Histoire - Capitolul 2 (1)

Camera iti aduce aminte de un adolescent. Patul nefacut; peretii plin de poze si articole rupte din reviste; dulapul pe jumatate gol; haine pe podea; un birou incarcat de carti, caiete si lucrusoare aparent nefolositoare: lumanari, farduri aruncate pe ici, pe colo, piepteni, casti, cd-uri, genti, un laptop prafuit.

Intr-un colt de camera, ea sta,imbracata intr-un halat de baie, cu parul ud, scriind intr-un caiet.

“Gata. M-am hotarat. Vreau sa il am pe Andrei si o sa il am cu orice pret. Ce are Ioana mai bun decat mine? Absolut nimic. Ba dimpotriva, Diana mi-a spus ca ea este mult mai urata decat mine...Doamne...gandesc ca un copil...

Oricum, cu cine altcineva as putea fi? Doar zambetul lui ma face sa tresar, doar vocea lui este muzica pentru urechile mele, doar privirea lui e asemanatoare ingerilor. Iar vremea de afara e mult prea frumoasa ca sa stau singura toata ziua. El va fi ocupatia mea. De astazi. Pana la sfarsit.”

A inchis caietul care avea pe coperta mazgalit cu mai multe culori “ Lolita”.

Nu s-a nascut cu acest nume. Multi nu ii stiu numele adevarat. Doar ca atunci cand era mica, o matusa a alintat-o astfel, si asa a ramas. Ei ii placea enorm aceasta porecla. O facea sa fie increzatoare, puternica si ambitioasa. Ea de mica lupta pentru ceea ce vroia. Si acum va lupta pentru el.

Trebuia sa se pregateasca temeinic pentru intalnirea cu Andrei. S-a jucat o vreme , semnandu-se “ Miss L.” pe diverse profiluri de retele sociale, iar acum l-a convins sa se intalneasca, la ora 8 seara, la intrarea in parc.

Era 6 p.m.. A inceput prin a-si alege hainele. Se va imbraca simplu: ciorapi plasa, bocanci, fustita cu imprimeu scotian si un tricou negru, decoltat. Dupa ce si-a vopsit si unghiile in rosu si negru, cu modele ce pentru multi pareau rupestre, si si-a pus un machiaj simplu, dar de efect, a trecut la par. Tot timpul avea aceasta problema...nu stia cum sa isi prinda parul. Si tot timpul ajungea sa isi poarte parul curgand rauri peste umerii care erau, in majoritatea cazurilor, goi. Putin parfum, si o ultima imbarbatare in oglinda...masca venetiana pe fata – asa a stabilit cu Andrei ca o va recunoaste- si a plecat.

Drumul pana la parc ii lua de obicei in jur de 20 de minute, insa de data asta l-a facut in 10. Ajunsa in fata parcului, s-a uitat la ceas: 7.40. Era inca devreme. Si-a scos o tigara si a inceput sa o fumeze – ea nu era o simpla fumatoare, ea avea o relatie cu tigarile. Tot – de la felul in care le aprindea, pana la cum le stingea – era o arta. Iar fiecare inspiratie incarcata de fum o simtea undeva...mai presus de corp. Fiecare expiratie erau demonii extradati din sufletul ei. Tigarile ii vorbesc – nu e ea nebuna. Tigarile ii reamintesc ca ea exista in aceasta lume doar pentru ea – si pentru nimeni altcineva, iar dorintele ei sunt mai presus decat dorintele oricui. E fericita cand fumeaza. Scapa intr-o lume cu flori de tutun si norisori de fum, iar acolo nu exista decat dependenta de fericire.

Cu un ultim fum, il vede pe celalalt trotuar. Se preface ca nu il vede.