I'm sick and tired...

...of always being sick and tired

Cu cât tupeu se repetă istoria... Anul trecut pe aproximativ vremea asta eram cum sunt aproximativ acum. Și ce doare cel mai tare este că doare la fel de tare. O lovitură nu vine niciodată singură, știu... Dar nu e corect să ți se dărâme lumea în cap de două ori în aceeași seară.

Hug me 'till you drug me, honey, kiss me 'till I'm in a coma...

Pendulum - Coma

Mai frumoasă

"Căci toţi se nasc spre a muri şi mor spre a se naşte"

Frumuseţea este, de obicei, un subiect tabu. Subiectiv, analizăm persoanele din jurul nostru şi le atribuim eticheta de frumos sau urât.

Important este să ştim cum să vedem oamenii ca fiind frumoşi, căci omul, prin natură este frumos.

Femeie, eşti frumoasă. Pentru că poţi să fii frumoasă. Femeie, eşti baza oricărei familii.

Ieri seară am cântat această mirifică piesă la karaoke. A ieşit bine, după cum zic ascultătorii.

Laura Stoica - Mai frumoasa

Asculta mai multe audio diverse

Tu..ma vezi...

Homesick

Cică iarba nu e nicăieri mai verde decât acasă. Perfect de acord.

M-aş îneca în Marea Moartă. Să mor cu un gust sărat în gură. Să mor de la gustul sărat.

M-aş duce pe Muntele Olimp să ma jertfesc zeilor. Căci sângele meu este nectar.

M-aş duce să escaladez Everestul, ca să pun lumii capac. Sunt mai presus decât toţi.

Eh, o fi iarba de acasă verde, dar pentru mine orice iarbă este verde. Termenul de "acasă" e unul atât de vag încât nu pot să mi-l explic. Asta pentru că eu cred că acel loc reprezintă, de fapt, oamenii.

Nu contează că e-n China ori în Cuba, atâta vreme cât ai un umăr pe care să plângi, o gură care să îţi vorbească şi o ureche care să te asculte. Omul caută înţelegere. De aceea ne întoarcem, mai de voie, mai de nevoie, la oamenii din trecut care ne-au oferit o anume siguranţă la un moment dat. Şi e trist când în loc să fii primit cu braţele deschise ţi se întoarce spatele. Cică tot ceea ce faci se întoarce. Eh, uite că se întorc una câte una. Prefer mai răruţ, că-i mai drăguţ, decât o avalanşă sufocantă de fantome întoarse după afecţiunea ce au pierdut-o.

Drept să spun, braţele-mi sunt mereu deschise pentru toate nălucile. Dar inima... Discutabilă treabă.

Şerpi

L-am alăptat cu sânge şi venin I-am dat drumul puţin câte puţin Laşi o umbră-n urma ta Copii voioşi cu ochii rupţi din soare Simţi pe faţă palma care Loveşte cu ură şi apoi dispare Creşti încet, cobră măreaţă Versuri dulci tu mă învaţă Prind curaj şi-ţi spun ce simt Copii trişti cu lacrimi şterse de mare Cresc în spate aripioare Ce poartă sufletul ce moare Greu, cu greu îmi dezlipesc Limba de fierul îngheţat Ochii deschişi ce nu mai clipesc Şi trupul veşnic însetat Brusc lumina cuprinde încăperea Şi ai terminat pe veci cu durerea Trupul zvârcolind scoate văpăi [...]

Într-o ureche

Ai fost privită de prea mulţi ca fiind ciudată. Ai fost izbită de prea mulţi pereţi de cei ce puteau doar să treacă pe lângă tine fără să dea din coate. Ai fost aplaudată la scenă deschisă în batjocură, căci ei râdeau de tine. Ai fost mâncată din interior de către sentimente. Ai fost devorată de remuşcări.

Eh, cine a zis că viaţa-i uşoară?

Ah, da... Eu.

Îndrăznesc să trăiesc. Am început să trăiesc. Să trăiesc frumosul şi binele. Ce oferi, vine înapoi. Aşa că toate sentimentele ce izvorăsc dintr-o inimă sângerândă, nu se varsă într-un abis fără sfârşit, chiar dacă aşa pare, ci se varsă într-un mic lac, ce va creşte într-o mare, care va creşte într-un ocean. Şi setea va fi într-un final stinsă.

Un zâmbet, un sărut, o îmbrăţişare.

Duşmanii

...sau cum prietenii înfig pumnalul în spatele tău când te aştepţi mai puţin.

Ai cunoscut o persoană nouă. Ieşiţi împreună, vorbiţi, totul este în regulă.

De la un timp, mai mult sau mai puţin voluntar, începi să investeşti sentimente în relaţia respectivă.

Eh, şi brusc, totul se rupe. E interesant când primeşti palme din stânga, din dreapta, din faţă sau spate şi nu ai cum să te aperi căci injuriile nu au bază reală. Dar ce mai contează argumentele tale când alţii i-au oferit argumente mai bune decât oricare altele... ?

Loveşte şi fugi. Nu sta să lupţi.

Mă întreb de ce. Probabil ţi-e frică de o bătălie pe care ai putea să o pierzi?

