Nu e un final, e un nou început

E la modă pe net să iei anul 2010 la rost şi să îl întorci pe toate părţile.

Eu o să fiu mai scurtă, deoarece 2010 a fost un an ce a trecut groaznic de repede.

A fost un an cu multe bune şi mult mai multe rele, dar a trecut. Ce am făcut în 2010? Am istoria postărilor aci, în dreapta.

Nu vreau să îmi fac planuri pentru 2011, că m-am învăţat cum stă treaba cu planurile - nu prea îmi ies. Totuşi, ar fi frumos... sau mai bine zis, o să fie frumos când:

*o să pun piesa în scenă

*o să cânt cu băieţii mei

*o să termin Histore d'amour

*o să îmi fac tatuajul ce îl am în cap de prea multă vreme

*o să îmi mai ciuruiesc urechile şi nasul

*o să mai fac un om fericit

*o să fiu un om mai rău(am fost om bun, şi nu a fost ok)

*o să îmi găsesc un job(drept e că tre să încep să îl caut )

*o să începem cu Free Souls(detalii...ulterior)

* ****

Aşadar, un an nou cât mai fain şi să ne vedem cu bine şi cu rele şi la anu!

Cu mult drag,

Cris aka SpiritNightWing :)

In the garden...

Vreau să ştiu ce vreţi. Vreau să ştiu ce să scriu, despre ce să scriu.

Aşa că aştept sugestii. URGENT :)

Poze (1)

Mai multe detalii si poze...curand!

20.12.2010

ora 02:41 , hotel Premierre Classe, Paris :

Stau şi mă întreb care a fost prima mea dragoste? Oamenii, teatrul, canto-ul, pianul sau tu? Nu, nu mai stau închisă între patru pereţi străjuiţi de o uşă şi nu mai plâng, ca în alte dăţi. Nu. nu mai stau să sufăr îmbrăţişând lucruri reci care nu îmi oferă nimic altceva decât un suport material pe care să vărs nu râuri, ci fluvii de lacrimi. Nu, nu îmi mai vorbesc mi, căci nu mai este nevoie să mă îmbărbătez singură că totul o să fie bine. Nu, nu mai eşti persoana pe care o contactez de fiecare dată când am ceva de spus...şi am avut, şi încă am atât de multe idei ce zburdă prin capul meu. Nu, nu mai eşti persoana căreia să ii cer ajutor când sunt la ananghie, dar am nevoie de atât de mult ajutor... Nu, nu mai eşti băiatul pe care l-am crescut şi pe care l-am ajutat să devină un om mare şi falnic, ca bradul din poveste.

Dar asta nu înseamnă că nu mai sufăr. Asta nu înseamnă că nu mai ţin deloc la tine. Nu înseamnă că nu mi-e dor să te aud din când în când. Nu înseamnă că nu mai am nevoie de ceea ce îmi ofereai doar tu...nu.

Înseamnă că am trecut peste tot. Înseamnă că m-am vindecat singură de o maladie ce părea incurabilă- că sunt pregătită de o nouă luptă...gata să o câştig sau să o pierd. Am pierdut o dată, dar asta nu înseamnă neapărat că a doua oară o să îmi fie mai uşor să pierd. Înseamnă doar că o să fiu mai pregătită.

Iubesc azi? Pas. Sunt iubită? Mult prea mult spus. Dezamăgesc? La maxim. Sunt dezamăgită? Da. Totuşi...iubesc? Mult spus... Dar zâmbetul din colţul buzei mă dă de gol. Sunt îndrăgostită? Poate... Poate...

Dansul

Eram undeva în Rai şi ţineam în mână unul dintre lucrurile ce mă fac fericită - microfonul. Cântam cu pasiune, cu patimă, din inimă. Plămânii împingeau cu o forţă nemaipomenită aerul, ce trecea prin corzile vocale inflamate, dar care făceau eforturi să modeleze cât mai cristalin sunetul care, urmând a fi amplificat de microfon, trebuia să sune bine.

