03.01.2011

Trecutul meu, oglinda prezentului

Acuşica, când am fost acasă, am răsfoit caiete vechi pline de amintiri. Şi din greşeală, sau poate că aşa a fost soarta, am dat peste un eseu făcut în clasa a 8-a. Şi era aşa...

Tiranul

Mi-ai lăsat inima să sângereze până la graniţa dintre viaţă şi moarte şi m-ai salvat în ultima clipă doar ca să răneşti din nou. Îţi place să mă torturezi - se vede. Îţi place să plâng şi să îţi cer viaţa înapoi. Îţi place să te joci de-a Dumnezeu. Jocurile astea sado-masochiste însă mă rod mai mult decât orice - nici măcar o armată de carii nu m-ar roade atât. Mă mănânci de vie şi ai o plăcere bolnavă să mă priveşti murind încet.
Dar chiar nu înţeleg de ce îmi faci una ca asta. Nu pot deloc să înţeleg cum găseşti suferinţa atât de fascinată şi Nu înţeleg de ce stau mereu lângă tine. În ochii celor din afară suntem perfecţi - eu, ascultătoare, tu impozant. Dar înăuntru - ah, înăuntru... Câte lacrimi, câte suspine şi mai ales...câtă suferinţă... Sunt, chiar sunt, un măr roşu, perfect rotund, ros de viermi înăuntru...putred.
Am cerut ajutor în stânga şi în dreapta dar toţi mi-au zis că durerea este un miraj şi că nimic nu e aşa cum pare. Dar ei NU ŞTIU cum e... Şi oricât ar încerca să înţeleagă. ei în veci nu or să reuşească. Mă simt ca...mine. Căci mai nou am ajuns să mă identific cu durerea, cu spaima şi chinurile. Sunt un standard pentru suferinţă.
Doamne, câte cuvinte grele... Doamne, cât chin pentru un copil... Doamne, câtă supărare şi tristeţe şi câte... Doamne, câte lacrimi.
Degeaba încerc să ies la suprafaţă din marea învolburată căci ceea ce reuşesc este doar să iau o gură de aer înainte de a mă scufunda la loc, mai adânc...mai adânc... Iar presiunea imensă mă apasă din ce în ce mai tare din toate părţile şi capul mă doare, şi pieptul mă doare şi mâinile mă dor în apa asta rece. Întuneric... Raza de lumină a trecut pe lângă mine, însă durerea nu m-a lăsat să ajung la ea.
Eu nu sunt un om trist, eu sunt o persoană fericită. Căci tot ce simt acum este fericire. O mare uşurare, un munte de pe inima mea s-a ridicat, un lăstar a crescut în mine... Căci eu am ajuns să fiu tu.


Cam atât.

3 comentarii: