Gone

Ai plecat,
Propozitie simpla.. Chit ca ar fi trebuit sa scriu "ați plecat"
Dar probabil pentru voi nu mai conteaza ora, diacriticele sau cator persoane vreau sa ma exprim.
Cu siguranta o sa imi lipseasca sclipirea aia scurta cand se da perdeaua deoparte si urmeaza o intrebare la care singurul meu raspuns este "ce?" sau mai bland spus "poftim?"
Probabil ca in ultimele 72 de ore am invatat iar mai multe decat altii invata intr-o viata. Sincer, prin cate invataturi de genul am trecut, mi s-a cam urat. E un nod in gat.
Un nod pe care , desi faci tot posibilul sa ii gasesti un capat, e intr-o amintire mult prea indepartata sa o ajungi, Cand ma gandesc la tine, vad o vita de vie si povestile lui Ispirescu pe vinil.
Facem eforturi prea mari pentru a fi bine si uitam de binele altora,

Stiu cine vrea sa ma vada mireasa. Probabil ca voi veti avea cel mai bun loc.

Nu imi cer scuze pentru nimic. Tot ce am facut a fost facut cu buna stiinta si cu asumarea unor riscuri. Atat vreau sa stiti:
Multumesc ca m-ati facut. Multumesc ca a fost in lumea asta, nu intr-o metafora din capul meu.
Multumesc.

Să mă vezi

Hei! Tu!
Să mă vezi acum cum rad până la lacrimi citind din trecut,
Să mă vezi acum cum fac planuri și liste și stau cu mintea împărțită în trei părți deodată.
Să mă vezi acum cum plec capul trecutului, așa, în semn de respect.
Să mă vezi acum cum am clădit o viață.


Să ma vezi acum când am sufletul împăcat.


Nu fac tutoriale de machiaje, nu fac reclame ascunse, nu fac decât să îmi expun trei sferturi de suflet în cuvinte. A patra parte rămâne a fi descoperită :)

Atunci

Cred ca singura constanta din viata mea sunt tabieturile. Dimineata, cafeaua reincalzita si 3-4 tigari.
Restul...
Atunci marele oras nu ramanea o priveliste dupa perdea, paharele de vin nu ramaneau pe jumatate pline, drumetiile nu se terminau la marginea unui gand.
Alte frici, alte bucurii.

*******************************************************************************
Blitzuri, umbrele, ochi, pensule, un decor de hartie si o esarfa. Capul prea plin de litere si degetele tremurande. Mai da jos ceva, cauta naturalete sub tona de machiaj, si doi ochi ce patrund pana in oase. Nu intelege de ce face asta si nu stie daca ii place.
Alti doi ochi de dincolo de sticla, ascunsi dupa lumini orbitoare. Si ea ... dezbracata.
Comenzi din toate partile, zambeste, nu zambeste, intoarce capul, ridica mana, ai clipit, capul sus, stai ca schimb obiectivul.
Cum schimbi obiectivul?
Cand eu sunt intr-un lan de grau inconjurata de maci si mangaiata din toate partile de petalele ce urmeaza sa cada la cea mai mica atingere?
Cand soarele acoperit de nori imi incalzeste trupul si lumina lui calda ma face sa zambesc?
Uite, o buburuza!
Intind aratatorul si urca pe degetul meu si singurul meu gand este ca nu exista creatura mai gresit interpretata - Ruza buburuza din cartile de colorat avea fundita si palarioara, cand colo, insecta asta este  un carnivor feroce. Plus ca ochii nu sunt mari, nu are fundita, nu are palarioara si zboara... Unde vei zbura, acolo ma voi marita!
Un val de caldura...
Zambeste! Ce dracului faci?
Machiaj!
Lumini!
Plangi?
Ce ai?

Acu...

E amuzant cand te uiti in spate si vezi diacritice dar ai ajuns intr-o stare in care poate nici nu mai merita sa le folosesti.
Daca te uiti in spate, nu foarte in spate, sa tot fie cativa ani, ma numeai o liceanca fara minte.
Acu nu mai sunt liceanca da fara minte am ramas.
Se simte ca am ajuns sa imi pese mai putin de altii si mai mult de mine, predominant monolog (?)

Acu... Era sa fiu om mare, dar am realizat ca nu sunt, si, nu poate, sigur mai bine asa. Omul mare e rau si nu isi asuma riscuri decat daca are castig financiar. Riscurile asumate de mine implica emotii, sentimente, parti din suflet.

M-am rupt de blog pentru ca era prea mult pentru altii. Am fost, poate, prea sincera, lucru ce, deloc surprinzator, e deranjant pentru unii. Nu ca mi-ar pasa, dar nu am mai avut chef de complicatii si sa dau raspunsuri la intrebari.

Facem sa fie bine si cand va fi bine, va fi cel putin la fel de bine ca si acum.

Lucrez mult, si nu ma refer la munca propriu-zisa, probabil unii vor intelege, altii sa se chinuie putin mai mult.
Acu... Nu ca ar fi tarziu, dar munca extenueaza.