Ultimii oameni

Dacă visele mele ar prevesti viitorul, aș trăi în trecut.

Într-un loc îndepărtat locuiește un om singur. E singur deoarece lumea îl privește în toate felurile posibile, dar nu îl privește nimeni cum ar trebui să îl privească. Pentru el un sfârșit, în toate sensurile cuvântului, este mai aproape decât ieri. Un sfârșit de zi, de carte, un sfârșit de experiență,

Un strop de bine, deseori a făcut un ocean de rău.

Dar, răpește-ți o secundă din timpul ce oricum îl risipești degeaba. Alergi după timp pierzându-l.
Aleargă după oamenii la care ții și ține-i aproape de tine, lasă-i să te privească la fel cum ai vrea tu să fii privit, și privește-i la rândul tău cum ar vrea ei să fie priviți.

Promovez un mesaj de pace interioară.
Lasă lumea să ajungă la pace după ce ai atins-o tu.

Citea citate recitate

"Au, nu tu m-ai învățat că mândria înseamnă să plângi cu capul drept și să nu lași lacrimile să atingă solul? Nu ții minte când mi-ai spus că, oricât de greu ar fi, capul trebuie ațintit spre cer, și privirea în față? Nu știi că mi-ai spus să țin spatele drept oricât de tare ar bate vântul și chiar când o fi să lovesc pământul, să o fac cu fruntea sus? Au, nu îți mai aduci aminte?" Cuvinte rămase scrise în scrisori și întipărite vivid în amintiri. Doruri arzătoare, clipe ce odată retrăite se simt altfel, povești ce au rămas la fel dar acum se simt diferit... "Hai să mergem! Hai să...! Hai!" Unde s-a ascuns ziua de ieri?

Absență

Greu, greu să ai absențe. Situația se strică încet încet. E dificil să regăsești cuvintele după ce le-ai dat liber. Caut cuvinte. Dacă ar ropoti ca ploaia, nu aș avea probleme. Mă simt inexprimabilă. O fi din cauza faptului că ploaia s-a oprit? Nu am nici un sens in ceea ce vreau să exprim, dar sensul se regăsește în sunete. Tum... tum... tum... Bătăi de inimă și înghițituri în sec. E ciudat să ai un W și să îți dorești doar un V. Nu cunosc vreuun om care să își dorească mai puțin din ceea ce are. Dar cu cât ai mai multe, cu atât cresc și responsabilitățile. Vreau să fiu iar copil, dar doar pentru o clipă. Măcar un moment să resimt viața cu lejeritatea de la început de drum. Ambiție, vise mărețe, secrete, emoții, necunoscut. Se pare că e adevărat că un val mare de cunoștințe, sau în cazul meu, experiențe, aduce la rându-i zeci de mii de întrebări fără răspuns. Motivarea absenței mele e simplă. Am avut nevoie de timp ca să mă înțeleg mai bine. Nu am reușit. Am nevoie de mult mai multe experiențe pentru a răspunde la cât mai multe din întrebările ce mi le pun. Și acestea vor aduce la rândul lor o suită de alte întrebări... E un lanț fără finit. Și mă întorc la vorba-mi. Totul e bine când se termină.