ofer un umăr pe care să plângi...

sau să îţi întorc spatele de tot?

Să te mai caut...

sau să te uit?

Să continuu să te iubesc...

sau să te ignor complet?

Undeva..prin octombrie..2007

>Iubire platonica

> Te vad.Zambesc.
> Iti simt mirosul chiar si-n vis...
> Multe porti tu mi-ai deschis.
> Pentru mine esti un sentiment adevarat!
> Te doresc din ce in ce mai mult.
> Tu m-ai ajutat sa ies din banal...
> In iubirea ta eu m-am pierdut.
> Te iubesc si ti-o spun din inima!
> As veni chiar si la tine la fereastra!
> Mi-as dori ca nici macar o lacrima
> Iubirea noastra sa nu o umbreasca.
>
> Dar...visele sunt vise.Cazuta in genunchi
> te rog sa imi dai macar o privire.
> Iar...tu te uiti la mine dintr-un unghi
> Ce nu mai poate fi numit "iubire".
> Din pacate...doar atat ai ramas:
> Un ideal.Un mic suport in care
> Degeaba-ncerc sa imi agat iubirea
> caci nu mai reusesc...si asta doare

Mlaştina

Mi-e frică de tine.

Ai sufletul murdar.

O mlaştină ce emană gaze toxice inodore

...ce mă pot omorî din clipă în clipă.

Ceea ce a fost un

roşu aprins,

Acum e un maro murdar,

Culoarea ochilor tăi...

Culoarea mlaştinii.

Şi totuşi, ai atâta viaţă...

şi oferi adăpost atâtor vietăţi

Încât îmi e greu să înţeleg de ce pe mine...

De ce pe mine doar mă scufunzi în mâlul tău?

O sută de oiro

Ce aş face eu dacă aş primi o sută de oiro pentru un post?

a. Ce reactie ai la vederea unei cerinte de acest gen, din partea unei companii?

- Give it to me babby, uh-huh, uh huh!

b. Cum evaluezi daca suma oferita este la nivelul asteptarilor tale?

- No, I won't stop loving you

c. Care sunt etapele de pregatire a materialului solicitat? Cum te pregatesti/documentezi?

- One, baby don't you know, I'm still waiting you; Two, there's no reason why I shouln't be with you

d. Cum vrei sa cheltui suma incasata? Ce produse/servicii vrei sa achizitionezi?

- I wish I was a billionaire, so freaking bad, buying all the things I never had

e. Cum ai de gand sa promovezi materialul publicat pe blog pentru a imbunatati rezultatele obtinute de companie (clickuri)?

- This is the best damn thing

f. Cum vezi viitorul pietei de articole sponsorizate pe blog-uri?

- I gotta feeling, that tonight's gonna be a good night

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

V

Într-un colţ de ceaşcă, o ultimă picătură uscată de cafea.

Urme de ruj roşu pe ceaşcă.

Viciile mele nu merg mână în mână, ci toartă-n filtru.

Te văd. Tu...mă vezi?

poză: Bogdan Meseşan

Tare!![Imi place...tare...]

Chefuri în cămin. Plin week-end-ul ăsta. Lume bună, băutură, haine din ce în ce mai puţine, mă rog, tiparul îl cam ştie lumea. Singura problemă omniprezentă este muzica. Sau mai bine spus, volumul muzicii. Dacă ai boxe, e ok, doar că de cele mai multe ori, chefurile sunt spontane şi o eventuală chitară ar putea salva problema asta (a volumului mic). ASUS vine însă în ajutorul chefurilor!!! Laptopul ASUS NX 90, din câte m-am documentat eu, este unul cel puţin spus genial. Pe lânga faptul că arată de nota 15/10, are şi nişte boxe ce cam depăşesc orice chart.

Sincer, îmi place. Atât forma lui sexy ce mă duce cu gândul la o aripă de avion sau la o maşină sport,(eu şi imaginaţia mea), cât şi ideea de un sound mult mai clar şi mai TARE.

Un sfat pentru cei ce vor să îşi achiziţioneze un laptop(şi care stau prin Haşdeu): CUMPĂRAŢI-VĂ LAPTOPUL ĂSTA!!!

