Fix you

Nu am cum să te mai repar.
Nu am cum să te mai strâng în brațe.â
Nu am cum să îți mai spun, cu ochii în lacrimi, că te iubesc.

Nu ai nevoie de reparații, căci ai atins perfecțiunea.
Nu are rost sa număr anii care au trecut de când nu te-am mai văzut, și nici nu cred că mai contează.
Nu vreau să mă gândesc decât la gândurile bune ce mi le-ai transmis.
Nu pot să spun că ai fost singurul, dar cu siguranță ai fost primul care a avut încredere în mine.
Nu vreau să știi cât îmi este de greu, vreau să știi că mă descurc.
Nu vreau să știi cât de departe sunt de ce îmi propusesem, vreau să știi că țintesc acolo.
Nu vreau să știi cât de dor îmi e de tine

SOS (same old sofa)

Am prostul obicei sa retin replici care in mintea inseamna mai mult decat un  simplu "ceva"
Am crescut.. nu pot sa spun daca in bine sau in rau,., Stiu insa, cu siguranta ca acum pot sa bat cu pumnul in masa daca stiu ca am dreptate si pot sa cer scuze cu adevarat, din inima, daca stiu ca am gresit.

Am luat-o pe drumul ce era firesc sa o iau. Pe drumul despre care am fost invatati in carti, in filme, in povestirile spuse de bunici inainte de culcare.
Ma cred mare Harap Alb pentru ca ma lupt cu vitejie cu toti balaurii ce imi ies in cale.
Or nu sunt balauri adevarati?
Sunt doar fantasme pe care eu le vad supradimensionate deoarece nu sunt obisnuita cu asemenea greutati?

Stiu insa sigur: tigara are gustul mult mai amar si berea e de 10 ori mai scumpa cand imi zbat spatele pentru banii ce nu fac neaparat o bere.

Mi-e dor de... prea multe ca sa pot spune cu adevarat de ce mi-e dor.
Mi-e dor de oameni, mi-e dor de incostienta cu care trceam peste pseudo-probleme, mi-e dor de timpul ce nu il mai am liber...
Mi-e dor de multe.
Nu vreau sa umplu pagini pentru ca mi-e frica de faptul ca nu le-as putea umple.

Stiu ca vocea din capul meu s-a stins o data cu perioada despre care aceasta imi povestea. Copiii au crescut in adulti.

Nu vreau sa ma rezum la lucruri anoste si nu vreau mila nimanui.

Vreau sa stiu ca lumea ma stie mai mult decat copilul care plangea intr-un colt.

Vreau sa ma stiu mai mare decat unii si sa ma uit de jos doar la cei care merita asta.

"Ce sa iti fac daca m-ati mintit ca iti plac blondele? Acum, suporta-ma"

Te suport. Blonda, bruneta... Inauntru,afara... Calda,rece

Si nu doar ca te suport. Te stiu pe aceeasi canapea, cu aceeasi raceala pe care o imbratisezi cu acelasi zambet, Te stiu si te ador.
Pentru ca tu pe zi ce trece,cresti.Cresti in stiinta, cresti in crezu-ti, cresti stiind ca, intr-o zi, vei fi atat de mare incat sa nu trebuiasca sa iti ceara oameni cunoscuti scuze de la tine ca nu te-au vazut, O sa fii atat de mare incat o sa ajungi sa iti ceri tu scuze de la ei.
Cresti in tine si cresti in inimile tuturor,

Nu am incetat sa scriu, am incetat sa ma afisez, Oglindirea sufletului nu face bine la si in public, contrar oricarei pareri,

Ma repet si ma voi repeta mereu. Ma simt in unii si ma vad in altii. Nu are rost sa astern vorbe ce pentruu unii nu reprezinta nimic, insa are rost pentru acei care se regasesc in povestea mea. Nu este o poveste de bine sau rau. Este povestea unei lupte cu tauri. Toreadorul se antreneaza zile intregi inainte sa i se prezinte in carne oase animalului ce il poate sfasia intr-o secunda, Eu am avut ore. Ore in care m-am imbarbatat manata doar de propria-mi voce.
Crezi ca mi-e usor? Daca da... asa fie. Daca nu... inseamna ca intelegi cu adevarat cum simt cand iau taurul de coarne si ma las aruncata de toti peretii doar pentru a supravietui.
Acestea,insa, sunt doar cuvinte care ascund o realitate mult prea cruda, insa, care, se ragasesc in vietile multora.
Sunt bine, Sunt bine, Sunt bine
Acum... dormi. Lasa-ti cosmarurile deoparte si scufunda-te in vise.
Stii,,, toti vor beautitudine, Toti vor ce e mai bun, insa,,, cum ai stii ce e bun daca nu ai simtit raul?

Ultimii oameni

Dacă visele mele ar prevesti viitorul, aș trăi în trecut.

Într-un loc îndepărtat locuiește un om singur. E singur deoarece lumea îl privește în toate felurile posibile, dar nu îl privește nimeni cum ar trebui să îl privească. Pentru el un sfârșit, în toate sensurile cuvântului, este mai aproape decât ieri. Un sfârșit de zi, de carte, un sfârșit de experiență,

Un strop de bine, deseori a făcut un ocean de rău.

