Roşu

O pată mică se extinde pe albul pur, imaculat, şi îl cucereşte încet, dar sigur.

Albului îi este teamă, dar, albule, nu-ţi fie!

Vei avea de câştigat culoarea mea, culoarea lui, culoarea ce ne leagă.

Vei purta culoarea sângelui, culoarea zâmbetului lui, culoarea pasiunii.

Vei avea gust de căpşuni, cireşe, mere şi zmeură.

Vei mirosi dulce, a vară, a fericire, a iubire.

O, roşule, nu avea milă!

Aprinde tot albul şi fă-l să poarte o haină mai frumoasă, mai pură.

Dă-i foc şi dă-i speranţe şi, mai presus de toate, dă-i viaţă.

Pune-i o podoabă mai frumoasă decât un zâmbet, mai dulce decât un sărut, mai uşoară decât liniştea.

Roşule... Oh, roşule...