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

(...)

"Dar sunt copii ce şi-au pierdut mamele, şi mame ce şi-au pierdut copiii"

(@Twelve)

În lupta aprigă ce se numeşte de cele mai multe ori "viaţă", luptăm într-un fel sau altul pentru a câştiga cât mai mult...cât mai multe. Îmbobocim, înflorim, după care ne ofilim, acelaşi ciclu ce se repetă parcă din ce în ce mai des.

Nu ştii mereu unde să mergi sau la cine să apelezi când eşti în impas... Şi te agăţi de persoane străine ce uneori îţi oferă un ajutor binevenit, sau te afundă şi mai tare în durerea rănilor cauzate de luptă.

Respiri rar, ascultând bătăile inimii ce se accelerează cu fiecare milisecundă.

Eşti încă viu. Rănit, dar viu. Te întrebi dacă şi de data asta vei supravieţui, sau dacă rana e prea fatală şi urmează să te ofileşti de tot.

Suflet, corp, spirit. Oricare ar muri, tu tot în viaţă ai să rămâi

Buh-bye proiectoarelor!

Primul lucru ce mi-a sărit în minte când am citit despre tehnologia Ati Eyefinity a fost aplicabilitatea acesteia la facultate. La FSEGA (şi probabil la multe alte facultăţi), 99% din cursuri sunt pe suport electronic şi proiectate pe un perete sau pe o pânză albă. Nimic nou - nimic greşit. Dar când lumina în sală e prea mare, după ce filtrul proiectorului se murdăreşte şi vezi eternul mesaj că trebuie curăţat, parcă nu e ok. Adică pe mine una deja mă scârbesc toate astea după un an şi ceva de vizualizat cursurile mai mult chiorându-mă.

Draga şi săraca noastră facultate are o tonă jumate de plasme împraştiate peste tot - de la cantină până în holul principal şi probabil prin birourile profesorilor. Aşa că eu gândesc că dacă s-ar concentra oleacă şi şi-ar pune conducerea minţile alea briliante puţin la treabă şi ar folosi Ati Eyefinity, ar mai căpăta puţin renume, trecând cu vederea celelalte subiecte atât de controversate pe baza cărora FSEGA este ceea ce este.

Eşti deştept atunci când profiţi de tehnologie, nu?

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Nu? Nu...

- Te iubesc.

- Şi eu te iubesc...

Dulce-amărui

gustul sângelui...

Vânătăi îngălbenite

pe picioare dezgolite...

Lacrimi sărate

şi buzele crăpate...

Ochi trişti şi pustii

dor de bucurii...

A fost seară când ne-am întâlnit prima oară. Ne ştiam de-o veşnicie, parcă. Bucurie pe chipurile noastre... Zâmbete şi vise, porţile deschise... Lumină albă, pură, ochii ca de mură.

Ne-am rănit. Ne-am împăcat. Ne-am omorât. Am înviat.

Tri di

Prima mea experienta 3D a fost pe 5 martie, anul asta, mai precis filmul "Alice in Wonderland". In postul in care am descris experienta mea 3D, am pomenit si urmatoarea intamplare:

"Zice una: "Vai da' ce fain ii la 3D...Mi-ar placea sa fie si in viata reala tot asa""

No, piti draga, am vesti bune pentru tine. ASUS ofera laptop-uri si monitoare 3D si iti da si ochelari, exact cum ti-au dat la cinema!!!

Ca sa vorbesc in termeni tehnici, citez:

"G51J 3D / G51JX 3D
De mai bine de opt luni, ASUS ofera singurul laptop 3D veritabil de pe piata, dotat cu tehnologia nVidia 3D vision si ochelari setereoscopici activi. Ajunsa deja la a doua generatie cu G51jX, seria Republic of Gamers se pregateste de a treia iteratie, prin modelele G53J si G73J.

VG236H
Pentru utilizatorii de sisteme desktop, ASUS ofera monitorul 3D Full HD VG236H, capabil de o rata de refresh de 120 de cadre pe secunda, insotit si el de ochelari stereoscopici activi 3D.

Prin aceste doua produse, precum si prin bogata linie de placi video nVidia, ASUS ofera gama completa de produse pentru imersiunea totala in lumea 3D."