Dar, răpește-ți o secundă din timpul ce oricum îl risipești degeaba. Alergi după timp pierzându-l.
Aleargă după oamenii la care ții și ține-i aproape de tine, lasă-i să te privească la fel cum ai vrea tu să fii privit, și privește-i la rândul tău cum ar vrea ei să fie priviți.

Promovez un mesaj de pace interioară.
Lasă lumea să ajungă la pace după ce ai atins-o tu.

Citea citate recitate

"Au, nu tu m-ai învățat că mândria înseamnă să plângi cu capul drept și să nu lași lacrimile să atingă solul? Nu ții minte când mi-ai spus că, oricât de greu ar fi, capul trebuie ațintit spre cer, și privirea în față? Nu știi că mi-ai spus să țin spatele drept oricât de tare ar bate vântul și chiar când o fi să lovesc pământul, să o fac cu fruntea sus? Au, nu îți mai aduci aminte?" Cuvinte rămase scrise în scrisori și întipărite vivid în amintiri. Doruri arzătoare, clipe ce odată retrăite se simt altfel, povești ce au rămas la fel dar acum se simt diferit... "Hai să mergem! Hai să...! Hai!" Unde s-a ascuns ziua de ieri?

Absență

Greu, greu să ai absențe. Situația se strică încet încet. E dificil să regăsești cuvintele după ce le-ai dat liber. Caut cuvinte. Dacă ar ropoti ca ploaia, nu aș avea probleme. Mă simt inexprimabilă. O fi din cauza faptului că ploaia s-a oprit? Nu am nici un sens in ceea ce vreau să exprim, dar sensul se regăsește în sunete. Tum... tum... tum... Bătăi de inimă și înghițituri în sec. E ciudat să ai un W și să îți dorești doar un V. Nu cunosc vreuun om care să își dorească mai puțin din ceea ce are. Dar cu cât ai mai multe, cu atât cresc și responsabilitățile. Vreau să fiu iar copil, dar doar pentru o clipă. Măcar un moment să resimt viața cu lejeritatea de la început de drum. Ambiție, vise mărețe, secrete, emoții, necunoscut. Se pare că e adevărat că un val mare de cunoștințe, sau în cazul meu, experiențe, aduce la rându-i zeci de mii de întrebări fără răspuns. Motivarea absenței mele e simplă. Am avut nevoie de timp ca să mă înțeleg mai bine. Nu am reușit. Am nevoie de mult mai multe experiențe pentru a răspunde la cât mai multe din întrebările ce mi le pun. Și acestea vor aduce la rândul lor o suită de alte întrebări... E un lanț fără finit. Și mă întorc la vorba-mi. Totul e bine când se termină.

Afară. Acasă

În suprema căutare a unui sălaș, nu contează că aterizezi într-un grajd sau direct la mansarda unui zgârie-nori. Contează să ai siguranța unui nou început. Te pot încălzi alții, sau te poți încălzi singur. Momentan, nu am un loc pe care să îl pot numi din suflet "acasă". Și, uitându-mă în trecut, diverse sentimente antagonice mă răvășesc, deoarece nu știu cu siguranță dacă am avut așa ceva. Am locuit în multe locuri. Și, da, au fost câteva care mi-au rămas întipărite în minte cu un miros dulceag, care trezește o anumită melancolie.... Dar... Ce înseamnă acest "acasă"? Familie, prieteni sau singurătate? E destul de greu de definit. Și probabil că și opiniile diferă de la persoană la persoană, dar nu cred că acest termen ar fi fost inventat dacă nu ar fi existat un sentiment ce putea să fie generalizat. Momentan, duc lipse majore în viață, iar alte aspecte sunt întru totul saturate, deci nu pot spune ca există un echilibru. Poate că am nevoie de un nou început. Dar există teama de necunoscut, care mă împiedică să încep ceva. Sunt perfect conștientă că există numeroase soluții, dar am ajuns să ma plafonez. Am nevoie de puțină ambție. Afară e frig, dar parcă afară e mai bine decât înăuntru. Sărbătorile de iarnă sunt puțin solicitante pentru ego-ul meu. Nici măcar repetivitatea zilnică nu ajută, nici minusculele escapade, nimic. Vreau un loc doar al meu. Îmi lipsește și maturitatea de care dădeam dovadă când eram mai mică. Destul de ciudat, ma simt mai copil ca niciodata. Dar nu copilul care se bucură de zăpadă, face îngerași și împodobește bradul, ci copilul care se încălzește la căldura chibritelor, care trăiește de pe o zi pe alta din mila trecătorilor, dar care are, totuși, un colț de acoperiș sub care se poate adăposti. Se zice că omul face locul. Dar omul trebuie să aiba un loc pentru a-l face.