Ultimele note au ieşit din gâtul meu însoţite de o armată puternică de decibeli şi într-o secundă s-a făcut linişte. Momentul meu de glorie s-a încheiat în ropotele de aplauze ale spectatorilor ce erau peste tot în jurul meu. Un sunet ca de clopoţel a anunţat că e timpul să las jos micuţa sursă de bucurie. Dar nu vroiam să renunţ la batonul de metal ce transpirase în mâinile mele. Nu vroiam să las bucăţica mică de fericire jos, din mână. Însă el m-a prins uşor de încheietura mâinii drepte - nu o să uit niciodată felul în care m-a prins...apoi m-a tras încet către el, cuprinzându-mă cu dreapta lui şi strângându-mă puternic la piept. S-a apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit încet : "Cântă-mi!". Apoi [...]

Solo!!!

Credința mea este mai mult decât discutabilă, dar asta nu înseamnă că nu am dreptul să îmi placă unele simboluri ale Crăciunului. Printre care, colindele.

Long story short, plec și o să revin în ziua de Crăciun, până atunci, vă las cu o colindă dragă mie.

Unde mă-sa e iubirea?

Stăteam liniştită la birou, privind tona de medicamente ce trebuie să le iau ca să ma fac bine(sau mai rău, după caz) şi mi-am adus aminte de o melodie drăguţă- Where is the love de la The Black Eyed Peas. Îi dau play şi începe mintea mea să intre în vorbă cu mine. Şi m-a întrebat efectiv...unde e dragostea?(da, între timp luasem medicamentele alea)

Adică, în urmă cu nu atât de mult timp, mai vedeam cel puţin pe stradă cupluri drăguţe ţinându-se de mână şi zâmbindu-şi jucăuş cu subînţeles, ea cu o căciulă gri şi el cu un fular negru spălăcit-în ideea să se asorteze. Unde sunt băieţii cu un trandafir ori o floare culeasă de pe marginea străzii ce aleargă grăbiţi spre locul de întâlnire ca să nu întârzie? Unde sunt fetele gătite frumos şi cu genunchii tremurând?

Oare a murit romantismul, răbdarea sau sentimentele?

Sau oi fi eu cea oarbă, care de când am rămas singură şi,probabil, frustrată, nu mai vreau să văd iubirea?

Opt. Ori iubești, ori nu mai iubești.

La o anume oră,prea târzie pentru unii și prea devreme pentru alții,un om stă și mănâncă pâine cu salam și cu ardei. Câtămai festinul pentru unii...ce inspirație proastă pentru alții. Oricum, este a 22-a noapte petrecută în inima Clujului, loc vicios și mizer, stilat și select totodată. A 22-a și ultima. Din acest an calendaristic. Și universitar.

Ai avut ocazia să vezi un pitic roșu creț zbenguindu-se fără ritm pe o muzică fără sunet? Dacă da, felicitări - m-ai văzut pe mine în ultima mea noapte în Cluj. Ultima noapte în care mă întorc ostenită la cămin, deschid frigiderul pe trei sferturi gol și prind orice să mănânc. Ultima noapte în care am dansat lângă tine cu toată patima și iubirea pentru tine și pentru voi.

Da, mai nou iubesc. Iubesc tot ce se lasă iubit. Oameni, natură, Hașdeul, serialul la care mă uit înainte să adorm.

Iubesc un zâmbet, oamenii noi din viața mea, oamenii din trecut ce mi-au rămas fideli, umbra mare ce se abate asupra norocului meu.

Este trist...căci e și acesta un sfârșit. Dar totodată este un nou început.

Concluzia e una simplă... Cobor din mașină și văd că în ultima mea noapte din Cluj singurele lucruri ce au rămas interdependente sunt zăpada ce scârție și bocancii ce o apasă, ca să geamă.

Oameni faini, vă iubesc. Oameni noi, vă ascult. Oameni vechi, tot aici sunt...pentru VOI.

...sau nu?