Parerea mea proprie si personala despre tehnologia 3D nu este una extraordinar de buna, deoarece dupa filmele 3D am iesit de la cinema cu dureri de cap, insa probabil sunt un caz unic. Totusi, eu zic sa privim spre viitor, si sa fim optimisti in legatura cu evolutia tehnologiei.

Mentionez ca acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

Post-ul despre experienta Alice in Wonderland il gasesti aici.

Dezamagire

Totul in viata este repetitiv. Inclusiv dezamagirile. Mai ales dezamagirile.

Nu o sa detaliez ce si cum s-a intamplat la cazari, singurul lucru ce pot sa il spun este ca totul e o MARE mascarada.

Dezamagirea este un sentiment ce fute omul foarte hardcore.

Si eu, dupa fix o saptamana la Cluj eu sunt dezamagita. The "d" word...

Bagi pula...

Si pe mine cine ma iubeste?

iubire...

Sodomizeaza-mi inima, dar lasa-mi ziua de ieri.Arunca-te in bratele primei fete ce o vezi,dar nu ma lasa sa vad.Ignora-ma,dar zambeste altor oameni,ca sa te mai vad zambind.Arunca-ma in Iad, dar urca in Rai, sa pot sa te privesc.Coboara cortina inainte de marele final,dar mai lasa-ma un moment pe scena

SuperBlog 2010 [sau primul concurs castigat de Cristina]

A trecut aproape un an de cand scriu. Aproape. Si in afara de ascultatul spovedirii mele si un umar pe care sa plang[vorbind la literal], blogul mi-a mai oferit prieteni. Si dupa cum omul de rand poate sa observe, cam nici o rasplata materiala. Asa ca la indrumarile domnului [aici urmeaza aplauze fierbinti] Rosca Bogdan, am decis sa ma inscriu si eu.

Un alt motiv pentru care m-am inscris, este tipicul si "cristinesc-ul"

"Pentru ca pot."

Asa ca va rog sa imi urati succes :)

Detaliile la concurs le gasesti aici.

Laitmotiv

M-ai transformat într-o scorpie fără sentimente, aşa că nu plânge că îmi iau rămas-bun fără lacrimi în ochi, pentru că TU ai fost acel ce m-a secat...

Un tiran în umbra căruia am crezut că o să găsesc înţelegere, compasiune, dragoste. Însă am greşit adăpostindu-mă în umbra ta...

Sau, după cum scria o mare autoare :

"Eram tanara. Asta se intampla in urma cu cativa ani, care au trecut in zbor mai ceva ca o zi calda de mai. Si ma bucur ca a trecut totul si ca ma simt bine. Ma simt excelent, comparativ cu cum ma simteam in urma cu ceva vreme... Ma simt excelent.

Totul a inceput cu pasiunea care mi-o formasem la 17 ani pentru culturisti sau tot ce inseamna barbat bine facut. Suna a cliseu, stiu, dar nu ma puteam abtine. Acestia imi inspirau protectie, ma faceau sa ma simt bine...foarte bine chiar.Asa ca am inceput sa frecventez salile de fitness, nu neaparat pentru a-mi imbunatati mie conditia fizica, cat sa ii vad pe ei. Si asa l-am cunoscut pe el. Un tip dragut, 25 de ani, ochi caprui, zambet siret, bine facut... si m-am indragostit. Dupa vreo 2 saptamani de flirt inocent, m-a invitat in oras. Nu pot descrie sentimentul care l-am avut cand EL m-a chemat la o intalnire. Eh, pe scurt, dupa o plimbarica si un suc, am ramas sa vorbim. Si incetul cu incetul m-am atasat din ce in ce mai mult de el. Am sfarsit prin a fi iubiti. Asta la mai putin de o luna de cand ne cunoscusem. Dupa doua luni, m-a invitat sa stau la el. Parintii mei nu erau de acord cu astfel de relatie, dar cine eram eu sa ii ascult? Mergeam destul de des pe la el pe acasa, iar noptile care mi le petreceam in adevaratul meu camin erau din ce in ce mai putine. Relatia mergea perfect. Dupa o jumatate de an, consideram ca suntem suflete pereche...totul era de vis. Saptamanal primeam cate un buchet de flori de la el, pupaturi, complimente... Problema a aparut atunci cand a venit vorba despre sex. Eu vroiam sa raman virgina pana la varsta de 18 ani- o idee ce mi-o bagasem in cap in urma cu multa vreme. .. Mai aveam trei luni pana sa fac 18 ani cand el nu a mai putut suporta lipsa activitatii sexuale. Si m-a inselat. Dupa certuri si certuri, ne-am reimpacat, el reusind sa ma convinga ca a fost o greseala ce nu se va mai repeta. Faptul ca am crezut ca totul va fi ca la inceput a fost o mare si imensa greseala... Si as repeta cuvantul “greseala” de 200 de ori si tot nu as putea sa mi-o iert.