De drag, de nevoie și de silă

Frumusețea oamenilor se află în ochii lor, în irisul care are mii de nuanțe, rezumate la câteva culori de bază. Ochii spun tot. Nu degeaba sunt oglinda sufletului. De drag Oamenii care au o anumită însemnătate pentru o anumită persoană, sunt oamenii pe care îi poți privi în ochi. Oamenii cu care porți discuții cu totul irelevante, dar care pot să însemne un tot. Oamenii cu care ieși la ore târzii, fără un motiv anume. Oamenii care știi că îți vor oferi măcar un preș pe care să dormi, o bluză în plus când ți-e frig, o mângăiere când te aștepți mai puțin. Oamenii pe care îi vezi ca fiind frumoși și care aduc zâmbete și lumină în momentul în care îi ai alături. De nevoie Contactul vizual este mai mult opțional. Oameni care te ajută în treburi mărunte. Oameni care îți oferă locul în autobuz, doar pentru că ești mai în vârstă. Oameni fără de care poți să trăiești, dar care, totuși, trebuie să îi suporți într-un fel sau altul. Oamenii de pe stradă, de care te lovești și de la care îți ceri scuze doar datorită eticii. Cei ce îți sunt relativ indiferenți. De silă Nu vrei să îi mai vezi nicidată, iar ochii lor sunt ușor de citit... Nimic nu e mai simplu de observat decât ura transmisă prin priviri scurte și tăioase. Îi eviți pe cât posibil și adeseori discuțiile cu astfel de persoane duc la comentarii răutăcioase. Pot fi cu greu numiți oameni, căci au ajuns să fie categorisiți astfel în urma unor acțiuni ce au distrus ceva, o mică parte dintr-un întreg. Cei ce au lăsat un gust amar, cei ce susțin că sunt albi, când,de fapt, sunt negri. Trăim într-o societate definită prin socializare. Iubim, și de aici pornește totul. O poveste de iubire nu se rezumă doar la o relație dintre două persoane. Iubirea descrie de fapt sentimentele care le avem față de toți semenii noștri. Iubesc multă lume : pe unii îi iubesc să sunt în preajma mea, pe alții iubesc să îi evit, iar restul... Aș iubi să le trântesc ușa în față.

Biblia bărbatului

Îngropată într-un mormânt de incertitudini legate de sexul masculin (vorba vine), am pus mâna pe o carte, și anume "Biblia Bărbatului".

Minunăția asta învață bărbații să fie bărbați. Sună pleonasmic, dar dacă e să arunc o privire către posesorii de cârnăcior, marea majoritate sunt niște fetițe mult prea speriate să facă una sau alta.

Din păcate, referințele din carte sunt predominant adresate americanilor, doar acolo colcăie de (in)cultură, dar o mare parte din dogmele ilustrate aici sunt aplicabile și în general.

O idee ilustrată care mi-a plăcut, căci m-a vizat mai mult sau mai puțin direct este următoarea : "Dacă pierzi un concurs de băut cu o fată, pleacă de la petrecere și ia în considerare posibilitatea de a te castra singur.". Pe ideea... "Practice makes perfect."

E o lectură ușoară, care pe femei le amuză și... pe bărbați îi... Aici depinde de bărbat. Dacă respectivul ajunge să fie amuzat de cartea în sine, e de bine. Dacă îl pune pe gânduri... Mai citește-o o dată.

Momeală

Tu, ca pescar, ai pretenții la un pește cât mai mare. Și, pe lângă noroc, trebuie să îți alegi cu grijă momeala. Atâtă vreme cât viermele înfipt în acul ce lucește în apă nu face nici o mișcare, nu va atrage nici un fel de atenție din partea peștilor mai mult sau mai puțin flămânzi, dar, când momeala se zbate pentru ultima suflare, atrage nu doar unul, ci chiar mai mulți pești, care vor roi în jurul ei.

Așa și în viața de zi cu zi. Atâtă vreme cât omul, în condiția lui, fie optimistă, pesimistă sau realistă, zace spre a primi totul, nu va primi nimic, dar, când va avea forța și curajul să se zbată pentru a obține ceea ce își dorește, eforturile îi vor fi răsplătite mai mult sau mai puțin.

O notă bună aclamată cu laude va fi altfel apreciată decât dacă e trecută întru totul cu vederea.

Cel mai bun e cel ce se zbate fizic și psihic pentru a fi cel mai bun. E greu să treci de la trântoreală la fugă. Dar se poate atâtă vreme cât treci prin unele stagii : ridicatul în picioare, mersul, pasul alert și alergarea ușoară.

Delăsarea atrage delăsare atâtă vreme cât lupta în sine nu există.

Hai într-o o plimbare spre vârf.

Rosebud

...and I have said it all.

Spui că lucrul X și fapta Y îți aduc aminte de mine.

Ei, bine... e simplu. Te știu. Te cunosc.

Poți foarte bine să privești un boboc de trandafir și să îl admiri. Asta nu înseamnă că știi ce se ascunde sub petalele lui.

Poate să fie o floare cuprinsă de pasiune sau poate să fie o simplă idee ce o mâzgălești pe o ciornă.

Iubesc. Nu contează ce sau pe cine atâtă vreme cât iubesc.

Și, ține minte... te știu. Și te și cunosc.