Nu e un final, e un nou început

E la modă pe net să iei anul 2010 la rost şi să îl întorci pe toate părţile.

Eu o să fiu mai scurtă, deoarece 2010 a fost un an ce a trecut groaznic de repede.

A fost un an cu multe bune şi mult mai multe rele, dar a trecut. Ce am făcut în 2010? Am istoria postărilor aci, în dreapta.

Nu vreau să îmi fac planuri pentru 2011, că m-am învăţat cum stă treaba cu planurile - nu prea îmi ies. Totuşi, ar fi frumos... sau mai bine zis, o să fie frumos când:

*o să pun piesa în scenă

*o să cânt cu băieţii mei

*o să termin Histore d'amour

*o să îmi fac tatuajul ce îl am în cap de prea multă vreme

*o să îmi mai ciuruiesc urechile şi nasul

*o să mai fac un om fericit

*o să fiu un om mai rău(am fost om bun, şi nu a fost ok)

*o să îmi găsesc un job(drept e că tre să încep să îl caut )

*o să începem cu Free Souls(detalii...ulterior)

* ****

Aşadar, un an nou cât mai fain şi să ne vedem cu bine şi cu rele şi la anu!

Cu mult drag,

Cris aka SpiritNightWing :)

In the garden...

Vreau să ştiu ce vreţi. Vreau să ştiu ce să scriu, despre ce să scriu.

Aşa că aştept sugestii. URGENT :)

Poze (1)

Mai multe detalii si poze...curand!

20.12.2010

ora 02:41 , hotel Premierre Classe, Paris :

Stau şi mă întreb care a fost prima mea dragoste? Oamenii, teatrul, canto-ul, pianul sau tu? Nu, nu mai stau închisă între patru pereţi străjuiţi de o uşă şi nu mai plâng, ca în alte dăţi. Nu. nu mai stau să sufăr îmbrăţişând lucruri reci care nu îmi oferă nimic altceva decât un suport material pe care să vărs nu râuri, ci fluvii de lacrimi. Nu, nu îmi mai vorbesc mi, căci nu mai este nevoie să mă îmbărbătez singură că totul o să fie bine. Nu, nu mai eşti persoana pe care o contactez de fiecare dată când am ceva de spus...şi am avut, şi încă am atât de multe idei ce zburdă prin capul meu. Nu, nu mai eşti persoana căreia să ii cer ajutor când sunt la ananghie, dar am nevoie de atât de mult ajutor... Nu, nu mai eşti băiatul pe care l-am crescut şi pe care l-am ajutat să devină un om mare şi falnic, ca bradul din poveste.

Dar asta nu înseamnă că nu mai sufăr. Asta nu înseamnă că nu mai ţin deloc la tine. Nu înseamnă că nu mi-e dor să te aud din când în când. Nu înseamnă că nu mai am nevoie de ceea ce îmi ofereai doar tu...nu.

Înseamnă că am trecut peste tot. Înseamnă că m-am vindecat singură de o maladie ce părea incurabilă- că sunt pregătită de o nouă luptă...gata să o câştig sau să o pierd. Am pierdut o dată, dar asta nu înseamnă neapărat că a doua oară o să îmi fie mai uşor să pierd. Înseamnă doar că o să fiu mai pregătită.

Iubesc azi? Pas. Sunt iubită? Mult prea mult spus. Dezamăgesc? La maxim. Sunt dezamăgită? Da. Totuşi...iubesc? Mult spus... Dar zâmbetul din colţul buzei mă dă de gol. Sunt îndrăgostită? Poate... Poate...

Dansul

Eram undeva în Rai şi ţineam în mână unul dintre lucrurile ce mă fac fericită - microfonul. Cântam cu pasiune, cu patimă, din inimă. Plămânii împingeau cu o forţă nemaipomenită aerul, ce trecea prin corzile vocale inflamate, dar care făceau eforturi să modeleze cât mai cristalin sunetul care, urmând a fi amplificat de microfon, trebuia să sune bine.

Ultimele note au ieşit din gâtul meu însoţite de o armată puternică de decibeli şi într-o secundă s-a făcut linişte. Momentul meu de glorie s-a încheiat în ropotele de aplauze ale spectatorilor ce erau peste tot în jurul meu. Un sunet ca de clopoţel a anunţat că e timpul să las jos micuţa sursă de bucurie. Dar nu vroiam să renunţ la batonul de metal ce transpirase în mâinile mele. Nu vroiam să las bucăţica mică de fericire jos, din mână. Însă el m-a prins uşor de încheietura mâinii drepte - nu o să uit niciodată felul în care m-a prins...apoi m-a tras încet către el, cuprinzându-mă cu dreapta lui şi strângându-mă puternic la piept. S-a apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit încet : "Cântă-mi!". Apoi [...]

Solo!!!

Credința mea este mai mult decât discutabilă, dar asta nu înseamnă că nu am dreptul să îmi placă unele simboluri ale Crăciunului. Printre care, colindele.

Long story short, plec și o să revin în ziua de Crăciun, până atunci, vă las cu o colindă dragă mie.

Unde mă-sa e iubirea?

Stăteam liniştită la birou, privind tona de medicamente ce trebuie să le iau ca să ma fac bine(sau mai rău, după caz) şi mi-am adus aminte de o melodie drăguţă- Where is the love de la The Black Eyed Peas. Îi dau play şi începe mintea mea să intre în vorbă cu mine. Şi m-a întrebat efectiv...unde e dragostea?(da, între timp luasem medicamentele alea)

Adică, în urmă cu nu atât de mult timp, mai vedeam cel puţin pe stradă cupluri drăguţe ţinându-se de mână şi zâmbindu-şi jucăuş cu subînţeles, ea cu o căciulă gri şi el cu un fular negru spălăcit-în ideea să se asorteze. Unde sunt băieţii cu un trandafir ori o floare culeasă de pe marginea străzii ce aleargă grăbiţi spre locul de întâlnire ca să nu întârzie? Unde sunt fetele gătite frumos şi cu genunchii tremurând?

Oare a murit romantismul, răbdarea sau sentimentele?

Sau oi fi eu cea oarbă, care de când am rămas singură şi,probabil, frustrată, nu mai vreau să văd iubirea?

Opt. Ori iubești, ori nu mai iubești.

La o anume oră,prea târzie pentru unii și prea devreme pentru alții,un om stă și mănâncă pâine cu salam și cu ardei. Câtămai festinul pentru unii...ce inspirație proastă pentru alții. Oricum, este a 22-a noapte petrecută în inima Clujului, loc vicios și mizer, stilat și select totodată. A 22-a și ultima. Din acest an calendaristic. Și universitar.

Ai avut ocazia să vezi un pitic roșu creț zbenguindu-se fără ritm pe o muzică fără sunet? Dacă da, felicitări - m-ai văzut pe mine în ultima mea noapte în Cluj. Ultima noapte în care mă întorc ostenită la cămin, deschid frigiderul pe trei sferturi gol și prind orice să mănânc. Ultima noapte în care am dansat lângă tine cu toată patima și iubirea pentru tine și pentru voi.

Da, mai nou iubesc. Iubesc tot ce se lasă iubit. Oameni, natură, Hașdeul, serialul la care mă uit înainte să adorm.

Iubesc un zâmbet, oamenii noi din viața mea, oamenii din trecut ce mi-au rămas fideli, umbra mare ce se abate asupra norocului meu.

Este trist...căci e și acesta un sfârșit. Dar totodată este un nou început.

Concluzia e una simplă... Cobor din mașină și văd că în ultima mea noapte din Cluj singurele lucruri ce au rămas interdependente sunt zăpada ce scârție și bocancii ce o apasă, ca să geamă.

Oameni faini, vă iubesc. Oameni noi, vă ascult. Oameni vechi, tot aici sunt...pentru VOI.

...sau nu?

"Nici boala nu mai știe dac-a terminat cu el

Putea să fie înger, dar a scos și sufletul din el

Prieten drag, Morfina mea...du-mă spre castel"

Oameni frumoși, în primul rând ținsă vă mulțumesc că ați intrat în viața mea. Oameni răi, mulțam fain că m-ați învățat de ce să mă feresc. Sunt recunoscătoare tuturor. Tuturor. Și încă cui? Tuturor...

"Ochii tăi cei blânzi mă fac să scuip

Mă-ta a zburat de mult din cuib!!!"

...sau nu?

Oameni. Locuri. Poze

Lacătul ce ține Fire-ul închis!!!