Dansul

Eram undeva în Rai şi ţineam în mână unul dintre lucrurile ce mă fac fericită - microfonul. Cântam cu pasiune, cu patimă, din inimă. Plămânii împingeau cu o forţă nemaipomenită aerul, ce trecea prin corzile vocale inflamate, dar care făceau eforturi să modeleze cât mai cristalin sunetul care, urmând a fi amplificat de microfon, trebuia să sune bine.

Ultimele note au ieşit din gâtul meu însoţite de o armată puternică de decibeli şi într-o secundă s-a făcut linişte. Momentul meu de glorie s-a încheiat în ropotele de aplauze ale spectatorilor ce erau peste tot în jurul meu. Un sunet ca de clopoţel a anunţat că e timpul să las jos micuţa sursă de bucurie. Dar nu vroiam să renunţ la batonul de metal ce transpirase în mâinile mele. Nu vroiam să las bucăţica mică de fericire jos, din mână. Însă el m-a prins uşor de încheietura mâinii drepte - nu o să uit niciodată felul în care m-a prins...apoi m-a tras încet către el, cuprinzându-mă cu dreapta lui şi strângându-mă puternic la piept. S-a apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit încet : "Cântă-mi!". Apoi [...]