Intr-o seara am iesit in oras, iar el a intrecut masura cu bautura. Nu era pentru prima data, dar se comporta extrem de ciudat. Tot romantismul disparuse brusc, iar fiara din el a inceput sa isi arate coltii. Am reusit sa ajungem cu chiu, cu vai pana acasa la el, unde urma sa innoptez. Grea noapte... L-am ajutat sa se dezbrace in timp ce el ma mangaia din ce in ce mai apasat. Ii ziceam sa se opreasca, dar el radea, imi zicea ca ma iubeste si ma cuprindea cu palmele lui imense. Ma suprima. M-a intins pe pat, iar eu urlam din ce in ce mai tare sa imi dea pace. Ma saruta brutal pe gat si imi tinea mainile prinse de pat...si nu imi dadea drumul... Imi urla sa tac ca nu se poate concentra... Iar eu nu taceam. Ca sa ma faca sa tac a inceput sa imi dea palme peste fata. Era o ploaie de palme cu niste degete imense si grele de care incercam sa ma apar cu bratele, dar nu reuseam. Si apoi a trecut la pumni...pe care inclestati ii primeam plangand...rugandu-l sa se opreasca. Nu s-a oprit pana nu m-a violat. Apoi s-a pus sa doarma. Eu m-am retras plangand intr-un colt, unde ghemuita ma uitam la bestia pe care o iubeam cum dormea cu un zambet pe fata. Parea atat multumit de ceea ce facuse, incat daca nu se intamplase tocmai ce se intamplase, probabil as fi stat privindu-l cum doarme si ma gandeam ca asta e omul care ma face pe mine fericita. I-as fi contemplat bratele imense. Si acum, in loc sa stau sa fiu surprinsa de ceea ce reprezenta el, stateam vanata intr-un colt al camerei si plangeam. Plangeam incet, sa nu il trezesc, desi la un moment dat sforaia atat de tare, incat il simteam urlandu-mi sa tac. In gura aveam un gust sarat, iar pe mainile pe care dormea ca un copilas, vedeam ca are sange de-al meu. Am adormit jos. Imi era mult prea frica sa fac vreun pas, la gandul ca vreun scartait de podea ar putea sa il trezeasca. Am adormit plangand... inghitindu-mi lacrimile. Am adormit retraind prima palma care mi-a amortit fata. Eram goala. Ma simteam goala. Simteam ca tot ce era mai bun in mine s-a varsat prin lacrimile si sangele din acea noapte. Iar jos acolo... nu stiu ce s-a intamplat. Durerea era atat de generala de la loviturile lui, incat nu o puteam localiza. Totusi, ma simteam ca o tarfa care a fost folosita, apoi aruncata ca o carpa intr-un dos de camara, o carpa de care iti aduci aminte cateodata, o iei , o folosesti si o arunci inapoi. E greu sa imi descriu sentimentele de atunci. E foarte greu. Caci simteam atat o scarba, cat si un sentiment de dezamagire, simteam ca inca il iubesc si ca il vreau inapoi... Simteam ca nu mai pot sa traiesc langa el si simteam ca vreau sa ma intind langa el in pat. Simteam sudoarea care imi curgea de pe frunte si se amesteca cu lacrimi... E si mai greu cand imi aduc aminte. Si aceasta nu a fost decat prima noapte." ( @ SNW)

Concluziile sunt de prisos...