Acu...

E amuzant cand te uiti in spate si vezi diacritice dar ai ajuns intr-o stare in care poate nici nu mai merita sa le folosesti.
Daca te uiti in spate, nu foarte in spate, sa tot fie cativa ani, ma numeai o liceanca fara minte.
Acu nu mai sunt liceanca da fara minte am ramas.
Se simte ca am ajuns sa imi pese mai putin de altii si mai mult de mine, predominant monolog (?)

Acu... Era sa fiu om mare, dar am realizat ca nu sunt, si, nu poate, sigur mai bine asa. Omul mare e rau si nu isi asuma riscuri decat daca are castig financiar. Riscurile asumate de mine implica emotii, sentimente, parti din suflet.

M-am rupt de blog pentru ca era prea mult pentru altii. Am fost, poate, prea sincera, lucru ce, deloc surprinzator, e deranjant pentru unii. Nu ca mi-ar pasa, dar nu am mai avut chef de complicatii si sa dau raspunsuri la intrebari.

Facem sa fie bine si cand va fi bine, va fi cel putin la fel de bine ca si acum.

Lucrez mult, si nu ma refer la munca propriu-zisa, probabil unii vor intelege, altii sa se chinuie putin mai mult.
Acu... Nu ca ar fi tarziu, dar munca extenueaza.