Eh, părerea mea sinceră este că o bătălie e câştigată când ambele părţi au ajuns la un acord comun. Dar frica te împiedică să mă asculţi şi oricum părerea mea nu mai contează...

Nu e prima dată când sunt lovită astfel. Şi culmea, de fiecare dată este exact la fel. Şi e trist că oamenii nu pleacă urechea la ce aş avea EU de zis.

Zici că nu ţi-am fost prietenă?... Ei bine, atunci nu cred că mi-aş fi bătut deloc capul cu tine.

Eh, îmi las frustrările în pace. Mai sunt 6,5 miliarde de oameni ce merită atenţia la care tu ai renunţat.

Curcubeu

Obisnuiam sa scriu despre doua curcubee - fenomen rar intalnit, care si dispare repede.

Prefer sa ma rezum la un singur curcubeu ce imi lumineaza cerul zilnic. Culorile lui imi lumineaza atat chipul, cat si gandirea intr-un mod mai vivid decat alte curcubee.

Na, mai aprinde-ti o tigara si mai capata putina culoare.

Mai ia o gura de cafea sa fii mai putin stralucitor, pastreaza-ti lumina pentru cei ce conteaza.

Prietenii vin si pleaca. Si aici gasesc o contradictie majora, caci prietenii ar trebui sa vina si sa stea. Asadar, ce e cu adevarat un prieten? Sau de ce sa plece?

Daca ar pleca pentru a reveni... Ah, daca asta ar fi motivul pentru care pleaca... Dar unii pleaca de tot. Si iau cu ei o mare de sentimente. Ramane, de cele mai multe ori, doar regretul. Insa ar trebui sa ramana amintirile frumoase... Unde e iertarea, atat de promovata in ultima vreme? Unde e bunatatea despre care se vorbeste atat? unde sunt zanele cu baghetele lor magice sa schimbe lumea intr-un loc mai bun? Unde sunt caii albi care sa aduca printi fetelor ce ii cauta de atata vreme?

Cred ca raspunsurile la aceste intrebari salasluieste in fiecare din noi. Trebuie sa cautam iin mod constant si sa nu ne oprim din cautare niciodata.

Zero. Măsura zero.

Se priveşte goală în oglindă şi un zâmbet larg îi cuprinde faţa ce odinioară era altfel.

Nu contează cearcănele adânci, pielea lipsită de elasticitate, părul slab, unghiile ce i se rup prea uşor... Contează că a ajuns unde şi-a dorit. Tenul îi este îmbătrânit, sâni nu mai are, fund nici atât.

A reuşit în două luni să ajungă de la 60 de kilograme la 45. A REUŞIT!

Ochii ieşiţi parcă din orbite varsă lacrimi de fericire. În sfârşit se simte frumoasă. În sfarşit se simte bine în pielea ei.

Ce mai contează sănătatea când arăţi atât de bine? Ce mai contează rudele ce se roagă de tine să mănânci când eşti fericită în pielea ta? Ce mai contează...?

Viaţa îi atârnă pe un fir de pânză de păianjen, dar ea este fericită.

Într-un final, însă, a deschis cu adevărat ochii şi în faţa ei nu găseşte oglinda, ci un tavan alb.

Pe faţă are o mască de oxigen şi are un ac înfipt în mâna dreaptă. Mama ei plânge.

Eşti frumoasă...

Iepuri

Ţopăim în spaţiul imens din jurul nostru, crezând că este infinit. Cheltuim fără socoteală bani, timp, dar mai presus de toate, sentimente. Împărţim injurii şi le reamintim celorlalţi, în mod constant, că sunt mai răi, mai proşti, mai urâţi, mai invidioşi decât noi.

Schimbarea, de data asta, nu îşi are rostul.

Căci va fi mult prea uşor de văzut că e una temporară şi nu va face decât rău.

Ah, iubesc să cânt...

Unkle - Rabbit In Your Headlights

Asculta mai multe audio diverse

It is time for a change. It is time for the words to pop out.

Dialog

(08.03.2010)

Stateam in pat

Spalandu-mi fata cu lacrimi.

Nu mai putem visa.

Ni s-au terminat visele…

Nu e adevarat,dragule.

Prinde visele in zbor in somnul tau.

Nu mai putem fii frumosi

Fericirea consta in lucruri artificiale.

Nu! Priveste-mi zambetul!

Priveste inima mea care tresalta cand te vad!

Nu mai putem fii buni.

Bunatatea inseamna bunastare si bogatie.

Nu! Eu sunt buna!

M-am daruit intru totul unei persoane: tie.

Nu mai putem respira.

Aerul contine toxine care ne ingreuneaza plamanii.

Nu e asa! Respira!

Vino intr-un parc si respira aerul expirat de mine!

Nu te mai iubesc.

Nu mai am nici un sentiment fata de tine.

Eu te iubesc.

Si te voi iubi mereu…Intotdeauna.

incep o noua piesa de teatru,unde actorii raman,in mare parte,neschimbati,in afara de doua suflete care isi vor juca propriile roluri...trebuie sa fim tari si,ca in orice alta religie, sa nu ne schimbam opiniile...sa continuam sa credem in ceea si in cea in care am crezut pana acum. Cortina s-a ridicat. Piesa incepe.