"Nici boala nu mai știe dac-a terminat cu el

Putea să fie înger, dar a scos și sufletul din el

Prieten drag, Morfina mea...du-mă spre castel"

Oameni frumoși, în primul rând ținsă vă mulțumesc că ați intrat în viața mea. Oameni răi, mulțam fain că m-ați învățat de ce să mă feresc. Sunt recunoscătoare tuturor. Tuturor. Și încă cui? Tuturor...

"Ochii tăi cei blânzi mă fac să scuip

Mă-ta a zburat de mult din cuib!!!"

...sau nu?

Oameni. Locuri. Poze

Lacătul ce ține Fire-ul închis!!!

P.P.

După ce cu greu ai reușit să mă scoți din casă și să mă târăști în barul infect în care ieși de obicei, mă trântești la o masă, îmi pui o bere în față și o țigară în mână și te aștepți să fiu cel mai fericit om din lume. Bagă piesa ta favorită, îți ridici dosul de pe scaunul din fața mea, îmi întinzi mână și începi să te zbengui penibil ca un berbec în calduri urlând animalic versurile care nu le prea știi, dar ce mai contează?... Doar e piesa ta preferată. Eu îți zâmbesc sec bălăngănindu-mă de pe un picior pe celălalt de parcă aș avea probleme cu urechea internă și mă gândesc câtă vreme o să mă mai ții în zonă. Nici nu ajunge bine piesa la mijloc, că zărești în celalalt colț de crâșmă împuțită o turmă de [...]

253 - aniversare

În ultima vreme am cunoscut doar oameni faini. Puțin spus faini. Aseară chiar am ieșit cu oamenii faini la karaoke și am cântat până m-a părăsit vocea. Important e că ne-am distrat, că am vorbit și mai mult sau mai puțin ne-am apropiat.

Un an... Un an plin de supărări, fericiri, etc. Un an în care am avut curajul să mă dezvălui așa cum sunt. Cum mă simt la un an? Sincer, fericită. Nu o să mai lungesc povestea și nu o sa zic cine mă face fericită, deoarece nu vreau.

A trecut fix un an de când am scris prima postare pe blog:

06.12.2009

Forte proaspete, minte obosita.

E greu sa exprimi stari in cuvinte. E cu atat mai greu cu cat stii ca un gand ce il poate bucura pe unul, il poate rani pe un altul. Toti din jurul meu sunt demoni. Nu e nimeni inger. Toti sunt malefici. Mai mult sau mai putin malefici, dar malefici raman. Sunt stele decazute, caci au pacatuit nesatisfacandu-si trebuintele in totalitate. Omul e nascut pentru a fi egoist. Si nimeni nu e in totalitate egoist pentru ca toti iubesc. Nu zic ca nu e bine sa iubiti, zic doar ca sunteti cu totii niste demoni.

De ce?
Pentru ca iubiti, iar iubind raniti. Egoismul vostru iese la suprafata doar atunci cand capatati o totala incredere in persoana pe care o iubiti. Iar aceasta incredere nu face bine, deoarece uitati sa faceti lucrurile marunte de care un partener de viata are nevoie pentru a fii fericit. Eu zic sa nu aveti incredere in nimeni si sa va comportati cu toti ca si cand ar fii niste papusi cu sfori fragile, de panza de paianjen. Poate asa o sa fiti mai fericiti.

Pentru ca nu va iubiti pe voi, iar neiubindu-va nu ii iubiti pe ceilalti.

Pentru ca nu sunteti egoisti intr-un sens bun al cuvantului iar egoismul vostru raneste mai mult decat orice arma ar putea-o face vreodata.

Pentru ca ziua ce o aveti in fata o distrugeti cu materialism in loc sa zambiti soarelui.

Eh, suntem oameni si avem defecte, iar degeaba urlu eu pe un amarat de blog sa facem o lume mai buna. Pentru ca, la fel cum zicea MJ...." I'm starting with the man in the mirror"

La mulți ani, poartădeschisăspreieri.blogspot.com !!!

All in one

O sută de gânduri am în cap, aşa că le iau pe rând.

1. I am going for the Oscar this year!!!

Hehe, sâmbătă, 11.12.2010 va fi premiera oficială a blockbuster-ului "Agitaţia minţii", de Călin Bocian, film în care am avut excelenta oportunitate să joc. Numele meu este al doilea pe afiş.

Acuma, să nu le mai exagerez într-atât, sâmbătă de la ora 19, la Fabrica de Pensule, în sala studio. Sper să ne vedem acolo într-un număr cât mai mare. Lucrarea de licenţă a lui Călin a fost,pe lângă că destul de obositor(vară, soare, freza mea rezistă) de făcut, dar eu zic că e important că am reușit să o terminăm cu bine.

2. Mâine sărbatorim

... și nu doar pe Moșu Niculaș și pe cei cu nume de Nicolae, Nicu, Nicoleta, etc, ci sărbatoresc un an de blogăreală. Habar nu am cum sau ce să fac, așa că orice sugestie este binevenită. I mean...come on...este totuși UN AN!

3.Iar mă bolesc.

Tuse, oleacă de răceală plus dureri de rinichi. Ce poate fi mai frumos? Absolut nimic. Ah, probabil am uitat să menționez că banii s-au cam terminat(eh, tipic studențesc, deci nu asta e problema mea cea mai mare). O să mă fac bine. Zic acum, la fel ca de fiecare data... Ce e rău nu moare repede. Și eu sunt o scorpie și o zgâtie de om(zic alții, eu sunt de acord). Dar am o mare și imensă rugăminte... Cine are habar de leacuri băbești pentru orice boală(ah, uitai să menționez ipohondria) îl rog insistent să mă ajute.

4.Statusul pe FB

Nu știu de ce naibii toți mă iau cu întrebarea aia ce îmi place la nebunie:"Cum stai cu dragostea?". Oameni buni, ca să nu mă mai repet : STAU! Nici măcar prietenii nu știu de ce...

Cam atât, că e de ajuns. Prea multă informație strică...zic!

Apoi, curățați frumușel ghetuțele că vine Moșu astă seară :)

Partenerii media

...sau cei ce te ajută cel mai mult.

Concursul SuperBlog2010 s-a încheiat. Iar atât organizatorii, cât și participanții(deci, implicit, și eu) țin să mulțumească partenerilor media ce au fost super drăguți și au ajutat cu mediatizarea acestui concurs. Deci, mai precis, mulțumiri:

* TVR-Zon@IT

* Connect

* Photo Magazine

* RadioLynx.ro

* www.121.ro

* www.ArenaIT.net

* www.MoneyWatch.ro

Încă o sumedenie de mulțumiri! :)

Menţionez că acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2010.

V

Nu știu cum reușesc, dar o fac cu succes de fiecare dată. Mă refer la a-mi da cu piciorul în fericire de zboară departe de tot. Nu vreau să îmi plâng de milă, căci pot mai mult decât atât. Dar iar mă năpădesc întrebările (in)existențiale. Bine ar fi să îmi dau două palme și să îmi revin, dar ținând cont de faptul că nu pot să mă lovesc singură și nici nu se prinde nimic de mine oricât aș încerca...fuck it.

Serios că îmi vine să îmi bag picioarele în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar ar fi mult prea trist să îmi frec așa viața.

Deci o iau invers, încercând să privesc partea bună a lucrurilor. M-am scârbit de alcoale și țigări. Cred că asta este partea cea și cea mai bună. Poate mă trezesc și eu oleacă la realitate, oricât de scârboasă o fi lumea asta în care ne prefacem că trăim.

Zic că nu îmi place repetivitatea, așa că ar trebui să mă opresc din a face același lucru de n ori. Sau, ca să sune mai bine, trebuie să învăț din greșelile făcute în trecut(până la urmă și ieri face parte din trecut).

Așadar, cu toate că orgoliul meu s-a dus pe pulă, eu încă țin fruntea sus. Și nu deoarece sunt o înfumurată or shit, ci pentru ca my life sucks. And I swallow.